Blog Vasile Astărăstoae

Calitatea învăţământului superior a devenit subiect de dezbatere publică. Mitul superiorităţii învăţământului universitar românesc faţă de alte ţări a fost zdruncinat de evaluările obiective făcute de instituţii independente care nu au selecţionat nici o universitate din Romania în primele 500 din lume.

Pentru a explica contradicţia între percepţie şi evaluare, au fost enumerate tot felul de motivaţii: baza tehnică, necunoaşterea criteriilor de clasificare, accesul redus la experienţa altora, etc. Niciodată însă nu a fost enunţată absenţa libertatii academice.

Imediat după Decembrie 1989, în mediul universitar s-a solicitat şi s-a obţinut autonomia universitară ca modalitate de democratizare a învăţământului superior şi ca mijloc de progres în acest domeniu. Acest concept a fost fetişizat, uitându-se că autonomia universitară nu este altceva decât un mijloc de afirmare şi protecţie a libertăţii academice. S-a uitat faptul că pentru a fi eficientă, autonomia universitară trebuie clădită într-un spaţiu liber, real şi nu formal.

Libertatea academică protejează membrii universităţii faţă de presiuni, constrângeri, cenzură, manipulări şi persecuţii. Singurele constrângeri acceptate sunt de natură ştiinţifică şi etică. Într-un astfel de climat, confruntarea este de idei şi nu de interese politice sau economice şi în acest mod , cum este şi normal, Universitatea devine un generator de idei, competenţă şi profesionalism, un exemplu de moralitate.

Autonomia fără libertate academică a condus (mai ales în universităţile mici) la crearea unor grupuri de interese care după ce au preluat conducerea s-au osificat şi au acţionat după principiul comunist "cine nu este cu noi este împotriva noastră". Cei cu opinii proprii au avut doar două posibilităţi: fie să le abandoneze şi să se adapteze, fie să accepte să fie marginalizaţi dacă nu chiar îndepărtaţi. Chiar după introducerea criteriilor de calitate sistemul a funcţionat în continuare. S-au găsit tot felul de subterfugii pentru ca cei declaraţi "ai noştri" să le ocolească. Frica de a-şi exprima opiniile, combinată cu sentimentul de frustrare au măcinat (prin conflicte interne) universităţile iar conflictele au fost exteriorizate (mai ales în presă). În acest mod, energii ce ar fi trebuit să fie utilizate în creaţie, au fost consumate în lupte sterile.

Absenţa libertăţii academice a condus la instituţionalizarea plafonării, ipocriziei, obedienţei, rutinei şi dezinteresului. Competiţia reală a fost înăbuşită.

Autonomia universitară, fără libertate academică nu este decât un element care împiedică dezvoltarea universităţilor. Redarea libertăţii academice, a posibilităţii fiecărui membru al universităţii de a-şi expune fără frică opiniile şi ideile proprii, de a participa în mod direct la influenţarea deciziilor, constituie unica modalitate de renaştere a învăţământului superior românesc.

Autor: prof. dr. Vasile Astărăstoae

Sursa: Ieseanul (nr. 299 din 3-10 decembrie 2007)

Articol apărut Sunday, 9 December 2007 la ora 3:25 PM în categoria Politică, Presa, UMF. Puteţi urmări comentariile noi cu RSS 2.0 feed. Puteţi scrie un comentariu, sau puteţi folosi trackback de pe site-ul propriu.