Arhiva pentru categoria ‘Sănătate’

SCRISOARE CATRE DRAGI PRIETENI

Thursday, 15 December 2011
Dragi prieteni, 

 

Încheiem acum un mandat de rectorat la UMF “Gr. T. Popa”.

Îl încheiem împreună şi sper că tot împreună plecăm la drum spre viitor.

Am trecut printr-o campanie electorală care ar fi putut părea pentru unii scurtă, doar 7 zile, dar care, personal, m-a marcat.

Cei care mă cunosc din vremuri vechi ştiu că am purtat multe războaie şi că le-am câştigat onorabil. Însa disputa de acum m-a marcat prin faptul că a fost coborâtă la un nivel suburban: instituţii ale statului, care ar trebui să protejeze pe orice cetăţean, au intervenit de o manieră inacceptabilă şi inadmisibilă, încercând să vă manipuleze gândurile şi să vă deturneze votul.

Faptul că atâtea forţe externe universităţii s-au unit pentru a mă frânge mă flatează, deoarece înseamnă că reprezint un pericol pentru cei care blamează categoriile profesionale de elită – profesorii şi medicii – şi îmi dă un sentiment de încredere în propriile forţe. Sunt un lider în lupta împotriva unui regim care ne propune o democraţie formală, bazată pe structuri poliţieneşti. 

Sunt sigur că atacurile sub centură şi mârşăviile la care am fost supus - nu doar eu, ci şi apropiaţii mei - v-au dezvăluit adevarata faţă şi caracterul celor care doresc puterea cu orice preţ, direct sau prin reprezentanţi.

De asemenea, aţi observat că nu m-am coborât la acel nivel al mizeriei, dar trebuie să recunosc că am făcut eforturi continue pentru a păstra dezbaterea la un nivel academic, abţinându-mă de la replici care ar fi presupus utilizarea aceloraşi arme murdare. Absenţa reacţiilor mele nu a fost din frică, ci din demnitate. 

Dragi prieteni,

Vineri aveţi posibilitatea de a alege, nu între doi candidaţi, ci între două viziuni manageriale, două concepţii de viaţă.

Puteţi alege ca standardele de calitate să coboare (renunţând la criteriile de performanţă ştiinţifică şi profesională), ca universitatea să îşi piardă calificativele obţinute prin munca susţinută a dumneavoastră de-a lungul ultimilor patru ani, ca factorii politici să comande, iar organele unui stat poliţienesc să fie vectori de decizie în mediul academic.

Puteţi alege, din contră, ca Universitatea să reprezinte un reper de elită al mediului academic, să apere independenţa şi autonomia profesională şi să aplice un program bazat pe îmbinarea între tradiţie, modernitate şi spiritualitate, pentru realizarea visului comun definit acum trei ani şi jumătate: consolidarea demnităţii şi libertăţii academice.

În esenţă, vineri nu decidem doar viitorul Universităţii, ci al fiecăruia dintre noi, individual.

Consideraţi această scrisoare a mea drept un mesaj de mulţumire pentru tot ce aţi însemnat voi până acum în viaţa mea profesională şi în cariera universitară. Niciun profesor nu poate funcţiona singur într-o structură didactică; nici un rector nu poate spera la maximizarea şi valorizarea rezultatelor universităţii pe care o conduce fără un corp profesoral de elită.

Suntem în decembrie şi, dincolo de momentul electoral, vreau să vă mulţumesc şi să vă urez sărbători liniştite şi în tihnă, împreună cu cei dragi.

Cu dragoste,

Vasile Astărăstoae

PREZENTE TV

Thursday, 15 December 2011
TELE M - 14 DEC - realizator - FLORIN GHETAU

Partea I
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=VL2LomVxFZk&context=C2e735ADOEgsToPDskLHzmGKTcNzJglN7KTfHj4J[/youtube]
Partea aIIa
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=OAxdDX9i9BM&context=C2bbecADOEgsToPDskJ-gTTX_cSPx0P8Zy0vSigJ[/youtube]
Partea aIIIa
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=yPf-edAXegw&context=C2d63aADOEgsToPDskL-N8GQUs6tj31jwGmydOfh[/youtube]

DESPRE UNIVERSITATE, CU SUFLET!

Wednesday, 14 December 2011
Emisiunea Pretul sanatatii - Prima TV Iasi - moderator - Mihaela Cananau

PARTEA I
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=EfJ-CpU-rUU[/youtube]
PARTEA a II-a
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=5iRVOednEfU[/youtube]
PARTEA a III-a
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_ZLee8Rru9E[/youtube]
PARTEA a IV-a
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Su4U1EgVBwk[/youtube]

SUNT ȘOCAT DE ATITIDINEA AGENȚIEI NAȚIONALE DE INTEGRITATE

Wednesday, 14 December 2011
Am  luat în această dimineață la cunoștință de faptul că ANI a transmis către presa un comunicat prin care, într-un limbaj insinuant, ambiguu dar protectiv pentru agentie, îmi sunt aduse acuzații de conflict de interese și abuz în serviciu.  

Prin acest comunicat, ANI și-a încalcat propria legislație de funcționare. Mai mult, a încălcat dreptul la apărare deoarece nu mi-a permis să îmi expun punctul de vedere și să depun probe, conform procedurii.

Potrivit legii 176, art 21, este obligatoriu ca cel care este evaluat de ANI să își exprime punctul de vedere, verbal sau în scris, într-un interval de 15 zile din momentul comunicării suspiciunilor. În cazul meu, acest interval de timp expiră la data de 17 decembrie 2011 și, în consecință, termenul nu a fost epuizat.

Am probe foarte clare pentru a demonta toate acuzațiile (și de aceea ANI în mod prudent foloseste termenii de “suspiciuni”, “indicii”și nu face nicio afirmație tranșantă) dar sunt de principiul că un proces nu trebuie să se desfășoare pe sticlă televizoarele sau în ziare ci în fața instanțelor abilitate unde îmi voi dovedi nevinovăția.

Graba cu care o agenție a statului roman comunică suspiciuni mă face  să cred că exista o dorințăa de a influența rezultatul alegerilor pentru funcția de Rector al UMF Iași, care au loc la data de 16 decembrie și alegerile pentru funcția de Președinte al Colegiului Medicilor din România, care se desfășoara tot în această perioadă.

Acest lucru este inacceptabil și inadmisibil și cer ca ANI să răspundă în fața legii pentru încălcarea dreptului la apărare.  

Cei care își inchipuie că prin astfel de manevre pot influența categorii profesionale precum medicii și profesorii – marginalizate în Romania – și că pot bloca vocile critice se înșeală.

 

Romania’s economy

Tuesday, 13 December 2011
The Economist: 

A tight budget and a credit squeeze will make 2012 a tough year

Dec 10th 2011 | BUCHAREST | from the print edition


AFTER two years of recession and austerity, Romanians could do with good news. So this week’s announcement that the economy grew by 4.4% year-on-year in the third quarter of 2011 was greeted warmly. But the cheer is unlikely to last, thanks to knock-on effects from the euro-zone crisis, a banking squeeze and loan repayments to the IMF due next year. Gheorghe Ialomitianu, the finance minister, describes as “prudent” a 2012 budget that is working its way through parliament. Its measures include a freeze on public-sector wages and pensions, a levy on health care and privatisation of some state assets.

Such moves, the government hopes, will trim its budget deficit to just 1.9% of GDP next year, from 4.4% this year. But this depends on some rosy assumptions, including growth of around 2% and more cash from the EU. The European Bank for Reconstruction and Development recently cut its growth forecast for Romania in 2012 from 3.8% to 1.1%. Yet the banks may present the greatest difficulties. Some 16% of Romania’s banking sector is in the hands of Greek institutions. Most of the rest, including some of the largest banks, are owned by Austrian banks, which have been advised by regulators in Vienna to limit lending to their subsidiaries in order to meet EU capital requirements.

This has not gone down well in Bucharest. Traian Basescu, the president, thundered against banks that had made “huge profits” in Romania getting cold feet during a crisis. Austrian banks have since given reassurances that their Romanian operations are solid and will not be affected. But, just in case, Romania’s central bank is preparing a “bridge bank” that would take over any big local institution threatened by insolvency.
The health-care system is another headache. Overworked and underpaid doctors have threatened to emulate their counterparts in Slovakia, who resigned en masse earlier this month. The Romanian government’s proposed levy, which will oblige patients to pay for a portion of their treatment, has been welcomed by financiers. Part of a drive to privatise the strained post-Communist health-care system, the fee aims to bring in 378m lei ($116m), money that hospitals can then spend on better equipment or salaries. But medical professionals don’t like it. “This fee will hit the most vulnerable and increase inequalities,” says Vasile Astarastoae, head of the country’s medical council.

To add to the squeeze “social contributions” will continue to be levied on all revenues, including pensions and rents, and an increase in value-added tax passed last year will stay despite calls from foreign investors to lower it again. Red tape and corruption are still a plague, and court procedures are lengthy and inconsistent. One of the country’s most senior judges, Gabriela Birsan, is under investigation for allegedly accepting bribes in exchange for issuing favourable verdicts.

Almost half of Romanians tell pollsters they believe the economic crisis will last for more than three years. Two-thirds say they have been affected by redundancies or wage cuts. Only 7% approve of the government’s handling of the crisis. Bracing for stormy times ahead seems sensible.


from the print edition | Europe