Despre solidaritatea de breasla in lumea medicala

 Modelul slovac

Slovacii au reusit. Au reusit doctorii si, prin ei, pacientii. Negocierile timp de 3 zile (cu tot cu nopti) au fost varful de lance al unei revolte bine construite timp de mai bine de 3 luni. A fost vorba de o forma de protest prin demisie in masa. Greva medicilor slovaci a creat o stare de urgenta nationala si guvernul a incercat sa sparga mobilizarea halatelor albe prin diverse metode, de la amenintari la culpabilizare. Unitatea lor si buna reprezentare la negocieri a facut ca Guvernul sa cedeze si sa le ofere medicilor 300 de euro in plus la salariu.

 Precedentul a avut loc la inceputul anului, in Cehia. Atunci au demisionat in masa peste 4000 de medici si s-a derulat o campanie de constientizare a populatiei cu privire la pericolul nascut din proasta plata a medicilor, tot mai atrasi de spitalele Occidentului.  "Exodul nostru – exitusul vostru" – a fost sloganul sumbru al campaniei si, sustinuta de unitatea corpului medical, campania a reusit.

  In scurta istorie a democratiei postcomuniste, lumea medicala romaneasca a avut in dese randuri accese de revolta cu motive foarte intemeiate. Noi, medicii, reprosam deseori statului si societatii ca nu ne respecta profesia, munca, statutul, efortul si rostul nostru. Cit suntem insa de uniti in lupta noastra pentru a ne sustine revendicarile? Cit de solidari si rezistenti suntem? Avem curajul de a ne da demisia chiar si atunci cind ni se spune ca vor aduce pe altcineva in locul nostru?

 Miscarile de masa ale medicilor din fosta Cehoslovacie pot fi pentru noi un model sau un instrument de negociere dar mai ales subliniaza o situatie ce trebuie sa ne puna pe ganduri. Si cehii si slovacii descriu un fenomen recent in tarile lor: exodul. La noi, medicii tineri pleaca de mult timp catre tari unde sunt repede absorbiti. Dar daca moda s-a extins, e posibil ca occidentul sa nu mai poata absorbi prea multa forta de munca specializata. Si atunci medicii Romani trebuie sa ramana in Romania si sa lupte pentru profesia lor si pentru statutul lor. Suntem suficient de pregatiti si suficient de solidari?

 Anul 2012 va fi un an greu pentru ca se vor suprapune peste criza eonomica si cea morala schimbari radicale pentru sistemul sanitar si pentru profesionistii sai.

 Ministerul Sanatatii pregateste introducerea pachetului de baza pentru serviciile medicale, se vor dezvolta servicii private de asigurari medicale, va fi introdus cardul de sanatate. Aceste schimbari au un mare potential de bulversare, de haos si nemultumire. Riscul unui blocaj este imens si, ca de obicei, oalele se vor sparge din nou in capul medicilor. Suntem pregatiti si hotariti sa facem fata provocarilor?

1 comentariu la “Despre solidaritatea de breasla in lumea medicala”

  1. Elena Barbul a scris:

    Buna ziua,
    desigur eu as vrea,dar nu crd ca este realizabil in conditiile actuale.
    Tinem legatur,
    O zi buna!
    Elena Barbul

Comentează acest articol