Problema migraţiei medicilor a devenit, în ultimii ani, una de interes naţional. Cei care nu recunosc acest fapt sunt decidenţii şi, probabil, unii dintre medici, alintaţi ai sorţii, dar care nu fac subiectul acestui articol.

Ceea ce lipseşte medicilor în România nu este neapărat câştigul financiar, ci lipsa desăvârşită a recunoaşterii lor. Recunoaşterea include şi partea materială, dar mai ales susţinerea necondiţionată din partea celor care îi angajează, a corpului medical în bloc şi, nu în ultimul rând, a pacienţilor.

De ce au parte în schimb medicii noştri în zilele acestea? De exact inversul a ceea ce au nevoie pentru a rămâne şi a munci cu drag în ţara lor, ţara în care s-au născut şi pentru care s-au format.

Medicii noştri au avut surpriza ca acum 10 ani să afle că nu îşi pot face meseria decât dacă, peste noapte, învaţă să folosească programe informatice şontâce, concepute pe genunchi de informaticieni certaţi cu informatică. Medicii noştri au fost nevoiţi să înveţe, peste noapte, că nu contează câte acte medicale faci într-o zi, că nu contează calitatea acestora, contează doar să le înscrii bine în „raportarea zilnică”. Un nou termen s-a instaurat, mai repede şi mai adânc decât comunismul în Balcani: „a raporta”. Un fel de „Permiteţi să raportez?” din armată, dar aplicat oamenilor bolnavi.

Medicii români nu au fost întrebaţi, când au început facultatea de medicină, dacă vor să o practice astfel, sub ameninţarea cu arma informatică, zilnic. Nu este o forţare, ci pura realitate: suntem zilnic supuşi presiunii unui sistem informatic de supraveghere şi control, a unui sistem poliţienesc similar Securităţii ante decembriste, care verifică şi taie „consultaţii care nu se încadrează în norme”. Boala sau bolnavii se pot încadra în norme? Poţi comanda bolii: nu veni, mai am încă 2 luni şi jumătate până când medicul de familie poate să îmi elibereze un alt bilet de trimitere, ca să pot fi consultat gratuit de un specialist?

Nu putem discuta problema migraţiei medicilor decât trecând prin problematica realităţii lor de zi cu zi. Această realitate îi determină să plece. Această forţare a actului medical, făcut astfel încât să se încadreze în raportarea optimă (raportare în sistemul informatic = bani), îmi determină colegii medici să plece unde văd cu ochii, să îngrijească pacienţi francezi, englezi sau nemţi, să le înveţe limba şi să le adopte cultura (sau lipsă de cultură, câteodată), de dragul unui cec care vine sigur în fiecare lună.

Forţaţi de propria nemulţumire augmentată zilnic, medicii aleg să plece. Propria experienţă pe subiectul acesta m-a îmbogăţit suficient de mult ca să formulez însă un nou postulat: înainte de a pleca din ţară, lăsând în spate familii care plâng cu un ochi şi cu celălalt râd, în speranţa că „va fi bine”, oare noi, medicii, epuizăm cu adevărat toate opţiunile de recrutare în România?

Sunt nenumărate căi de a-ţi mări venitul în ţara în care te-ai născut, înainte de a o părăsi. Există variante şi în ţară, există firme de recrutare care ştiu să-ţi vândă CV-ul şi expertiza mai bine decât o poţi face singur.

Iată câţiva paşi pentru a explora şi a epuiza toate posibilităţile din ţara ta, înainte de a o părăsi:

1. Actualizaţi şi subliniaţi la maxim competenţele şi specializările din CV, cele mai importante sunt abilităţile practice de a efectua manevre sau metode inovative de consult medical.


2. Faceţi un tur virtual al potenţialilor angajatori care ar fi interesaţi de dvs, după care aveţi, fie opţiunea de a vă promova singur (mai ales dacă aţi lucrat în vânzări la un moment dat), fie de a apela la o firmă de recrutare serioasă, care să vă promoveze.


3. Esenţial în tot acest demers este atitudinea faţă de ceea ce v-aţi propus. Dacă sunteţi hotărât să vă mai găsiţi 1 sau chiar 2 joburi, faceţi efortul de a vă menţine motivaţia internă şi de a nu vă demoraliza după fiecare refuz sau ezitare a celor ce vă solicită un interviu sau un CV. Nici ei nu sunt prea bine organizaţi, la rândul lor şi de voi depinde să îi motivaţi să vă aleagă.


4. Nu în ultimul rând, înainte de a vă decide să plecaţi, întrebaţi-vă: ce medici ne vor îngriji copiii?