Cum se tratează modern infertilitatea în România

Columna Medical Center prezintă, în cadrul unui seminar gratuit, metodele moderne de tratament al infertilității precum și factorii care influențează succesul procedurii de fertilizare in vitro.

Columna Medical Center - cel mai mare centru de reproducere umană asistată (RUA) din România -, organizează, pe data de 8 iunie 2019, seminarul gratuit cu tema “Tratamentul modern al infertilității și factorii care influențează succesul procedurii de fertilizare”, adresat cuplurilor care întâmpină probleme în obținerea unei sarcini. Evenimentul va reuni unii dintre cei mai experimentați specialiști din România în domeniul infertilității și al reproducerii umane asistate, care vor oferi informații medicale actuale, de interes privind cauzele specifice ce duc la infertilitate, diagnosticul și managementul modern al acestei afecțiuni și vor încerca să demonteze cele mai frecvente mituri legate de acest subiect. Seminarul va avea loc la Sheraton Bucharest Hotel, între orele 9.30 – 13.00.

Printre subiectele de discuție abordate în cadrul evenimentului vor fi: cauzele infertilității; rezerva ovariană cantitativă și calitativă; indicațiile FIV/ICSI/biopsia de trofectoderm; fertilizarea in vitro – managementul modern, riscuri și mituri; factorii care influențează succesul procedurii de fertilizare și posibilitățile de testare preconcepție, preimplantațională și prenatală.

Prezentările vor fi urmate de o sesiune de Q&A, în cadrul căreia specialiștii vor răspunde tuturor întrebărilor participanților.

“Statisticile arată că rata fertilității și a natalității înregistrează un declin accelerat la nivel european, inclusiv în România. Însă, de multe ori, românii ignoră semnele infertilității și nu solicită ajutorul specializat de care ar avea nevoie. Evenimentul își propune să ofere un cadru informal, relaxat de discuție, în care participanții pot afla informații despre această afecțiune din surse avizate în domeniu și pot primi răspunsuri concrete inclusiv direcții de urmat în drumul de la infertilitate la familie. Astfel, ne dorim să creștem nivelul de educare și conștientizare despre infertilitate și posibilitățile moderne de tratament disponibile în România, care ajută mii de cupluri anual să-și îndeplinească visul de a deveni părinți. Așteptăm cu drag toate persoanele interesate”, a declarat Nicoleta Zamfir, CEO Columna Medical Center.

Speakerii care vor susține prezentări în cadrul seminarului sunt: Dr. Cezara Bucur; Dr. Corina Manolea, Dr. Lucia Luchian, Dr. Cristina Constantinescu, Dr. Andreea Veliscu, Dr. Diana Cocei, Biol. Monica Dascalescu si Dr. Flavia Zant.

Infertilitatea a devenit un fenomen tot mai complex în România, pentru că, potrivit statisticilor, aproximativ unul din patru cupluri se confruntă cu probleme în conceperea unui copil. Pe de altă parte, față de acum 20 sau chiar 10 ani, astăzi cuplurile din țara noastră sunt mult mai informate asupra procedurilor pe care le au la dispoziție pentru a reuși să aibă un copil. Tehnologia accesibilă astăzi le oferă mult mai multe șanse de a deveni părinți decât în trecut, iar numărul de medici specializați în medicină reproductivă este mai mare. Cu alte cuvinte, incidența în creștere a infertilității a fost însoțită de un progres al resurselor tehnice și umane capabile să ofere soluții celor diagnosticați cu infertilitate”, spune Dr. Diana Cocei, medic primar obstetrică-ginecologie și embriolog senior, Columna Medical Center.

În 2018, la Columna Medical Center au fost realizate peste 1600 de proceduri de reproducere umană asistată, în creștere cu 40% față de anul anterior. Centrul a obținut una dintre cele mai mari rate de succes FIV din țară - 55,17% în cadrul programelor finanțate de autorități, rezultate comparabile cu cele ale clinicilor de renume din Europa. Abordarea pacientului este una personalizată, în cadrul unei echipe multidisciplinare complete, alcătuită din ginecolog, embriolog, genetician, coordonator fiv, psiholog și medici specialiști în arii conexe (exp. endocrinologie, urologie, cardiologie, nutriție, boli infecțioase etc.)

Despre Columna Medical Center

Înființat în anul 2011, în București, Columna Medical Center este cel mai mare centru specializat în reproducere umană asistată din România, cu peste 1.000 de proceduri realizate anual. Clinica deține cea mai mare echipă de specialiști în domeniu (15 specialiști), având cea mai vastă experiență în FIV (peste 20 ani), și este singura din România care dispune de 4 senior embriologi. Dotarea de ultimă generație de care dispune, auditarea externă anuală, echipa medicală cu cea mai mare experiență în domeniul RUA, abordarea pluridisciplinară și personalizată a fiecărui caz în parte sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la obținerea celor mai bune rezultate pentru pacienții clinicii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.