DONA, avans de 13% în 2016

Grupul de firme DONA a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 960 milioane lei, în creștere cu 13,3% față de anul anterior, și un profit de 6,2 milioane lei. În ceea ce privește investițiile, aproximativ 24 milioane lei au fost direcționate către achiziții de licențe, construirea și amenajarea noului depozit ce urmează să fie lansat anul acesta, reamenajarea farmaciilor respectând noua identitate vizuală DONA și programele de pregătire profesională personalizate pe categorii de angajați. Printre proiectele importante derulate în 2016 se află lansarea sistemului de franciză DONA, continuarea procesului de rebranding și avansarea lucrărilor pentru depozitul DONA.Logistică.

„Anul trecut, piața farmaceutică a fost marcată de incertitudini, schimbări multiple și impredictibilitate. În ciuda contextului dificil, am reușit, cu mari eforturi, să obținem rezultate foarte bune. Farmacia DONA este unul dintre cele mai apreciate branduri din retailul farmaceutic și considerăm că principalul punct de diferențiere îl reprezintă nivelul de profesionalism al farmaciștilor noștri, susținut continuu prin programe de instruire și perfecționare. În paralel, căutăm să fim un lanț de farmacii tot mai accesibil, atât prin extinderea rețelei, cât și prin prețurile poziționate în zona inferioară a pieței”, a punctat Mihaela Ungureanu, Directorul General al Siepcofar S.A.

Pentru 2017, reprezentanții companiei estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 20%. Anul acesta, proiectele majore vizate sunt inaugurarea depozitului DONA.Logistică și continuarea extinderii rețelei de farmacii atât prin dezvoltare organică, precum și prin parteneriate în sistem de franciză DONA. Investițiile vor continua și anul acesta, valoarea estimată fiind de 17 milioane lei.

Despre Farmacia DONA

„Farmacia DONA” este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate.

Marca “Farmacia DONA” reunește 300 de farmacii deținute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

Peste 2,6 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării.

Precizări legale

DONA®, Farmacia DONA®, DONA Marketing® și orice elemente ale brandului DONA sunt înregistrate și deținute de către DONA Marketing Grup S.R.L. ca mărci și desene industriale. Utilizatorii legitimi ai acestor mărci și desene industriale, precum şi ai mărcilor, desenelor, denumirilor comerciale sau simbolurilor în legătură cu DONA®, Farmacia DONA® sunt francizații societății DONA Marketing Grup S.R.L. (farmaciile care desfășoară activitatea sub denumirea „Farmacia DONA”), precum și toți cei autorizaţi în acest sens de către această societate. DONA Marketing Grup S.R.L. este proprietarul tuturor elementelor de proprietate intelectuală/ industrială referitoare la brandul DONA.

Încălcarea oricărui drept, prerogativ și / sau interes legitim, menționate sau nu în prezenta informare și/ori care decurg din lege, fără a se limita la actele normative care reglementează materia proprietății intelectuale / industriale și materia confidențialității și secretului comercial, este de natură să atragă răspunderea persoanei culpabile, în condițiile legislației românești și a celei europene și internaționale aplicabile și pe teritoriul României.

Pentru informaţii de presă suplimentare:

Alexandra Nichiţelea, Free Communication - 0757 038 786, alexandra.nichitelea@freecomm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.