„Decizia de cumpărare a medicamentelor este luată la tejghea, nu la televizor” Asist. Cristina-Angela Mușină, Președintele Consiliului Naţional al OAMGMAMR Bistrița Năsăud, la Simpozionul Frama Practic, Ed. 58

Considerați publicitatea la medicamente benefică sau nu? aceasta a fost întrebarea pe care asist. Cristina-Angela Mușină, Președintele Consiliului  Naţional al OAMGMAMR Bistrița Năsăud a adresat-o, în calitate de lector, celor peste 150 de farmaciști și asistenți de farmacie prezenți la ediția 58 a Simpozionului Regional Frama Practic, ce a avut loc în perioada 15-16 septembrie 2017 la Gura Humorului. O temă de interes național, dezbătută … Continue reading „Decizia de cumpărare a medicamentelor este luată la tejghea, nu la televizor” Asist. Cristina-Angela Mușină, Președintele Consiliului Naţional al OAMGMAMR Bistrița Năsăud, la Simpozionul Frama Practic, Ed. 58

30% dintre bolile neoplastice (cancere) ar putea fi prevenite cu o dietă corectă – Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa la Farma Practic

Multă vreme s-a crezut că nutriția este importantă  numai în prima etapă a vieții, de creștere și dezvoltare. Cercetările din ultimele decenii însă au demonstrat importanța nutriției pentru  programarea pe termen lung a stării de sănătate a adultului. Prezent la ediția trecută a simpozionului regional Farma Practic, Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupleasa a vorbit despre importanța alimentației pentru sănătatea umană, afirmând că „30% dintre … Continue reading 30% dintre bolile neoplastice (cancere) ar putea fi prevenite cu o dietă corectă – Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa la Farma Practic

Lumea înainte și după era antibioticelor – Dr. lleana Lucia Brînză: „Ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”

Creşterea alarmantă a rezistenţei bacteriilor la majoritatea claselor de antibiotice cunoscute reprezintă una dintre temele majore dezbătute astăzi la nivel global. Pentru a semnala importanţa acestei probleme, anual,  Organizaţia Mondială a  Sănătății (O.M.S.) și instituțiile de profil organizează întâlniri excepţionale cu privire la rezistenţă antimicrobiană, care prezintă cele mai importante noutăți și trasează direcțiile de urmat. Sub tema „Antibioticul – partener și adversar”, dr. Ileana … Continue reading Lumea înainte și după era antibioticelor – Dr. lleana Lucia Brînză: „Ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”

Mediciul de familie este un partener activ în tratarea şi monitorizarea pacienţilor

În perioada 30 septembrie-1 octombrie 2016, 150 medicii de familie din județele SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN si MM au participat la simpozionul regional PRACTIC MF, organizat de către compania de comunicare medicală Houston NPA, la Hotel Best Western Bucovina din Gura Humorului. Ediția 16 a fost coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog, iar alături de el s-au … Continue reading Mediciul de familie este un partener activ în tratarea şi monitorizarea pacienţilor

Infecțiile asociate asistenței medicale și vaccinarea, printre temele de actualitate și interes dezbătute în cadrul Practic MF Gura Humorului

Conferințele regionale Practic MF au ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Manifestarea va avea loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, la Gura Humorului, fiind adresată medicilor de familie din județele SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN și MM. Păstrând tradiția, evenimentul va include dezbateri, workshopuri și prezentări de caz interactive. Coordonatorul științific al Practic MF Gura Humorului este Prof. Univ. Dr. … Continue reading Infecțiile asociate asistenței medicale și vaccinarea, printre temele de actualitate și interes dezbătute în cadrul Practic MF Gura Humorului