„În România, despre sexualitate se vorbește mai mult vulgar și empiric, decât științific, echidistant și echilibrat și în echipă” Conferinţa Naţională de Medicina Sexualităţii, ediția XVIII,26-28 octombrie, Poiana Brașov



Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) va organiza în perioada 26-28 octombrie 2018 la Ana Hotels, din Poiana Braşov cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicina Sexualităţii. La conferinţă sunt aşteptaţi să participe peste 150 de medici din România şi din străinătate din mai multe specialităţi medicale, precum endocrinologie, urologie, obstetrică-ginecologie, dermato-venerologie, psihiatrie, diabet, nutriție și boli metabolice, medicină internă, medicină de familie şi psihologi.

În societatea românească există încă o reticiență în ceea ce privește discutarea și abordarea problemelor sexuale, iar acest lucru este valabil atât pentru pacient, cât și pentru medic. „Educația medicală în România nu pregătește medicii cum să comunice cu pacientul despre aceste subiecte de medicina sexualității. Dacă în cazul pacienților există o reticiență de a merge la medic sau psiholog pentru aceste probleme și în cazul medicilor putem spune că există probleme în a aborda această temă”, a declarat dr. Cătălin Belinski, membru al Asociației pentru Medicina Sexualității din România.

În acest context, nevoia de comunicare și educație este esențială. Prin organizarea Conferinței Naționale de Medicina Sexualității, ce a ajuns în prezent la ediția cu numărul XVIII, se dorește crearea unui cadrul de dialog și dezbatere pe teme de interes major, care necesită o atenție sporită, dat fiind impactul pe care problemele cauzate de afecțiunile sexuale îl au asupra pacientului și a partenerilor lor.

„De ce o astfel de conferință științifică interdisciplinară? Pentru că sexualitatea reprezintă o funcție normală, naturală din punct de vedere biologic și psihorelațional. Sexualitatea reprezintă în acelasi timp  un domeniu despre care se vorbește mai mult în… vulgar, în empiric, în loc să se vorbească științific, echidistant și echilibrat și în echipă. Iar în condițiile în care în România avem și în 2018 prea multe sarcini din greșeală, care sunt rezolvate prin chiuretaj- putem vorbi deja despre o problemă de educație socio-culturală”, a declarat cu ocazia unui interviu acordat Houston, Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, președintele fondator al Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR), medic urolog si sexolog.

Ce și cum întrebăm  în cazurile de disfuncții sexuale, informații privind reabilitarea peniană după  prostatectomia radicală, sau privind cistita interstițială, dar și detalii despre cancerul de sân, uter şi sexualitatea, incontinenţă şi viaţă sexuală, precum și date referitoare la influența hormonilor asupra sănătăţii sexuale sunt câteva dintre subiectele despre care lectori consacrați din România și din străinătate vor vorbi în cadrul evenimentului.

Pe parcursul celor două trei zile ale conferinței vor fi aduse în atenție și teme precum tulburările de libidou, excitare și orgasm, problemele psihosexuale și managementu lor, factori de risc și lifestyle managment în cazul ejaculării precoce. Homosexualitatea și tulburările de gen reprezintă o altă temă ce va fi abordată în cadrul acestei ediții a Conferinței Naționale de Medicina Sexualității.

Creditat EMC și CPR, evenimentul va fi coordonat științific de dr. urolog Andrei Manu-Marin, și se va desfășura pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 26 octombrie, orele 12.00 și până duminică, 28 octombrie 2018, orele 12.00.

Înscrierie la evenimentu sunt deschise, detalii privind înscrierea puteți găsi pe www.amsr.ro și pe site-ul Houston aici: http://houston.ro/conferinta-nationala-de-medicina-sexualitatii-ed-1826-28-octombrie-2018-ana-hotels-poiana-brasov/

Taxe reduse până pe 29 iunie!

Petru detalii și înscriere: andreea.acatrinei@houston.ro, 0756.030.353 sau la nr. de fax 021.317.09.43

Pentru detalii referitoare la conferinta AMSR, editia 2018, va rugam accesati www.amsr.ro si www.houston.ro, precum si Facebook AMSR- Asociatia pentru Medicina Sexualitatii din Romania.

Pentru mai multe detalii referitoare la proiect: Dana Dumitru, Project Manager 722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

Management eveniment: Houston NPA

Leave a Reply

Your email address will not be published.