Nimeresc la televizor o discuție despre starea de sănătate precară a domnului Oprescu şi despre frica acestuia că ar putea muri în arest.
Conform avocatului acestuia omul suferă de hipertensiune arterială, se anemiază pe zi ce trece şi are o groază de alte afecțiuni cronice din cauza cărora, de altfel, şi mita o lua cu dificultate.
Ca urmare alesul nostru la primărie are din ce în ce mai des gânduri negre, de exemplu frica să nu moară la puşcărie fără a mai vedea vreodată o punte de iaht, un coctail cu umbreluță sau un teanc de euroi apărând în noapte, tocmai buni de îngropat sub cuşca câinelui.
Firesc, se discută despre prezumția de nevinovăție şi despre modalitatea în care aceasta ar trebui să funcționeze câteva zeci de ani, cât durează învârtirea roților justiției, chiar şi in cazul celor prinşi cu plicul în buzunar, milioanele sub curul câinelui şi conturile off shore.
Despre prezumția de nevinovăție a atâtor amărâți, în fapt vreo 20 de milioane, condamnați fără judecată la sărăcie de ciordeala continuă, şperțul profesionist condus şi incapacitatea de a se satura vreodată a politicienilor şi funcționarilor, sau despre atâția batrâni cărora si lor le este frică de moarte, frig, foame şi facturi, în puşcăriile propriilor locuințe, nici un cuvințel.
Conform avocatului, domnul profesor universitar, manager de spital, primar, medic primar, candidat la preşedinție, propietar de clinică şi şpăgar profesionist se plânge că de când a fost scos din mediul lui natural se stinge ca o pirahna hrănită cu mamaligă şi in context ar trebui, iată, trimis cu umanitate să mai pună un pic de bronz în obraji, prin Bali, Caraibe sau macar în foişorul înțesat cu plicuri de acasă.