Bunele maniere

O parte din distincţia între om, bărbat în mod particular, şi animale o face acel cod de comportamente nefireşti, numit „bunele maniere”.
Constatând că rezistenţa la viol a neandertalienei tipice tindea să fie mai mică în cazul admirării prealabile a osciorului din nasul borcănat, humanoizii în erecţie au fost probabil primele forme de viaţă care au decis elaborarea unor ritualuri de politeţe incipientă.
Cu timpul a devenit evident că bunele maniere sunt preferabile urlatului şi pot aduce beneficii neaşteptate.
A permite femeii de exemplu să iasă sau să între în peşteră înaintea ta te poate mereu asigura la timp în ceea ce priveşte prezenţa sau nu a unui leu flămând de partea cealaltă.
Mutarea subtilă în sus şi spre stânga, la inimă, a locului în care aşezi mâna ca salut a adormit adesea vigilenţa femeii, înmuind-o uneori suficient cât să renunţe la bâta cu care se apăra, în cazul migrenelor, de viol.
Admirarea picturilor rupestre mâzgâlite de consoartă, semănând vag cu nişte animale berci mânjite pe pereţii peşterii proaspăt renovate s-a dovedit mai productivă din perspectivă sexuală decât scărpinatul în cap nedumerit – femeile fiind din zorile istoriei uşor de sedus de către bărbaţii sofisticaţi cu cunoştinţe şi interes în arta contemporană.
Pe măsură ce societatea s-a diversificat bunele maniere au depăşit cadrul iniţial al îmbrobodirii femeii, mutându-se în aria emergentă a pupării în cur.
Încă de la sumerienii antici omul a constatat că armăsarul călărit are valoare doar dacă ceilalţi încearcă zadarnic să repornească un asin, că o statuie nouă trebuie apărată de invidioşii ce s-ar pişa pe soclu şi că realizări personale minunate pot fi cu uşurinţă neglijate de egocentrismul celor din jur.
Ca urmare frumoase obiceiuri ca îngenuncheatul, prosternatul, puparea mâinii şi a picioarelor au fost elaborate în scopul facilitării respectului pe care, cu suliţa la cur, electoratul antic trebuia, în secolele dintre alegeri, să şi-l exprime.
Secolele au trecut şi bunele maniere s-au dezvoltat continuu. Unele dintre ele persistă chiar şi azi (mutarea toaletei din sala de ospăţ, evitarea aruncării de oase în capul comesenilor, ratarea eructaţiilor non necesare).
În unele ţări aceste reguli au devenit chiar mod de viaţă.
Din fericire pentru naturaleţea noastră legendară românească, îndeosebi cei dintre noi cu filiaţia în violurile ancestrale ale dacilor liberi, nu ducem o viaţă atât de inutil împovărată. La noi femeia e femeie, cu mâna-n cratiţă, nu la pupat, mereu lăsată în faţă, atât la servici cât şi la dereticat. Suntem un popor sincer, cu burta păroasă la vedere prin maieul ridicat, exprimându-ne direct scepticismul faţă de trecători şi fluierând admirativ trecătoarele.
Şi sunt convins că vom continua acest drum milenar.

One thought on “Bunele maniere”

  1. Suntem la intersectie. Coloana de migranti se misca ma repede prin Europa decat romanul blocat cu GPS’ul in miscarea de Pee-hammer a felatiei de proximitate cu nevasta vecinului. Violurile in grup s-au inmultit cauza principala este in mod evident esecul celor individuale. Femeile au inceput sa umble in grup sugerand ca in curand situatia ar putea sa sufere un revers.

Leave a Reply

Your email address will not be published.