Însurățelul

 

A trebuit să așteptăm mai mult de 20 de ani până ce, în fine, domnul Gigi Nețoiu a ajuns subiectul central al unei vești triste: s-a însurat.

Unul din cei mai deștepți băieți deștepți ai ultimelor cincinale, baron de omenie, om de fotbal, câine roșu și, ulterior, cât de cât, pușcăriaș, eludând an de an nefericirile și ghinioanele pe care traiul cinstit, plata de impozite, declararea de venituri și munca în exces le stârnesc în oamenii lipsiți de precauție, își pierde zilele noastre aura de invincibilitate, fiind târât în vizuina mariajului de aleasa sa, o femeie ceva mai tinerică (cu doar 30 de ani) și numai cu o palmă  mai înaltă.

Marele om de afaceri a venit la nuntă cu un nou look conferit nu numai de absența zeghei dar și de reîmpădurirea vădită a scăfârliei cu părul pe care, în urmă cu un deceniu, bătăliile fotbalistice și politice îl defrișaseră de pe creștet.

Din punct de vedere al sistemului corecțional din România faptul că un ins eliberat din închisoare pe motiv de infarct se expune de bună voie la riscurile cardiace pe care îmbunarea prin împârpănire a unui cal de femeie cu 10 cm mai înaltă îl presupune, este probabil un mare motiv de mândrie și de împlinire profesională.

Dar nu avem nici o grijă, omul a fost reabilitat, redat societății și reciclat în cetățean modern, devreme plătitoriu de obligații și impozite, alergic la șperț și hotărât să construiască, după cum pare a sugera imaginea nășicului de cununie, dl. Adrian Năstase, de profesie chiar Naș.

Nu pot în context decât să doresc tinerilor și pletoșilor însurăței casă de piatră, sau mă rog conac cu mansardă, foișor și ponton. Și poate să primească de la viață măcar o parte din binele pe care l-au dat celor din jur.