Aseară am avut disconfortul (altfel binemeritat pentru că eu am deschis televizorul, nu m-a pus nevasta să o fac) de a-l vedea din nou pe dl. Oprea, președintele UNPR, în cadrul semnării unui protocol cu PSD. Ca urmare disconfortul sus amintit a fost asociat cu un altul, chiar dacă mai mic, respectiv acela de a-l vedea pe dl. Dragnea.
Nu mă deranjează existența PSD.
Face parte din faptele simple ale vieții, alături de existența bolilor, a facturilor, a iernii sau a gropilor în asfalt. Dacă aș fi creștin aș zice că PSD se datorează multelor păcate ale românilor, ca ateu voi medita doar că la cât de deștept este poporul acesta, inexistența unui partid ca PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD este imposibilă, deci inutil a fi contestată.
Mă deranjează însă existența UNPR.
Dacă PSD și-a câștigat locul prin atâtea mineriade, atât de mulți baroni și prin tot răul pe care l-a adus acestei țări, cu UNPR este cu totul altă situație.
Exact cum Afrodita s-a născut din spuma mării, UNPRul s-a născut prin 2008 din sputa lui Băsescu, reunind o serie de parlamentari care, pe lângă meteahna de a fi pesediști, conservatori, deci cumva neocomuniști, au asociat la aceasta și un grad de băsism. Acești trădători originari, părinții în fapt ai grupării, au constituit în acea perioadă un grup parlamentar ”independent” transformat, atunci când mirosul delicios al ciolanului guvernării le-a trecut pe la nări, în partid, respeciv UNPR.
Partidul nu reprezintă desigur pe nimeni în mod particular (dacă excludem neamurile membrilor săi) și, pentru a supraviețui politic, a trecut prin viață și prin alegeri cu ajutorul a tot felul de alianțe, înțelegeri și simbioze, cu perseverența unor oxiuri imposibil de extras din anusul politicii românești.
Într-o țară în care ar fi de fapt nevoie de partide noi cu optică, ideologie și atitudine nouă, UNPR este în fapt o nuanțare de tip melenic a rahatului social democrat,cu baroni și bogătași, de la noi. Și unui popor scărpinându-se zi de zi sub pișcăturile strechilor pesediste, UNPR le aduce binecuvântarea trompelor de anofel a acestei construcții politice fără alt sens decât acela de a hrăni alte insecte mai mici, la fel de nehalite dar oarecum friabile la expunerea hivernală a unor eventuale alegeri.
Da, de UNPR nu aveam cu adevărat nevoie.
Apropiindu-se alegerile și supraviețuirea pe ciolanul puterii fiind periclitată, nu este de mirare că UNPRul, alături de alte partide la fel de folositoare, cum ar fi ALDE, UDMR și celelalte grupulețe de oportuniști pe care valurile electorale nu le pot o dată îndepărta, se întorc iar și iar la PSD, tataia, hatmanul și șeful cel mare al acestui gen de politică, în speranța că în schimbul pupării mâinii în parlament, acum pe ultima sută de metri, respectiva asociație va fi promovată cu statut de consoartă, sau măcar de odaliscă preferată, pe listele de vot ale stimabililor.
Bărbați adevărați pesediștii s-ar mulțumi ce e drept cu câteva orgasme obținute pe marginea unor voturi importante din parlament, cum ar fi cel privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin (PSDul având o istorie complicată în ceea ce privește al doilea tur de scrutin, fie și numai pentru că uneori mobilizarea electoratului din cimitire decurge anevoios la fiecare două săptămâni).
Dar de aici până la așezarea pirostriilor listelor comune pe fruntea de mireasă ușor fanată a unui Oprea și celorlalți este, se pare, încă drum lung.
Pe de altă parte poate că, atunci când își vor organiza haremul electoral pentru parlamentare, vajnicii bărbați social democrați vor accepta poate, dacă ritmul felațiilor va fi garantat, și câte vreun UNPRist pe listă, măcar să nu le piară sămânța.
Și la tot acest balet indecent, acest dans nupțial al teniilor noastre politice, m-am trezit și eu cu telecomanda în mână și cu singura speranță că poate, scăpată de sub control și spre drumul Afganistanului, vreo dronă americană ar putea, într-un eclat de lumină, să simplifice brusc scena politică românească.
Din păcate însă nici măcar acum americanii nu au venit.