Minitărtăcuțele ortodoxe

Pentru mine să te apuci să întrerupi vizionarea unui film, cu al cărui mesaj nu ești de acord, este un act la fel de nesimțit ca acela de a te duce să întrerupi o liturghie, pentru că nu ești de acord cu ceea ce perorează popa.

Mie mi-ar plăcea chestia asta. Ei să se ducă să cânte imnuri religioase prin locurile unde se strâng gheii și gheișele, eu să mă duc să dau cu zarul, de Înviere, la biserică.

Simt totuși că nu ar fi OK. Nu ar duce departe. S-ar începe o escladare a nesimțirii, disconfortului reciproc, a conviețuirii contondente și a negativității, cu deschiderea unui nou front pe care oamenii, românii, să se urască, să se disprețuiască și să se agreseze. Și poate, de ce nu, să se bată și să se omoare.

Presupun că în minitărtăcuțele ortodoxe se consideră că, față de spectatorii acelui film, șleahta de talibani ai religiei are un atu moral. O anumită superioritate. Un drept de a interveni, de a agresa și de a oferi lecții de moralitate, izvorâte din nu știu ce capitole și versete s-au scris, acum 2000 de ani, și pe care le-au silabisit ei acum. Și din circumstanța norocoasă că ei nu s-au născut cu orientare homosexuală, sau nu și-au clarificat-o încă.

Dacă au însă acest drept de a interveni agresiv la vizionarea unui film, de ce acesta nu ar putea fi extins, dacă e să se facă treaba complet, și asupra preacurvelor, ereticilor, ateilor, credincioșilor prea delăsători și în general a păcătoșilor? adică a acelora pe care mintea cântărețului de imnuri îi consideră păcătoși și prin asta suboameni.

Ființele acestea dezolant de simple nu au înțeles mare lucru despre nimic; ideea lor despre univers este încă inclusă în filozofia mileniilor trecute și totuși, pentru că sunt și nesimțiți nu doar nătărăi, se consideră absolvabili de către reprezentantul eternității, ci și mandatați să îi tragă pe ceilalți, cu japca, înapoi. Înapoi în fricile, intoleranța, ignoranța și furia secolelor trecute.

Nu prea îmi pasă de colectivitatea homosexuală și nu aș putea zice că mă obsedează în mod deosebit militantismul acesteia. Nici că taman de homosexuali în viața mea am nevoie.

Îmi plac însă două chestii, diversitatea și libertatea. Vreau să fiu liber să hulesc orice și accept ca pe o bonitate a soartei faptul că oamenii, animalele, plantele, adevărurile și evenimentele vieții mele sunt diverse.

În acest context cântatul de imnuri, redundanta circumscriere a lumii la cerințele limitate ale credinței și intoleranța în creștere din jur mă agresează și mă indignă, mai ales atunci când o văd izvorând din gesturile și vorbele unor oameni pe care eu îi consider, ca minte și suflet, inferiori, nu neaparat mie, cât omului secolului în care trăiesc.

Există mult bine și multă dragoste de oferit lumii, mai ales de către cei care pretind că Binele și Dragostea este mesajul lor pe Pământ. Prostovanii cu imnurile de alaltăieri însă nu au aflat despre asta.