Eu nu cred că femeile sunt egale bărbaților. Sau vice versa.
Cred că sunt ființe mai bune decât noi din multe puncte de vedere și poate că din cauza asta am preferat și voi prefera de obicei tovărășia bărbaților.
Una din resursele de bucurie a lumii pe care o trăim este tocmai această diferență dintre bărbați și femei și modalitatea în care, atât de diferiți fiind, nu ne săturăm, de mii de ani, unii de alții.
Chestia cea mai mișto la femei este capacitatea fiecăreia și tuturor de a acumula, sub o formă sau alta, farmec. Dacă nu am exista și noi bărbații pe pământ situația ar deveni cu repeziciune intolerabilă.
Îmi plac femeile, mereu mi-au plăcut, nu numai datorită faptului că sunt atât de fermecătoare ci și datorită faptului că, dacă ar fi după mintea și sufletul lor, ar crea o lume cu mult mai puține asperități chiar dacă, uneori, mai îmbufnată.
O singură categorie de femei nu îmi plac, cele obsedate de misoginie. Cele capabile a găsi misoginie peste tot, de obicei în vorbe, fapte sau gânduri care nu au nici o legătură cu aceasta.
Misoginismul celor din jur nu este evident tuturor femeilor, mai ales celor tinere, frumoase, confidente și amorezate. Acestea se descurcă fără să se înăbușe printre bărbați; de ele eventualul misoginism se lovește ca ploaia de streașină.
Și sunt celelalte, din fericire mai puține, care se înverzesc ca turnesolul în pișat de măgăriță dacă îndrăznești să emiți o îndepărată ipoteză că, în vreo arie de funcționare umană, fie ea grataj scrotal, femeia ar putea fi, într-o zi proastă, inferioară bărbatului. Care identifică în vorbe și fapte nevinovate ale vreunuia vinovate tendințe de nepreamărire a genului feminin pentru care, într-o lume dreaptă, perpetuatorul ar trebui atârnat de scrot și bătut până la albăstrire, cu rujul în cap.
M-am amuzat de multe ori în spusele, actele și scrierile mele de unele particularități feminine, cam în același mod în care am ironizat și particularitățile masculine; am fost uneori sarcastic cu femei, dar la fel și cu bărbați.
Cu toate acestea nu m-am ales niciodată cu eticheta de misandru dar, când și când, câte o doamnă m-a surprins (și ocazional m-a enervat) cu acuza de misoginism.
Este adevărat că, de obicei, tipul de doamne care, să fie majoritare pe planetă, ar face ca misoginia să devină obligatorie.
Mai mult însă decât să îmi placă genul feminin, de la fetițe la bunicuțe, să le consider bune, poate mai bune decât noi, inteligente, cu siguranță mai mult decât noi, și fermecătoare cât să alergi după ele toată viața, nu am ce face.
Voi purta trista etichetă și voi încerca, atât cât pot, să nu schimb în ce mă privește nimic.