Mi s-a părut interesant ieri, atunci când ședința CPEX a PSD se terminase și baronii ieșeau, extenuați și cu curul făcut praștie de la atâta șezut, hotărâți să nu spună nimic presei (conform principiilor sănătoase, omertiene, ale asociației lor) modul în care stimabilii se referau la ”Partid”.
Cu o anumită deferență (care le lipsește de obicei, îndosebi când le amușină a stat paralel).
Adică wow! câte ar zice și ar face, cât de mult ar gândi liber și ar fermeca universul cu însăilarea lor de gânduri dacă, vai, PARTIDUL nu le-ar cere acum, în noapte, să tacă.
Că au făcut ce este mai bine pentru PARTID. Că PARTIDUL, în infinita lui înțelepciune a decis. Că ei sunt până la urmă soldații devotați, cu soldă pe măsură, ai PARTIDULUI.
Nici măcar Tudose, sodomizatul de ieri, nu a deviat de la linia de discreție siciliană decisă de boss.
Și m-a frapat brusc un adevăr simplu.
Pentru noi, puliștii, noțiunea de partid este una destul de abstractă. Un fel de rău necesar. O etichetă mai mult pentru a discerne un tip de oameni de un altul. Pentru noi un asteroid norocos care ar prinde toate partidele la un loc nu ar fi o dramă și ne-am obișnui destul de voioși cu o eventuală realitate născută după un astfel de armagedon de bun gust. La urma urmei ne-am putea obișnui și cu conducători neînregimentați politic, dacă am vedea la ei o brumă de luciditate, cât de cât bun simț, și un vărf de cuțit de altruism și de dorință de progres.
Mai pe scurt ne cam futem în ele de partide.
Pentru ăștia însă partidul este și tată și mamă. Carnetul de membru pentru ei este rațiunea de a exista și calitatea de baron validarea întregii lor existențe, din momentul în care se luptau fără succes cu gramatica în clasa a 3-a, cel în care se încleștau pe viață și pe moarte cu baalaureatul la îngrijorătoarele și lancinantele ore în care făceau vreo muncă utilă. În viața lor, după toate astea a venit în fine clipa minunată în care, o dată cu intrarea în PARTID și în politică, toate acestea au devenit doar niște amintiri oribile și viața adevărată a început. Cu tot ce e frumos în ea, de la secretarele cu chiloți de danteluță la diplomele de doctorat primite prin poștă, de la primul plic mai dolofan la ultima numire în vreo comisie.
Îi cred, pentru ei PARTIDUL este totul. Dincolo de el nu există nimic, în nici un caz principii, logică, consecvență, planuri de viitor sau altruism. Mai ales nu principii, nu atunci când viața, mai ales viața politică este atât de scurtă.
Ca atare ce puteau bieții oameni să spună aseară la ieșirea de la CPEX? Pentru ei CPEXul ăla a fost o cumpănă în viață, un moment periculos în care o secundă dacă îl mirosea bossul că este de altă părere se ducea pulii de suflet și locul eligibil în senat, și repartiția fondurilor pe anii viitori, și perspectiva de a o angaja pe Loreta, talentata și proaspăta lui secretară, care îi înțelege atât de bine pulsațiile, la minister.
Cine s-ar juca cu așa ceva?
Așa că socialdemocrații noștri au ieșit din clădire ca un banc de heringi, tăcuți și sincroni, de nerăzlețit de către presă și fără a pune botul la întrebări, comentarii sau alt gen de imprudențe de natură a atrage atenția rechilor de la vârf.
Să ne fie milă deci de ei; acolo unde pe noi ne doare în cur ei, sărăcuții, cacă sânge.