Zilele acestea parlamentarii au reușit să adune cvorumul și nivelul de unitate politică necesare pentru a aproba, în fine, un proiect de lege îndelung așteptată de cetățeni.
Mai era puțin și ieșea răzmeriță, dacă nu se vota.
Cu 303 de voturi pentru parlamentarii și- au aprobat pensii speciale, respectiv un mic bonus de 1600 de RON (desigur sporite corespunzător în cazul celor cu mai multe mandate) adăugabil la restul de salarii, pensii, ciubucuri, șperțuri, comisioane și contribuții deja existente.
Sincer să fiu nu aș avea lipsă de înțelegere pentru votul democratic al lupilor paznici la oi de a-și suplimenta rația de pastramă dacă un salariu și/sau o pensie decentă le-ar atenua pofta lupească de a se înfrupta pe săturate atât din lâna, antricoatele și urda ovinelor cu drept de vot, cât și pe cea de de a obține contracte de schimbare a bordurilor și pasarelelor din stână, de a moderniza mulgătoarele de berbec sau de a crea pe bani publici programe de reinserție profesională a ciobăneștilor sașii.
Dar dincolo de faptul că într-o unitate de intenții pe care numai patriotismul adevărat o putea genera Parlamentul și-a mărit veniturile, notabile cu adevărat sunt declarațiile și considerațiile ce au însoțit acest gest de măreție politică.
Astfel deputatul Marius Manolache, intervievat de ”Gândul” ne explică tuturor că, în ciuda aspectului meschin-pipernicit al multora dintre ei, parlamentarii sunt înalt funcționari, cu răspundere și preocupări care justifică cu prisosință acești bani în plus. Că nu pot fi în nici un caz comparați cu alte categorii profesionale, fie ei chirurgi, controlori de trafic aerian sau pompieri care își pot permite ocazional și sunt de altfel frecvent surprinși de ziariști la servici picotind, citind ziare sau fugărind pereții cu privirea, pentru că ei, parlamentarii, muncesc pe brânci și se implică, cu responsabilitate și concentrare, albind, sau în cazul suscitatului deputat, chelind prematur.
Acolo unde alți oameni politici mai obsedați de bun simț ar folosi exprimări voalate, domnul Marius Manolache, finul și unul din capporegime ai nașului Ponta ne explică cu rigla în față că ei, politicienii, o au mai lungă și mai groasă decât noi ceilalți, puliștii de muncitori, ingineri, medici și alte categorii de nehaliți.
În nota declarației, dar cu o tentă socialdemocrată de final, domnul Manolache s-a referit și la cei care au pensii nespeciale de sub 1000 de RON, cărora le-a dorit sănătate, sentiment probabil reciproc.
Și alți politicieni au contribuit la aspectul de fiesta a acestei zile frumoase a democrației românești cu declarații. De exemplu domnul Anghel Stanciu, PSD, cel care după șase mandate de realizări urmează a obține, printr-o singură apăsare pe butonul instalației de votare, 4600 de lei în plus, deplânge numai modestia acestei sume, o slabă compensare pentru naveta făcută, cu jeepanul, atâția ani. Și nu, nu a discutat cu cetățenii din circumscripție despre asta (după atâtea mandate obținute practic nu o mai face niciodată).
Un alt politician remarcabil, doamna Cristina Anghel, explică un fapt mai puțin sesizabil de către creierele primitive, respectiv faptul că votul domniei sale în favoarea proiectului legislativ este expresia, chiar dacă indirectă, a sloganului său electoral ”Dreptate până la capăt”. Că votul ei în favoarea pensioarei a fost pur și simplu o palmă dată odioasei guvernări Boc, care a retras atâtea alte pensii și drepturi bănești la oameni și că, în context, se poate privi, cu drag, în oglindă.
De fapt tonul tuturor acestor declarații, pe lângă un anume grad de satisfacție, demască și o anumită amărăciune. Căci toți acești oameni aparent sunt conștienți de faptul că, dacă ar vorbi cu puliștii de pe stradă despre pensiile și salariile de politician ar fi fugăriți cu furcile, glazurați cu miere și cu fulgi și plimbați prin orașe, în țepușe de unică folosință.
Dar, în ciuda faptului că percep această realitate, spre deosebire de noi, ei înțeleg și cauza reală – presa.
Conform proceselor cognitive un pic nebalansate din scăfârlia de parlamentar român motivul dezgustului din ce în ce mai generalizat al publicului față de tagma, moaca și discursul de politician nu ar proveni nici din salariile și nivelul de trai mici, nici din disfuncționalitățile din sănătate, școli sau lucrări publice, nici din dinamica prețurilor și nici din lipsa de speranță pentru progres și o viață civilizată ci exclusiv din cauza presei care, în loc să identifice, oricât de greu ar fi, ”realizărili” și micuțele măsline de capră produse de parlament se concentrează doar pe așa zisul ciocoism, pretinsa nesimțire și discreta tendință spre jaf și cleptomanie a oficialului român.
Norocul lor este că, după cum se vede, câinii latră și cireada de boi cu insignă de parlamentar merge mai departe.