Popor, suveranitate și limbrici

Problema pentru care ne tot agităm cu politichia pe plaiul românesc se datorează unui fapt simplu: poporul nostru este extrem de inert și de puțin reactiv dacă reacția presupune gândire, solidaritate și contestarea autorității.

Majoritatea noastră este atașată de stereotipuri, egocentristă și relativ lașă în a-și asuma atitudini neconforme; la noi revoluțiile se fac, cel mai bine, cu voie de la primărie.

Ca atare Ceaușescu a avut parte de o țară de basm, din perspectiva lui, pe care o conducea și acum dacă agenturili și forțili străine nu ar fi decis să încalce întrucâtva suveranitatea națională a României și să facă ce trebuia făcut.

Bineînțeles însă că, din perspectiva românului de rând un Ceaușescu cu față umană era de preferat unui tip nou de autoritate și de politic, așa că l-au votat sub forma lui reloaded, Iliescu, și i-au tot votat partidul fie că se numea FSN, FDSN, PDSR sau PSD.

Că asta face poporul nostru dintotdeauna, votează cu ”ai noștri” câtă vreme aceștia îi apără de lifte străine, le toarna în troacă câteva sute de lei necesari cartofilor și berii și le promite că în câțiva ani, maxim un secol, ei, românii, fără a schimba esențialmente ceva din felul lor de a fi, de a gândi și de a munci, vor trăi mai bine.

Este vorba desigur de dragoste și în fața acestui sentiment nu ai ce spune.

Ca urmare a acestei particularități, particularitate accentuată de faptul că, generație de generație, o parte din vârfuri a plecat unde a văzut cu ochii, ne trezim în acest secol, și o să o facem și în cele viitoare, tot cu secretari de partid, colhoznici, șefi de județene și agitatori, fie că îi cheamă Văcăroiu sau Tudose, Ninosu sau Șerban Nicolae, Gherman sau Nicolicea, Dragnea sau Adrian Năstase.

Aceștia vor exista mereu, pentru că este în firea rahatului să hrănească limbricii și în firea limricilor să se așeze moț pe el.

O confuzie pe care o fac apologeții dreptei este aceea de a presupune că, uneori, aceasta a fost la putere. Că totuși ceva se schimbă și se mielinizează în mintea românului, chiar dacă încet, și că de fapt alternanța la putere, așa câcâită cum este la noi, înseamnă ceva.

De fapt înseamnă doar un singur lucru; ocazional ciolanul pare tuturor acestor limbrici prea mic și drumul către el un pic prea îndepărtat, drept care o parte a lor se mai scindează și se mai reorientează. De exemplu PDul lui Roman, PDLul lui Băsescu și celelalte formațiuni mai puțin importante care mai îmbracă, în ani electorali, blănițe de oaie în drumul lor spre aceleași activități lupești legate de ciolăneală.

Chiar putem crede că PDLul și Băsescu au însemnat, la vremea lor, altceva decât aceiași continuitate neocomunistă pe care o trădează însăși originea comună din coșnelul originar, FSN?

Singura guvernare de dreapta a fost de fapt cea țărănistă și a avut loc numai pentru că erau vremuri grele pentru român, vremuri de inflație și de sărăcie, în care de altfel voioșii țărăniști ne-au înfundat și mai tare.

Ne place sau nu ne place – ăsta este adevărul. Așa popor, așa cârmuitori. Acum și în următoarele decenii, cel puțin până în momentul în care cineva, SUA, EU sau Rusia, ne va încălca iar suveranitatea și suficienți dintre români vor pune mâna pe furci și pe topoare, călcând legile justiției, ale jandarmeriei și mai știu eu ce paragrafe din constituție mai scrijelesc ăștia între timp, reconfigurând la propriu și radical clasa politică și restrângând drepturile acestui popor de a alege până la iodarea completă a sării.

Cea ce este o utopie, drept care să ne așezăm comod; actuala stare de lucruri va persista.

Leave a Reply

Your email address will not be published.