Sărăcie și bogăție

 

Mărturisesc faptul că dintotdeauna mi-am dorit să am mai mulți bani.

De fapt în afara momentelor când mă apuc să joc yams cu prietenii și când tot ce îmi doresc de fapt este să nu pierd prea mulți (având în vedere că ”oamenii” dau cu zarul ca porcii) constat subit că toată viața am alergat într-un fel după bani.

Nu vreau prin asta să pretind că am fost vreodată cu adevărat nevoiaș, deși am trăit și zile, săptămâni sau chiar luni în care a trebuit să chivernisesc la sânge ca să pot pune o bere în halbă și o țigară decentă pe marginea scrumierei. Cu toate acestea nu îmi aduc aminte de vreun moment de pletoră financiară excesivă în care să zic – ”domle, fără ac de cravată de aur nu mai merge” sau, și mai rău, ”ia dragă cardul, du-te la mall și până diseară să nu te mai văd pe aici”.

Sigur de vină pentru aceasta sunt două fapte din existența mea.

Primul ar fi acela că m-am făcut medic, nici măcar chirurg și că, după ce am făcut asta nu am găsit motivații suficiente să plec dintr-o țară care nu a ascuns și nu ascunde nici acum cât de mult prețuiește și cât are de gând să plătească medicii.

Și poate că dacă aș fi plecat la ora asta aș fi pe marginea piscinei să suflu orez prin paiele de coctail spre coapsele nurlii ale băștinașelor vreunei insule exotice, așa cum se văd ele sub bikini, în loc să aștept cartofii de seară în gardă la spital.

Al doilea fapt ar consta în capacitatea mea magică de a face afaceri proaste din punct de vedere mercantil, indiferent că este vorba de achiziții, căsnicii, bilete de loterie sau firme de telefonie mobilă.

Mulți dintre prietenii, colegii și aparteneții la generația mea au reușit financiar mai bine, sau cel puțin lasă asta să se înțeleagă și am pierdut destule ore din viață ascultându-i vorbind despre bursă și investiții, terenuri, mașini, restaurante scumpe și călătorii.

Când în 2011 m-am despărțit de a doua mea nevastă, pe lângă partea bună a acestui gen de întâmplare (a cărei beneficitate oricum nu îți este evidentă decât după câteva luni și două trei femei), respectiv reciclarea belelei, am intrat și într-o zonă financiară ceva mai sensibilă, după cum stă este tradițional după partaj.

Cu toate acestea perioada începută din ziua în care am ieșit din casa la care plătisem și de la lucrurile pentru care muncisem o viață s-a dovedit a fi una din perioadele cele mai bogate din viața mea. Și aici nu mă refer numai la fagurele ascuns în existența oricărui burlac, fie el doar un divorțat (pentru că după un timp oricum m-am însurat din nou), ci pur și simplu suficient de bogat.

S-a dovedit pe pielea mea ceea ce atât de mulți dintre oameni ignoră neîncetat – că bogăția nu este legată de sumele pe care le ai la dispoziție cât pe modul în care nevoile și aspirațiile îți sunt satisfăcute.

Îmi dau seama că dacă ești de exemplu baron PSD și ai numai vreo 3 case și 5 mașini te simți de fapt trist și sărac, mai ales dacă nu poți pune pe biroul secretarei măcar uneori un bilet dublu pentru vreo croazieră la Rio. Dacă ești primar și băiat deștept liberal de asemena nu ai cum să nu fii strâmtorat în vreun pălățel de doar 1000 mp, fără măcar o piscină specială pentru copii și cu doar un singur yaht, și ăla la mâna a doua.

Pe de altă parte dacă faci parte dintr-o categorie socială care se bucură de aer, mai ales când acesta este expirat de persoana iubită, care folosește mașina doar pentru că este prea leneș să vină la serviciu pe jos și care se bucură de casă numai dacă periodic i se umple de tot felul de aberanți cu gura mare, așa ziși prieteni, veniți să-i bea berea, să-i fure contractele la bridge și să închidă tabelele la yams, constați că ești de fapt mult mai bogat decât a fost Oprescu în momentul în care aparatul de bruiaj montat în foișorul de mită a început să țiuie.

Cumva paradoxal în destinul meu de om căruia nu i-a fost sortită cine știe ce avere, am constatat în ultimii ani că am devenit putred de bogat în singura monedă pentru care nu există curs valutar – mulțumirea.

Sunt conștient că trăim într-o lume în care succesul se judecă după grosimea buzunarului, mărimea silicoanelor nevestei și lungimea mașinii. Că paradigma omului zilelor noastre este consumul și scopul primordial îmbogățirea. Că este non progres să ai o fabrică și să nu vrei o a doua și limitare să te mulțumești cu ceva ce poate să aibă și vecinul.

Cu toate acestea sunt mulțumit că acum, în actualele preocupări, cu actualii prieteni și actuala nevastă am început, în ciuda fluturașilor lunari, să nu mă mai simt deloc sărac.

Leave a Reply

Your email address will not be published.