O parte din activitatea mea zilnică se face cu studenții anului V ai facultății de medicină din București.
De peste 18 ani săptămână de săptămână cunosc oameni mai isteți sau mai puțin isteți, mai interesați sau nu, silitori sau relaxați, cu simțul umorului sau nu, pe care timp de 3 săptămâni încerc să îi familiarizez cât de cât cu endocrinologia, în perspectiva examenului și, mult mai important, a activității lor viitoare de medici.
Lăsând la o parte căderea de nivel a facultății de acum circa 10 ani, studentul la medicină este și a fost un om cu un oarecare orgoliu și o excelentă imagine de sine, firești pe undeva după atâtea examene și concursuri străbătute cu brio.
Din păcate însă pentru orgoliul lui, pentru facultatea de medicină, pentru asistentul lui și pentru pacienții lui viitori studentul la medicină de anul V are o groază de lacune acumulate de-a lungul anilor (vina lui? vina sistemului?), lacune care există obiectiv și eclozează indiferent cât de mare este media acumulată în carnetul de note.
Astfel marea majoritate a subiecților cu care am interacționat eu au anumite trăsături comune.
Sunt uluiți atunci când li se sugerează că pentru a consulta trebuie să se apropie de pacient, să îl dezbrace, să-l pipăie și să-l asculte.
Nu par a avea vrodată vreun plan de conducere a intervievării pacientului și nici nu par capabili a trage vreo concluzie semnificativă din discuția cu acesta.
Nu ierarhizeaza sub nici o formă informațiile pe care le acumulează, de exemplu semnele de boli sau cauzele suferințelor și, deși probabil că le pot memora ca pe niște poezii ușor sinistre, nu reușesc să facă legături, priorități și organizări capabile a-i ajuta să reacționeze adecvat în situația concretă a consultării.
Par mai interesați în a se disculpa, a găsi vinovați (cărți, cursuri vechi, fraze auzite cândva) pentru erorile lor de judecată și prioritizează aceasta în defavoarea efortului genuin de a reține ceva nou și folositor.
Sunt mai obsedați de valoarea în modul a notei pe care o vor obține decât de defrișarea numeroaselor regiuni virgine ale minții lor și ar prefera oricând o apreciere călduță unui moment de revelație personală.
Chiar dacă strânși cu ușa admit uneori posibilitatea unor lacune, o fac numai cât să acuze sistemul de educație pentru asta și nu consideră că umplerea acestora ar putea însemna schimbări de vreun fel a atitudinii, modului de studiu sau a alocării timpului.
Dar mai ales tinerii mei colegi de stagiu au o problemă cu stresul. Li s-a repetat probabil și ei au crezut la un moment dat că singura modalitate în care se petrec lucrurile din viața medicului este nestresanta și că de principiu absolut toți partenerii lor viitori, pacienți, muribunzi, brancardieri, colegi, asistenți și șefi de casă de sănătate se vor ocupa cu prioritate de un singur lucru – să nu îi streseze. Pentru că la stres, săracii, nu mai performează, nu își mai aduc aminte nici ce e infarctul, nici câte tiroide are omul și nici dacă injecția se face cu seringa sau nu, așa că este un abuz inuman să îi stresezi la curs, stagiu, examen sau în general.
Ca urmare momentul în care sunt puși sub o formă sau alta (stagiu, practică sau examen) la a afla diagnosticul unui pacient majoritatea studenților mei sunt pierduți, revoltați și defensivi de parcă ar fi fost trimiși cu plasa în largul mării să prindă delfini și nu conjurați să facă în joacă ceea ce vor face restul vieții zi de zi, ca să își câștige existența.
În context relația mea cu ei este adesea conflictuală, eu nefiind de felul meu o fire calină, săracă în idei și exprimări sau capabilă a le ține interior chiar pe toate.
De fapt ca asistent universitar aș avea două opțiuni mari și late.
Prima ar fi să le prezint semnele și simptomele bolilor, să le povestesc despre analize și diagnostic și să le vorbesc despre tratament. Să le mulțumesc pentru atenție, să îi trezesc pe cei care picotesc și să îi trimit să își revină de la excelenta ședință de pregătire.
Probabil că asta se întâmplă pe la majoritatea celorlalte stagii din moment ce produsul final al anului IV pare amerizat în cap ori de câte ori i se cere să consulte.
A doua opțiune este un pic mai dificilă pentru formator – necesitând să îi provoci, să le dai de lucru, să verifici dacă fac ce le zici, să îi întrebi, să asculți răspunsul, să vezi unde au greșit, să pedepsești sau să recompensezi, să încerci să îi ții treji, să trezești ceva în ei (fie orgoliu din ăla adevărat, fie ciudă, fie dorință de progres), să interacționezi, să te cerți cu ei, să le fii antipatic și să le suporți antipatia (marea lor majoritate fiind copii buni), toate pentru speranța că poate, atunci când au plecat de la tine, or fi cu vreun nanobit mai deștepți și mai orientați. Și că poate după stagiul de endocrinologie s-a reușit măcar parțial rinoplastia necesară marei lor majorități care de lungul nasului și autoinflarea cu note și gratulări nejustificate nu își dau seama cât de departe sunt de ce ar trebui să fie.
Ca urmare am ales metoda grea sperând ca în viața măcar a unora din ei să las o urmă, în ceea ce va fi un obscur moment al anului V, despre cât de mult efort, gândire neconvențională și implicare mai este nevoie ca să ajungă medici.
Da, a doua opțiune este grea și nepopulară și probabil că ar trebui să o abandonez ca să nu mă mai enervez, să nu îmi iasă vorbe și antipatii.
Și dacă nu o fac este la urma urmei modul meu de a omagia și a mulțumi acelor formatori, puțini la număr, care din fericire pentru mine, la vremea mea, m-au stresat, provocat și pus să fac lucrurile în mod diferit.
Eu sunt student in anul 6 la stomatologie. Aveti dreptate in ceea ce priveste lacunele, doar ca studentii de la medicina(si am multi prieteni in situatie) fac anamneza, consult, examen clinic subiectiv si obiectiv,dau diagnosticul, in joaca,asa cum bine ati exprimat, dau o opinie de tratament si atat. Aici s-a oprit ciclul. Ei niciodata nu aplica tratamentele pe care le dau. Daca le-ar aplica si ar urmari pacientul si ar face ceva mai mult, poate ar fi mai determinati sa acopere lacunele. Cel putin in sistemul de medicina dentara asa este, aplici tratamentul le care il propui, desigur sub supraveghere, dar ai prima optiune de tratament si nu intervine nimeni, chiar daca asistentul de grupa poate are o opinie alternativa. Eu cred ca ar trebui incurajati mai mult studentii pe parte de tratament, iar cand vor vedea ca nu stiu, vor corecta ei aceste lacune.
Eu nu predau medicale, ai mei n-o sa omoare direct pe nimeni! Doar o sa le ofere conditii sa moara arsi pe te miri unde, sa-si puna streangul de gat in caz de faliment si/ sau conexe. Dar… DA zero logica, zero capacitate de asumare, doar constatari de vini (nu ca n-ar fi vina altora, ca nu le-au implementat un sistem de gandire si evaluare a circumstantelor). Aspectul cu “asta e” ma asum si incerc sa repar ce-au gresit nestiutorii/ cretinii din trecut, incercand sa ma educe, ZERO! E mai confortabila pozitia de copil… altii au gresit, eu sufar! Vae victis!
Poate ca studentii respectivi nu vor altceva decat sa se specializeze in medicina legala. In care caz, la ce le- ar folosi o ipotetica comunicare cu “pacientul”? Insa ai perfecta dreptate: tendinta tineretului de victimizare e tot mai pregnanta, iar aici si-au dat mana profesorii si parintii. Cand auzi in fiecare zi parintii spunand “nu stiu ce are seful cu mine, ma munceste de ma rupe, iar pe Maricica o tine in brate”, ori profesorii “voi veniti la scoala cu mertzanu’, iar eu trebuie sa astept autobuzul in ploaie” cam cum s-ar putea modela tineretul? Poate cu reintroducerea sportului in scoli si nu oricum. Cu 3-4 ore pe sapt, cu un grad de implicare atat a profesorilor cat si a parintilor, cel putin la nivelul la care acum se implica pt matematica. Eu, daca as conduce o scoala, as introduce obligatoriu in programa 2 ore de rugby pt baieti si 2 ore de volei pt fete, pe saptamana.
Poate ca studentii respectivi nu vor altceva decat sa se specializeze in medicina legala. In care caz, la ce le-ar folosi o ipotetica comunicare cu “pacientul”? Insa ai perfecta dreptate: tendinta tineretului de victimizare e tot mai pregnanta, iar aici si-au dat mana profesorii si parintii. Cand auzi in fiecare zi parintii spunand “nu stiu ce are seful cu mine, ma munceste de ma rupe, iar pe Maricica o tine in brate”, ori profesorii “voi veniti la scoala cu mertzanu’, iar eu trebuie sa astept autobuzul in ploaie” cam cum s-ar putea modela tineretul? Poate cu reintroducerea sportului in scoli si nu oricum. Cu 3-4 ore pe sapt, cu un grad de implicare atat a profesorilor cat si a parintilor, cel putin la nivelul la care acum se implica pt matematica. Eu, daca as conduce o scoala, as introduce obligatoriu in programa 2 ore de rugby pt baieti si 2 ore de volei pt fete, pe saptamana.
Ar trebui sa va puneti problema – DE CE – sunt studentii asa, si nu cum sunt. Stim si noi cum suntem (da, student anul 5 aici), dar noi stim si de ce suntem asa. Nu cred ca stiti cati colegi de-ai dvs. practic nu ne vad pe holul spitalului, cum eu si colegii mei de an nu am invatat pic de semiologie practica in anul 3, ci doar din carti, cum toti profesorii au pretentia sa fii activ si sa raspunzi la LP, dar atunci cand faci o mica greseala li se ridica parul in cap si incep sa zbiere si sa te jigneasca in stanga si in dreapta – cum sa mai am eu tupeul sa ma implic, sa fiu activ, sa intreb si sa raspund cand proful are atitudinea asta? Puneti-va problema de ce generatia noastra este diferita de generatia dvs, dar nu uitati cine a crescut si a format generatia asta, va rog! Cu respect.
Aveti absoluta drepatate ca studentii au lacune serioase, sunt plictisiti si chiar balazati, si ca a scazut ingrozitor nivelul profesional si al cunostintelor, contar cu notele care au o tendinta inversa. Sa fii de 10 in flanc la medicina azi este ceva aproape imposibil avand in vastitatea informatiei…
Profesorii si asistentii care au lasat urme in viata mea au fost cei care s-au aplecat cu bunavointa si rabdare asupra noastra, care ne-au sfatuit si aratat tot ce era mai deosebit de invatat , s-au preocupat de cum ne formam gandirea medicala, chair si dupa ce ieseau din garzi grele. Nu am ramas nici macar o singura data pe hol sprijinind caloriferele, in asteptarea asistentilor. Ne-au impresionat prin onestitate, curtoazie si elocinta. S-au apropiat de noi ca de mai tinerii lor colegi cu eleganta si la rindul lor au laudat s-au au ironizat subtil prosioarele pe care le mai spuneam cand si cand in drumul catre absolvire.
Deci daca nu sunteti multumit de nivelul si atitudinea studentilor de anul V, poate ca vina e impartita. Pe de o parte studentii blazati de bani gata si invatati ca da cineva un telefon pentru ei, cei pe care i-au impins parintii sa faca scoala asta si care s-au trezit ca nu este cum se asteptau, si alte modele; dar pe de alta parte si cadrele didactice intrate in spitalele din Bucuresti via UMF, si care au obosit sau “au uitat” ca in afara de faptul ca iau un salariu din facultate, au responsibilitatea generatiilor viitoare de medici. Studentii de azi, dintre care unii vor ramane aici, ii vor trata pe ei si pe famillile lor. Medicina si profesoratul necesita vocatie si responsabilitate, si au impact pe termen foarte lung in viata oamanilor. Imi pare rau sa va spun dar ceea ce pare ca ati lasat ca si amintire la multi dintre studenti, din cateva promotii, este un comporatment bizar, punitiv, plictisit . Oare ai declara ologofreni ori pramatii este in masura sa ii motiveze sa gandeasca si sa ii ambitioneze? Chiar credeti sincer ca tipul acesta de” a-i stresa” este cel adecvat ca sa ii provocati , ca de neconventional nu ma pot lega?
Ori ar trebui oare si dumeavoastra ca si cadru didactic sa incercati si o alta abordare: aceea de a lua ca provocare aceea de a-i face sa nu fie indiferenti, a incerca sa completati lacunele acolo unde le vedeti, a-i incuraja cand fac ceva bine. Macar de dragul provocarii despre care vorbiti, incercati si altfel… cine stie.
Asta cu comportamentul plictisit ati scos-o, sub protectia anonimatului, ca sa va iasa numaratoarea.
Bizar? Da, e bizar sa vina unul sa le ceara sa faca ceva.
Punitiv? Nu, m-am razbunat si nu am pedepsit niciodata un student pentru ca nu mi-a placut. Si nici nu am simpatizat pe vreunul cat sa ii fac viata mai dulce pentru ca imi placea de el, omeneste. De fapt imi plac majoritatea.
Dar hei! Cate nu se pot zice cand te cheama academica Bucurescu si intri pe blogul unui fraier care si-a dat numele.
Si ca veni vorba, de stresat i-am stresat doar pe cei care considera ca sunt copii invatand alfabetul si nu semidoctori cu pretentii.
Nu pot sa zic ca sunt de acord cu dumneavoastra in totalitate. Nu doresc sa generalizez, am sa vorbesc strict despre mine, un student care nu ar putea fi considerat drept model de urmat.
Nu stiu, cum e in alte centre universitare, dar din experienta acumulata si cele vazute in ultimii 3, va spun ca suntem asa cum voi ne vreti si ne cresteti (cadrele didactice). Am dat de asistenti de grupa si mari profesori universitari, mai dezinteresati si mai nepasatori decat studenții, care ori nu ne incantau cu prezenta, ori veneau dar petreceau majoritatea timpului in pauze de tigara, vorbind despre orice altceva decat medicina, care veneau cu cursuri xeroxate din carti vechi, de pe vremea lui ceausescu sau care vin la curs si citesc slideurile ca pe-o nuvela, nu explica nimic, nu au raspunsuri competente la intrebarile studentilor, curiosi, binevoitori, care pe deasupra te si batjocoresc, te iau la misto, sunt opulenti, scarbosi, misogini si xenofobi. Aceste mari fosile academice, paraziteaza marile universitati de medicina, otravind mintile tinerilor studenti, minti curioase, si asa apar marile lacune. Invatam cum putem, de unde putem, de multe ori fara sa ne folosim logica, strict pentru o nota de trecere, sau in cazul altora o nota buna. La unele stagii, suntem folositi pe post de suport pentru pereti sau oameni care dau directii pacientilor spre camera asistentelor.
Daca avem norocul sa dam de cadre didactice cu suflet bun, minte tanara, deschise dornice sa ne puna la treaba, raspundem si noi intr-un mod pozitiv. Mie imi place sa raspund, fie prost, fie bine, e dreptul meu de student, sa am o parere care daca e gresita, sa fie corectata intr-un mod adecvat si competent, nu sa fiu facut prost, habarnist sau sa mi se spuna ca subt un viitor medic slab. Imi place sa mi se explice de ce am gresit, sa mi se spuna ce e actual, sa fiu pus sa caut, sa ma interesez, sa vorbesc cu pacientii, sa-i examinez, sa ma gandesc la posibile patologii, la ce tratament ar trebui dat.
Domnule doctor, daca aveti studenti dezinteresati, inainte sa dati vina pe ei, ar trebui sa va ganditi, cine e responsabil? Dumneavoastra, colegii dumneavoastra care au interectionat cu studentii inaintea dumneavoastra, stundetii efectiv pentru ca nu sunt curiosi, dornici sa invete sau pur si simplu nepasatori. Trebuie sa intelegeti ca modelul nostru sunteti dumneavoastra, cadrele medicale si academice, facem ce vedem, nu stim altcumva.
Contradictia este motorul progresului!!! foarte bine faceti domnule doctor, cat despre studenti va rog a-i invata sa nu devina aroganti… cum sunt actualmente multi din colegii nostri, chiar nu foloseste nimanui. Felicitari pentru curajul de a face altceva decat se face!!! Eu la randu-mi ma incapatanez sa tin cu adevarat cursurile EMC pentru asistenti medicali tot in acest fel… curs de formare nu de ascultare stand pe fb si vazand commentul dvs am prins curaj sa fac… tot asa mai departe. Inca o data felicitari domnule doctor!!!
Doamna Monica, daca si dumneavoastra predati ca individul pe care il ridicati in slavi mai sus.Va spun ca cel mai probabil o faceti de toata jena(ca sa nu zic de cacat).
Nea kostea pe langa faptul ca are aere de intelectual da spune studentilor sai ca Basedow e rus(va recomand ceva simplu pentru dumneavoastra:internetul) oricum din ce pot citi pe blogul dansului va demonstrez rapid ca e pseudointelectual.Pe langa faptul ca dumnealui are impresia ca poate sa indrume studentii spre alte meserii daca nu au “vocatie”,i sugerez chiar dansului sa incerce un Self Assessment cu aceasta ocazie.
Va spun cu sincere regrete ca nici dansul nici 95% din UMF-isti nu au nici in clin nici in maneca cu formarea de noi medici.Aceasta mare “familie”/mafie nu face altceva decat sa continue un sistem bolnav si sa ridice la rang de profesori,asistenti,oameni ilustri niste pilosi si pupincuristi.Va imbatati cu apa rece daca puteti crede ca facultatea asta scoate oameni de valoare!Sau ma rog cei de valoare pleaca(in marea lor majoritate).
Oamenii astia(umf-isti) cum au scos piciorul din tara devin rapid niste trepadusi ale adevaratilor valori si vin dupa aceea si se lauda cum au lucrat ei cu mari profesori.In definitiv sunt niste nulitati si asta o demonstreaza modul lor de lucru,abordarea problemelor si multor altor lucruri.
Sincer imi pare rau ca nu recunosc ei insisi problemele pe care le au(nu stiu daca asta e o boala?!) si isi fac bagajele si pleaca sa lase locul oamenilor care pot,stiu si chiar vor sa faca ceva.
Iar domnul in cauza are foarte mari probleme comportamentale si nu pot sa sper decat ca tot raul pe care il face sa se intoarca intr-un moment foarte propice la dansul.
zi de examen. Mai sunt si din astea
Nu are nicio legatura cu asa ceva stati linistit!Daca sper ca studentii sa va spuna in fata ceea ceea ce meritati!Oricum la noi cum primesti un feed back negativ cum te razbuni,ca asa e romanu(imi pare bine ca nu sunt in totalitate asa ceva).Pe langa faptul ca din ce scrieti mai sus se pare ca dumneavoastra aveti surse care va spun ca sunteti incredibil si nu jigniti pe nimeni.Aveti impresia ca sunteti papa sau vreun magistrat infailibil?