Oculus setează și pe plan local standarde internaționale în oftalmologie

5.500 de pacienți au beneficiat în 2016 de intervenții chirurgicale


centrul-oftalmologic-oculus-2016-2Centrul Oftalmologic Oculus, aflat în topul centrelor de referință mondială în microchirurgia oculară, încununează o activitate chirurgicală și științifică bogată la sfârșitul anului 2016, tradusă prin realizarea a peste 5.500 de intervenții chirurgicale și micro-chirurgicale,  de la cele 3.300 cazuri de cataractă cu implantare de cristaline artificiale foldabile, peste 1.000 de operații de chirurgie refractivă, sute de intervenții Laser pentru afecțiuni retiniene, peste 800 de microintervenții pentru degenerescențe maculare și peste 200 de operații de dezlipire de retină și vitrectomii, până la transplante de cornee pentru diverse patologii corneene și transplante de celule stem la pacienți cu arsuri grave corneene.

De asemenea, au fost implementate cele mai noi tehnologii destinate intervențiilor de cataractă și transplantelor lamelare de cornee, s-a inaugurat departamentul de chirurgie oculo-plastică, iar  prezența la congresele de referință din domeniu și la sesiunile de chirurgie live a fost constantă în activitatea științifică a medicilor.

„Pentru întreaga echipă Oculus anul 2016 a fost unul încărcat, cu oportunități de dezvoltare în planul microchirurgiei oftalmologice, cu activități științifice la nivel internațional, dar pe care îl finalizăm nu doar cu performanțe medicale, dar și cu bucuria a mii de pacienți care și-au recăpătat vederea sau care au devenit independenți de ochelari. Mai mult decât atât, am reușit să setăm în România un sistem medical profesional la nivelul standardelor medicinei practicate în străinătate. Această realizare a fost obținută fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite și a contribuit semnificativ la menținerea ritmului ascendent a cifrei de afaceri, anul acesta atingând o valoare de peste 3 milioane de euro”, a declarat Ozana Moraru, medic specialist oftalmolog și manager al Clinicii Oculus.

Investițiile în aparatura medicală de aproximativ 250.000 de euro au fost alocate în special în chirurgia transplantului de cornee pentru: achiziții de microkeratom computerizat, cameră anterioară artificială, pahimetru computerizat și tomografie intraoperatorie în timp real, sistemul de aberometrie intraoperatorie dar și în aparatura necesară consultațiilor și explorărilor paraclinice: tomografie multiplă de pol anterior și de pol posterior, cu angiograf digital, inca un nou ecograf si un nou biometru ocular, pe langa cele existente.

Dezvoltarea de anul acesta a vizat și departamentul de chirurgie oculo-plastică prin specializarea în străinătate a doi medici Oculus, precum și cel de optică și lentile de contact, atât ca spațiu acordat acestei activități, cât și ca diversificare a serviciilor oferite, de la lentile de toate tipurile pânâ la orto-keratologie, cea mai modernă metodă de corecție pe timpul nopții a miopiei și astigmatismului.

Echipa de medici specialiști de la Oculus este singura din Europa Centrală si de Est care folosește sistemul de Aberometrie intraoperatorie ORA, un real ajutor la nivel intraoperator ce efectuează o măsurătoare exactă și în timp real a dimensiunilor segmentelor și refracției oculare pentru o cât mai bună rigoare în alegerea valorii dioptrice a cristalinului artficial ce urmează a fi implantat. O altă premieră în România este și implantarea de lentile cu adâncirea focusării, tehnică ce oferă independență sau chiar renunțarea la ochelari persoanelor trecute de 40 de ani.

De asemenea, peste o mie de pacienți au beneficiat de cele mai moderne tipuri de cristaline artificiale încadrate în categoria „Premium” – torice, multifocale, cu focusare mărită și lentile refractive, acestea eliminând 99% nevoia de a purta ochelari datorită calităților excepționale pe care le au.

Clinica Oculus a implementat tomograful de uz intraoperator în timp real, o tehnologie de ultimă generație unică în sistemul medical românesc și Est European, destinat transplantelor lamelare de cornee, intervențiilor retiniene și de patologie maculară ce oferă avantaje enorme atât chirurgului, dar mai ales pacientului.

În ceea ce privește activitatea științifică, Dr. Ozana Moraru și Dr. Cristian Moraru au fost prezenți la cele mai importante congrese și simpozioane internaționale oftalmologice europene, atât în calitate de speakeri, cât și de moderatori ai sesiunilor de chirurgie live, printre acestea se numără Congresul Societății Europene de Glaucom, Congresul ESCRS (European Society of Cataract and Refractive Surgeons), precum și congresele internaționale ale societăților greacă, italiană, cipriotă și sârbă. De asemenea, în acest an, Oculus a realizat un studiu internațional, alături de alte cinci centre mondiale, pe tema tehnologiei FemtoLaser utilizată în cataractele foarte avansate, complet albe, precum și un studiu clinic pe tema cristalinelor multifocale cu adâncirea gradului de focusare a vederii.

Despre Oculus

Înființat în 1993, Centrul oftalmologic Oculus este prima clinică de microchirurgie oculară din România și cea mai mare clinică oftalmologică privată din țară, atât ca personal, numărând 57 de angajați, cât și prin amploarea serviciilor medicale (consultații și operații): 8 cabinete în care sunt consultați și tratați zilnic în medie 200-250 pacienți, două săli cu trei mese operatorii, efectuându-se aproximativ un total de 500 - 550 de interventii chirurgicale si microchirigicale pe lună. Clinica oferă servicii acoperind aproape întreaga gamă de specialități medicale oftalmologice: chirurgia cataractei, chirurgia glaucomului, chirurgia refractivă, chirurgia patologiei corneene, inclusiv transplante de cornee, chirurgia dezlipirii de retină și tratamente laser pentru glaucom, cataracte secundare și afecțiuni vitro—retiniene.

www.eye.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.