Primul studiu care cuantifică povara psihosocială a psoriziasului

Anul 2017 este unul extrem de important pentru eforturile de a înțelege viața oamenilor diagnosticați cu psoriazis. Luna octombrie și, totodată, Ziua Mondială a Psoriazisului, au fost marcate prin publicarea primului primul raport la nivel mondial privind gradul de fericire în cazul persoanelor cu psoriazis

Specialiștii de la LeoPharma QualityCare, LEO Innovation Lab și Institutul de Cercetare a Fericirii au publicat informații extrem de importante în World Psoriasis Happiness Report 2017. Acest studiu servește întregii populații, dar mai ales celor 125 milioane de pacienți existenți la nivel mondial, care au nevoie de suport prin tratament și prin consiliere psihică.

Peste 120.000 de persoane implicate

Dorința celor trei inițiatori ai studiului este de a extinde conceptul de ”fericire” și de a-l raporta și la domeniul sănătății, o abordare necesară, care este susținută de mai mulți ani de O.N.U. și OCDE.

Amploarea studiului este remarcabilă atât prin numărul de specialiști care au contribuit la realizarea lui, cât și prin numărul de respondenți: peste 120.000 de persoane din 184 de țări de pe întregul glob.

În ceea ce privește întrebările incluse pentru respondenții studiului, acestea au fost concepute astfel încât să permita cercetătorilor să cuantifice povara psihosocială a psoriziasului, luând în considerare stresul, stima de sine, singurătatea, obiceiurile de tratament și relația respondenților cu specialiștii din domeniul sănătății.

Rezultatele studiului World Psoriasis Happiness Report 2017

Unul dintre rezultatele surprinzătoare ale studiului scoate în evidență faptul că psoriazisul poate să ocolească mecanismele politice aplicate de o societate, iar astfel există persoane care sunt lăsate în urmă, după cum remarcă Meik Wiking, director general executiv al Institutului de Cercetare a Fericirii.

Concret, țări care au un punctaj ridicat în Raportul O.N.U. privind fericirea nu se clasează pe primele poziții în studiul care a urmărit fericirea persoanelor cu psoriazis. Astfel, țări ca Norvegia și Danemarca s-au clasat pe poziții inferioare, în timp ce Mexic, Brazilia și Columbia sunt în TOP 5.

World-Psoriasis-Happiness-Report

Sursa: World Psoriasis Happiness Report 2017

Câteva dintre cele mai importante informații ale studiului au fost prezentate într-un sumar și trag un semnal de alarmă aspura necesității de lua măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții în rândul pacienților diagnosticați cu psoriazis:

  • Singurătatea este larg răspândită în rândul persoanelor cu psoriazis

  • Până la 35,6% dintre pacienții cu psoriazis pot fi mai fericiți reducând stresul extrem

  • Până la 12,9% dintre pacienți pot fi mai fericiți reducând singurătatea extremă

  • Psoriazisul are impact direct asupra stării psihice a pacienților

  • Psoriazisului scade nivelul de fericire în rândul femeilor mai mult decât rândul bărbaților

  • Diferite simptome vor avea impact diferit asupra fericirii

  • Diferite zone ale corpului vor avea impact diferit asupra fericirii

  • Stresul e cel mai puternic predictor psihologic pentru nefericire


Psoriazisul este o boală cu efecte grave asupra sănătății mentale atunci când nu i se acordă o atenția cuvenită prin tratament, terapie. Este extrem de important ca ecourile acestor cercetări să se facă auzite în toate domeniile ce au influență asupra calității vieții persoanelor care se luptă cu psoriazisul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.