Tipuri de mănuși utilizate în sistemul medical

Există multe domenii care impun lucrul cu mănuși, iar acest lucru se face pentru a asigura protecția necesară împotriva unor agenți nocivi. În domeniul medical însă, acestea sunt indispensabile. Purtarea mănușilor reprezintă o măsură de protecție atât pentru medicul care le folosește, cât și pentru pacienții cu care acesta intră în contact.

În general, protecția mâinilor față de anumite substanțe chimice, dar și față de posibile afecțiuni ale pielii, cum ar fi dermatita, se poate asigura folosind mănuși chirurgicale negre. In domeniul medical există o clasificare a mănușilor în funcție de scop, astfel: mănuși de examinare și mănuși chirurgicale. Manusile de examinare sunt ambidextre, iar cele chirurgicale sunt sterile și ambalate perechi (o mănușă pentru mâna dreaptă și una pentru mâna stângă). Este foarte important să se folosească mănuși chirurgicale de calitate, astfel încât să reziste la toate operațiunile pe care le execută medicul. Pornind de la materialul din care sunt realizate, se disting și alte tipuri de mănuși, cum ar fi:

Mănuși latex

Sunt elastice, ușor de utilizat deoarece se mulează bine pe mână și asigură o bună sensibilitate tactilă. Sunt insă nerecomandate persoanelor care au alergie la latex. În domeniul medical se folosesc două tipuri de mănuși latex: mănuși de examinare pudrate și nepudrate, acestea din urmă fiind recomandate persoanelor cu alergii.

Mănuși nitril

Acest tip de mănuși prezintă o elasticitate apropiată de cea a modelelor din latex, dar cu o rezistență mai bună la substanțe chimice. Totodată, mănușile din latex asigură o flexibilitate foarte mare, pot fi folosite în aproape orice industrie și sunt considerate cele mai rezistente de pe piață. Persoanele care suferă de alergii la latex, pot folosi mănuși de nitril. Pentru cei care nu știu, nitrilul este un cauciuc sintetic cunoscut și cu numele de cauciuc butadienacrilonitrilic, obținut prin copolimerizarea butadienului și a acrilonitriului.

Mănuși vinil

În domeniul medical, mănușile de examinare din vinil reprezintă o opțiune foarte avantajoasă. Acestea oferă protecție limitată, se folosesc în activitățile medicale de rutină și fac parte din categoria mănușilor de examinare pudrate ușor.

Înainte de a se asigura stocul necesar de mănuși, este necesar să se ia în calcul o serie de aspecte, precum: riscurile reale la care vor fi expuse persoanele care vor utiliza mănușile, pentru a se alege corect grosimea acestora, mărimile necesare (există și mănuși universale, dar, de regulă, acestea sunt disponibile pe mărimi (de la XS la XL), dar și inscripționarea cu CE (care să denote că produsele sunt în conformitate cu specificațiile U.E.).

Leave a Reply

Your email address will not be published.