Ultima ediție din 2018 Farma Practic reunește farmaciștii și asistenții de farmacie din județele Arad, Timișoara, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți

Cea de-a 9-a ediție din 2018 a simpozionului regional Farma Practic va avea loc la Băile Herculane în perioada 9-10 noiembrie și este dedicată farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Arad, Timișoara, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți.

Evenimentul, care va fi coordonat ștințific de prof.univ.dr. Dumitru Lupuleasa, este ultima ocazie din acest an în care farmaciștii și asistenții de farmacie se pot reuni în cadrul  Farma Practic, acesta fiind ultima ediție din 2018. La fel ca toate celelalte ediții, evenimentul va aduce în dezbatere teme practice din activitatea profesioniștilor din farmacie și va pune accent pe interactivitate.

Printre lectorii invitați și care vor susține prezentări în cadrul evenimentului se află: prof.univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, prof.univ.dr.farm. Camil Vari, conf.univ.dr. Cristina Popescu, dr. Victor Maliborschi, conf.univ.dr. Tiberiu Tătaru și conf.univ.dr.farm. Simona Ardelean.

Alături de lectorii ediției organizatorii îi invită pe participanții care doresc să ia cuvântul în cadrul evenimentului să se înscrie în cadrul sesiunii Tribuna Farmaciei, o sesiune interactivă ce va fi moderată de farm. Smărăndița Ștefan. Cei care doresc să se înscrie pot trimite un mail pe adresa smarandita.stefan@houston.ro cu propuneri de teme pe care ar dori să le aducă în dezbatere.

Înscrierile la eveniment sunt deschise, iar până pe 9 octombrie taxele de participare sunt reduse!

Mai multe detalii despre înscrieri și taxele de participare găsiți pe http://farmapractic.ro/farma-practic-ed-70-baile-herculane-09-10-noiembrie-2018/ 

Persoană de contact Daniela Popescu  e-mail daniela.popescu@houston.ro, tel 0756.030.316

Calendarul ediților Farma Practic din 2019!

Leave a Reply

Your email address will not be published.