Arhiva pentru categoria ‘Sănătate’

Biserica si spitalul

Tuesday, 27 December 2011
In societatea contemporana, o societate aflata in acest moment intr-o profunda criza morala, in care, in numeroase situatii, nonvalorile sunt considerate unitati de referinta si adevaratele valori sunt contestate, a scrie despre relatia dintre biserica si spital constitue o provocare si un demers de reafirmare a traditiei sanatoase a societatii. Intr-adevar putem pune intrebarea: care e rolul Bisericii intr-un spital?

Am putea incepe vorbind despre activitatea Bisericii in spital, dar aceasta ar fi insuficient daca nu ne-am raporta la evolutia medicinei. In opinia mea, medicina contemporana ar trebui sa se sprjine pe trei piloni: traditie, modernitate si spiritualitate. La inceputurile sale medicina a fost sacerdotala, iar secularizarea acesteia nu a putut sa ii anuleze nucleul mitic si mistic. Sa nu uitam ca primii medici au fost preoti, iar in credinta crestina Isus Hristos este numit doctor al trupului si sufletului, intelegand astfel ca abordarea in medicina trebuie sa fie holistica. Etosul profesiei medicale se bazeaza pe traditia asclepiana (a sti) si traditia samariteana ( a fi, a avea compasiune si devotiune pentru aproapele tau). Citeşte mai departe »

SARBATORI FERICITE!!!

Friday, 23 December 2011

Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România

Thursday, 22 December 2011
COMUNICAT DE PRESĂ
Colegiul Medicilor din România şi-a desemnat astăzi, 22 decembrie 2011 componenţa Biroului Executiv pentru mandatul 2012 – 2016.
Preşedinte al Colegiului Medicilor din România a fost ales prof. dr. Vasile Astărăstoae (Iaşi).
Vicepreşedinte Departamentul Economico-Social a fost ales dr. Constantin Cârstea (Braşov), vicepreşedinte Departamentul Jurisdicţie Profesională dr. Gheorghe Borcean (Caraş Severin), viceprepreşedinte Profesional-Ştiinţific şi Învăţământ a fost ales dr. Călin Bumbuluţ (Satu Mare), iar secretar general al CMR dr. Viorel Rădulescu (Olt).
Sunt onorat de faptul că în pofida unei campanii murdare, corpul medical nu s-a lăsat manipulat şi mi-a acordat votul de a-i reprezenta în continuare. Pentru mine este o mare responsabilitate de a nu-i dezamăgi în luptele grele care vor urma şi pentru cei care au dorit ca vocea Colegiului să dispară, le transmit că s-au înşelat amarnic şi aşa cum în Cehia, Slovacia şi Israel, medicii si-au impus punctul de vedere se va întampla şi în România”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Biroul de presă CMR

MULTUMIRI

Monday, 19 December 2011
Dragi prieteni, 

Cu multe emoţii şi cu sufletul plin de recunoştinţă, vă mulţumesc.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, celor care m-au susţinut şi care au găsit cuvinte frumoase şi calde atunci când în jurul meu, din diverse direcţii, se aruncau calomnii şi răutăţi.

Şi nu în ultimul rând, mulţumesc din suflet pentru votul dumneavoastră, vot care a însemnat mai mult decât o desemnare la funcţia de Rector al Universităţii noastre, ci mai ales a fost un vot de încredere.

Votul dumneavoastră a arătat că fac parte dintr-un mediu onorabil, care poate fi rezistenţa în faţa unui fenomen social extrem de periculos: abuzul instituţional al statului împotriva cetăţeanului.

Votul dumneavoastră îmi dă aripi, îmi dă încredere că toată lupta mea cu sistemele unui stat cu o democraţie formală şi cu valenţe poliţieneşti are sorţi de izbandă.

Vă mulţumesc şi vă simt aproape, pentru că împreună am ales viitorul Universităţii.

 

Cu dragoste,

Vasile Astarastoae

BUCURIE ACADEMICA

Friday, 16 December 2011

prof. dr VASILE ASTARASTOAE - RECTOR UMF IASI