„Ateroscleroza, de la controverse la consens”, tema celei de-a XIX-a ediții a Conferinței Anuale de Aterotromboză

Pe 5 aprilie, Hotelul Pullman din București găzduiește cea de-a XIX-a ediție a Conferinței de Aterotromboză, cel mai mare eveniment științific dedicat acestei arii. Conferința este organizată de Societatea Română de Cardiologie, cu sprijinul companiei Zentiva.

Acest eveniment pluridiscliplinar adună în aceeași sală, în fiecare an, peste 1000 de specialiști, la care se adaugă mai bine de 1000 de medici care urmăresc transmisiunea online. Lucrările sunt prezidate de Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, Președinte al Societății Române de Cardiologie și Prof. Dr. Eduard Apetrei. Pentru a permite accesul la conferinţă unui număr cât mai mare de participanţi, aceasta va fi transmisă live online, pe site-ul Societății Române de Cardiologie, accesul fiind permis doar profesioniştilor din domeniul sănătăţii (www.cardioportal.ro).

Ediția din acest an va fi împărțită în patru sesiuni: controverse în prevenție primară, strategii terapeutice în aterotromboză, cazuri clinice controversate comentate de experți și controverse în aterotromboză. Participanții vor avea ocazia să afle mai multe informații despre metodele de prevenție, diagnostic și tratament, dar și cele mai recente cercetări medicale din domeniu.

Conform Eurostat, în Europa în anul 2015 s-au înregistrat peste 1,9 milioane de decese cauzate de bolile sistemului circulator[1] (în principal infarct miocardic și accident vascular cerebral), reprezentând 37% din totalul deceselor. Principala cauză a acestor patologii este ateroscleroza. România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin bolile cardiovasculare, 60% dintre decese fiind cauzate de bolile sistemului circulator.

Ateroscleroza[2] apare în timp și reprezintă o acumulare de grăsimi (colesterol) și de alte substanțe în peretele arterelor, formând împreună așa numita placă de aterom, care restricționează fluxul sanguin (îngreuneză circulația sângelui). Această placă de aterom, de cele mai multe ori nu determină simptome, dar uneori, poate determina apariția unui tromb (cheag de sânge) ce poate bloca circulația sângelui. Astfel, principala complicație a aterosclerozei este tromboza și de aici termenul de aterotromboză[3]. Cele trei manifestări principale ale aterotrombozei sunt: boala coronariană (angina sau infarctul miocardic), boala arterială periferică și ischemia cerebrală (accidentul vascular cerebral).

Aterotromboza este o cauză majoră de mortalitate, iar accidentul vascular cerebral este principala cauză de dizabilitate la adulți. De aceea, această patologie reprezintă un subiect de interes major pentru medici.

[1] https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20180314-1?inheritRedirect=true
[2] https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/arteriosclerosis-atherosclerosis/symptoms-causes/syc-20350569
[3] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11316915

Leave a Reply

Your email address will not be published.