● Ieri dimineata, o femeie in varsta de 37 de ani a murit in urma impactului dintre masina in care se afla si un tren accelerat ● "Din primele verificari, s-a constatat ca soferul nu a respectat semnalele acustice de trecere la nivel cu calea ferata", a precizat subinspectorul Iulian Antohi ● Masina a fost tarata de tren pe o distanta de aproximativ 100 de metri, fiind distrusa in totalitate ● Patru batrani au ajuns in stare grava la Spitalul de Urgente Sf. Ioan dupa ce masina condusa de unul dintre acestia a intrat intr-un cap de pod ● Un alt batran, aflat pe un scuter, a fost acrosat de conducatorul unei autoutilitare care nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj
Ieri dimineata, o femeie in varsta de 37 de ani a murit in urma impactului dintre masina in care se afla si un tren accelerat. Petronela M., din Iasi, se afla pe scaunul din dreapta si a fost izbita in plin de trenul care mergea din directia Galati catre Cluj. Evenimentul s-a petrecut la o trecere la nivel cu calea ferata situata in satul Piciorul Lupului, spre Barnova. Conducatorul autoturismului este un barbat de 37 de ani, din comuna Ciurea. Acesta se afla la volanul unui autoturism Mercedes Cobra, model mai vechi si atunci cand a trecut calea ferata, nu s-a asigurat deloc. "Din primele verificari, s-a constatat ca acesta nu a respectat semnalele acustice de trecere la nivel cu calea ferata. Ancheta este in plina desfasurare si nu putem spune cu certitudine daca respectivul conducator auto a vazut sau nu trenul", a spus ieri dupa-amiaza subinspectorul Iulian Antohi, purtatorul de cuvant al Politiei Transporturi Feroviare. Este foarte posibil ca soferul sa fi vazut trenul si sa fi accelerat masina pe considerentul ca va avea timp sa treaca. Masina a fost izbita in plin, iar pasagera din dreapta si-a pierdut viata pe loc. Autoturismul Mercedes Cobra a fost tarat de tren pe o distanta de aproximativ 100 de metri, fiind distrus in totalitate. Catalin C., cel care se afla la volan, a reusit sa scape cu viata, insa a fost transportat in stare grava la Spitalul Prof. dr. Nicolae Oblu. Initial, cand politia a ajuns la fata locului s-a crezut ca este vorba despre un autoturism marca Dacia, fiind foarte greu de deosebit marca avand in vedere distrugerea totala a caroseriei. Pasagerii care s-au aflat in primele vagoane ale trenului au tras o sperietura puternica, insa nimeni nu a fost ranit. Trenul a avut o intarziere de doar 14 minute in Gara Iasi. "Pacientul a ajuns la noi politraumatizat. Acesta a fost dirijat catre Spitalul de Urgente pentru alte investigatii si urmeaza sa se reintoarca la neurochirurgie. Nu pot sa spun ca pacientul era in stare critica. Urmeaza sa-i facem toate investigatiile medicale si apoi ne putem pronunta", a declarat dr. Ioan Streltov, de la Spitalul Prof. dr. Nicolae Oblu.
Patru dintr-o lovitura
Cu o zi inainte, pe data de 1 martie, o femeie de 69 de ani si-a facut cadou un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, dupa ce a intrat in coliziune frontala cu un cap de pod. Madgalina A., in varsta de 69 ani, este din comuna ieseana Raducaneni si se afla la volanul unui autoturism Dacia 1310, conducand dinspre localitatea Romanesti catre Epureni. Din cauza neatentei, aceasta nu a observat capul de pod si l-a izbit frontal. Toti cei patru pasageri au fost transportati la Spitalul de Urgente Iasi. "Pacienta in varsta de 69 ani a ajuns la spital in soc traumatic cu traumatism toracic, fracturi costale, traumatism abdominal si plagi multiple. Prognosticul ramane rezervat. Din acelasi accident am avut un alt pacient in varsta de 77 ani care a necesitat aparat ghipsat pentru imobilizarea fracturilor. De asemenea, un alt pacient in varsta de 74 ani, ce se afla tot in masina condusa de femeia in varsta de 69 ani, a necesitat ingrijiri medicale dupa ce a suferit un traumatism toraco-abdominal, luxatie de cot stang si traumatism cranio-cerebral. Cea de-a patra victima din acest accident, in varsta de 66 ani, a suferit doar cateva contuzii minore", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente din cadrul Spitalului de Urgente Sf. Ioan. De asemenea, la sfarsitul saptamanii trecute, un barbat in varsta de 45 de ani a fost izbit de un autoturism Opel Vectra chiar pe trecerea de pietoni din fata Spitalului de Recuperare. Trecerea respectiva era atat semnalizata cu marcaj, cat si cu indicator rutier. Conducatorul auto nu avea viteza foarte mare, insa a sustinut ca victima ar fi fost in stare de ebrietate si nu s-a asigurat la trecere. Peste toate acestea, politistii de la Rutiera care s-au prezentat la un alt accident rutier petrecut in Canta au constatat ca unul dintre soferii implicati in accident era beat. Culmea ghinionului, s-a descoperit ca tocmai soferul care circula regulamentar avea o alcoolemie de 0,49 la mie. Acesta mergea la volanul unui Logan si s-a trezit ca un alt sofer neatent l-a izbit in plin cu un Mercedes. Tot pe 1 martie, soferul unui camion, Marius A., in varsta de 28 ani, din Iasi, a fost transportat la Spitalul de Urgente Sf. Ioan, deoarece in timp ce conducea autoutilitara marca Iveco pe strada Trei Fantani, la intersectia cu soseaua Bucium nu s-a asigurat la efectuarea virajului catre dreapta, acrosand mopedul marca Rex. Aurelian M., in varsta de 65 ani, din Iasi, aflat pe scuter, a suferit multiple plagi. Soferul autoutilitarei a scapat nevatamat.
Sursa: Ziua de Iasi (Catalin Boacna, Magda Olteanu)
Accidentele rutiere au indoliat sfarsitul de saptamana
Leave a reply