● Nemaiputand suporta gerul din noaptea de vineri spre sambata, trei boschetari s-au adapostit langa flacara de la monumentul din fata Universitatii de Medicina, fara a tine seama de pericolul la care s-au expus.
Trei boschetari au fost transportati la Spitalul de Urgente Sf. Ioan dupa ce au suferit arsuri grave in timp ce se incalzeau la flacara ce arde la monumentul din fata Universitatii de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa. Nemaiputand suporta gerul din noaptea de vineri spre sambata, cei trei boschetari s-au adapostit langa flacara de la monumentul din fata Universitatii de Medicina, fara a tine seama de pericolul la care s-au expus.
Acestia au suferit arsuri pe piept, zona cervicala, membre inferioare, fese, spate. Ei nu s-au putut bucura prea mult de caldura emanata de la flacara din fata monumentului, deoarece hainele au inceput sa li se topeasca. "Trei pacienti fara domiciliu au ajuns la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul Clinic de Urgente Sf. Ioan cu hipotermie si arsuri dupa ce au incercat sa se incalzeasca, dupa ce au utilizat chiar si flacara din fata Universitatii de Medicina si Farmacie. O pacienta de aproximativ 60 de ani a fost tratata pentru arsuri de gradul doi la nivelul membrelor, unui alt pacient cam de 55 de ani i-au fost tratate arsurile de acelasi grad de la nivel cervical, iar alt pacient de vreo 54 ani a beneficiat de tratamentul pentru arsurile de la nivel lombar si fesier. Nu ma pot pronunta inca asupra unui prognostic, deoarece toti pacientii au si patologie asociata. Tinand cont de modalitatile de incalzire ale acestor defavorizati, consideram ca pacientii au avut norocul de a nu fi intoxicati si cu fum sau monoxid de carbon. Dupa stabilizare, pacientii vor fi dirijati la adapostul amenajat la Spitalul Socola. Bolnavii au stat foarte aproape de flacara si hainele s-au topit", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente din cadrul Spitalului de Urgente.
Sursa: Ziua de Iasi (Magda Olteanu)
Au ars de la flacara din fata UMF
Leave a reply