La Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), Spitalul „Sf. Ioan”, Iaşi, ajung zilnic zeci de pacienţi cu fracturi, cu tentative de sinucidere, ieşeni care au mâncat ciuperci otrăvitoare şi s-au intoxicat etc. Unii sunt aduşi cu targa direct de la locul accidentelor, căci catastrofele rutiere frecvente asigură activitatea medicilor urgentişti. Alţi pacienţi îşi găsesc o fărâmă de putere şi vin, de cele mai multe ori însoţiţi, însă nu cu ambulanţa. De la intrarea în curtea Spitalului de Urgenţe începe forfota.

„Berthelot”, strada durerii...

Ambulanţa îşi deschide uşile şi un bătrân care se vaietă de durere este coborât cu grijă. Are sânge pe picior. De fapt sângele deja nu mai este un element care să atragă atenţia personalului sau trecătorilor obişnuiţi cu strada „ G-ral Berthelot”.

De cum deschizi uşa la UPU, nu se aude ceva coerent, căci pacienţii intră, medicii îi preiau, asistentele aşteaptă să vadă ce mai e de făcut. Medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul unităţii, este în mijlocul acţiunii. „De 10 ani practic această meserie şi niciodată nu m-am gândit să renunţ. Pentru asta sunt făcut. Deşi eu lucrez la durerea oamenilor, personal mă tem de ea. Apar tot felul de pacienţi, cei care au încercat „să-şi ia gâtul”, însă noi suntem medici, nu judecători. Nu noi le dăm sentinţe, nu asta e menirea noastră!”, ţine să specifice dr.Ciuhodaru. Lucrează de obicei de pe la ora 7.00 până la 14.00, însă de multe ori îl apucă miezul nopţii în incinta Urgenţelor. „Şi soţia mi-a zis la un moment dat: „tu te-ai mutat la Urgenţe”. Fata a înţeles, nu mai avem discuţii cu privire la munca şi timpul investit la UPU, vine aici să-mi ceară bani cash sau dă un telefon să spună că s-a terminat mâncarea din frigider”, completează medicul Ciuhodaru, care vorbeşte despre echipa unităţii doar la superlativ. Şi-a sacrificat viaţa personală în scopul îngrijirii pacienţilor suicidari de pe la penitenciar sau a studentelor stresate de sesiune care au tras pe gât un pumn de medicamente.

Fără adrenalină eşti „zero” la Urgenţe

Nu i-a părut însă rău, consideră că adrenalina nu l-a lăsat să se îndrepte spre altă specializare. Nici nu începem de cinci minute discuţia că la alte cinci minute este solicitat să vadă câte un pacient. Uşa se deschide şi un domn spune că îl doare piciorul; medicul Ciuhodaru îi dă asigurarea că în câteva zile va fi bine. Apoi un telefon: de la triaj i se cere să vadă un pacient în stare gravă. Trage o fugă până acolo, iar la întoarcere lasă uşa deschisă în caz că mai apare vreo urgenţă. Este deja un mod de viaţă. Media zilnică de pacienţi la UPU a Spitalului „Sf. Ioan” este de 100 de pacienţi. O zi „slabă” din acest an a fost prin ianuarie, când aproximativ 56 de pacienţi au trecut pragul Unităţii. Însă când este aglomerat se ajunge şi la 200 de pacienţi, în contextul în care la UPU lucrează 8 medici şi 23 de asistenţi, plus personalul auxiliar. Dat fiind că ar trebui ca 10 medici să asigure serviciile de urgenţă pacienţilor, două posturi sunt scoase la concurs. Şi în cazul asistenţilor medicali cifra pare să se ridice, căci medicul Ciuhodaru informează că vor mai fi angajaţi încă vreo şapte. „Însă noi am mers pe maximum de rezultate cu cât am avut. Nu suntem o echipă mică, întrucât ne-am dat silinţa şi investim mult interes în munca pe care o facem. Avem calitate, performanţă, ceea ce cred că ne diferenţiează de celelalte Unităţi de Primire Urgenţe din Iaşi. De asemenea faptul de a nu fi numeroşi ne-a dat posibilitatea să comunicăm mai uşor, informaţiile să nu fie alterate”, consideră dr.Ciuhodaru, medicul coordonator al echipei de la UPU, Spitalul „Sf. Ioan”, Iaşi. Mizează, la rându-i, pe dialogul cu pacientul, deşi se perindă numere impresionante de ieşeni cu diverse complicaţii.

Bolile şi algoritmii, la poli opuşi

Masterul l-a făcut în bioetică, unde a învăţat că o discuţie cu un bolnav poate spori reuşita actului medical. Vrea să introducă nişte carduri în care să fie stocată istoria medicală a tuturor pacienţilor ajunşi la Urgenţe din cadrul spitalului menţionat. A dat rezultate ideea în cazul persoanelor care se droghează, acum vrea să extindă la nivelul tuturor suferinzilor. Îl întreb dacă a comis greşeli medicale. Ezită la început. Apoi explică diferenţa dintre „greşeală” şi „eroare” şi conchide că greşeli nu a făcut. Insist. Acelaşi răspuns: „Personal nu am adoptat hotărâri greşite din punct de vedere medical, însă aici există risc în orice clipă. Bolile nu sunt algoritmi, nu sunt fiare pe care să le asamblezi şi să se repare. Sunt oase, sunt fiinţe umane, este durere, sunt tineri şi vârstnici, sunt oameni care reacţionează dacă apeşi prea tare pe zona rănită”, a ţinut să specifice dr. Tudor Ciuhodaru.
În doar cinci ore au ajuns ieri la UPU a spitalului peste 50 de pacienţi. O familie intoxicată cu ciuperci otrăvitoare au fost ieri printre primii pacienţi ai gărzii de dimineaţă. În urma intervenţiilor medicilor de la Urgenţe, părinţii şi copilul se simt mai bine din punct de vedere clinic, totuşi medicii nu dau un prognostic sigur înainte de monitorizarea în secţia de toxicologie. Alte trei femei din Huşi au venit în stare critică după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare. O pacientă a încercat să se sinucidă în urma consumului exagerat de alcool şi a ales diazepamul pentru a renunţa la viaţă. O alta a ingerat în cantităţi exagerate medicamente pentru boli cardiovasculare şi este internată la secţia de toxicologie, însă medicii se declară rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate a acesteia.

Arsuri de coapsă, fracturi de bazin şi femur

Un bărbat a venit cu arsuri de coapsă; făcuse accident vascular cerebral, s-a răsturnat în timp ce-şi făcea baie şi apa fierbinte a căzut peste el. Cei mai mulţi pacienţi au ajuns în urma accidentelor rutiere cu fracturi de bazin, de femur, extremităţi inferioare de radus etc. Aceştia sunt doar câţiva dintre ieşenii care ieri, în doar cinci ore, au fost pacienţi ai UPU, Spitalul „Sf. Ioan” din Iaşi. Înainte de a termina lista cu răniţii şi intoxicaţiile îngrijite, dr.Ciuhodaru este strigat de urgenţă: a mai venit o serie de pacienţi! Trei tărgi cu oameni răniţi sunt trase una după alta iar o alta aşteaptă afară. Un bătrân de pe pat ţine mâna pe piciorul învelit în bandajul roşit. Face o grimasă de durere. Un altul îşi analizează mâna: se roagă ca degetele să se vindece după operaţia suferită. Un asistent împinge de zor targa pe care o bătrânică zace şi lăcrimează. După perdea, un tânăr se pregăteşte să plece: i s-a terminat perfuzia iar acum e întremat încât să părăsească urgenţele. Ambulanţa e încă în curte. Forfota nu încetează. Încă nu s-a terminat ziua. De fapt, la UPU nu există zi şi noapte, ci doar pacienţi, medici şi operaţii.

Sursa: Monitorul (Gabriela Popescu)