Candidez la preşedenţia Colegiului Medicilor. Vedeţi ce măsuri propun.

Stimate coleg,

Mi-am anunţat candidatura pentru preşedinţia Colegiului Medicilor. Alegerile vor avea loc pe 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie 2015. Îţi propun să acţionăm împreună pentru bunăstarea acestei profesii. Asta înseamnă trei obiective majore: condiţii de muncă adecvate, salarizare corespunzătoare şi desfiinţarea feudelor baronilor din sănătate.

Cum le voi realiza? Prin trei măsuri clare: profesionalizarea conducerii Colegiului, asigurarea sprijinului pentru toţi medicii supuşi pe nedrept oprobiului public, decizii luate transparent şi democratic.

Profesionalizarea conducerii: cei aleşi să ne conducă se vor ocupa exclusiv, 24 de ore din 24, de Colegiu. Profesionalizarea va duce la o mai bună reprezentare şi promovare a cerinţelor noastre către decindenţii politici cât şi scurtarea timpului de analiză în comisii. Printr-un astfel de demers cei de la universităţile tehnice au reuşit triplarea veniturilor celor pe care îi reprezentau.Toţi am văzut că nu e posibil să ai zece slujbe şi să asiguri o activitate eficientă şi poate şi de asta durata rezolvării cazurilor în comisii a ajuns să depăşească chiar cinci ani.

Conducerea colegiului va asigura sprijinul public şi asistenţa juridică pentru orice coleg supus pe nedrept oprobriului. Este inadmisibil să fim bălăcăriţi oricând şi de oricine ţi nimeni să nu ia poziţie. Fiecare confrate are nevoie de sprijin juridic în astfel de situaţii. Voi asigura atât răspunsul public cât şi o echipă de avocaţi care să vă protejeze.

Comunicare directă va permite ca deciziile să fie luate transparent şi democratic în folosul fiecăruia dintre noi. A trecut vremea în care doar cineva ştie ce e bine pentru noi dar acţionează doar spre folosul propriu. Cei care mă cunosc ştiu bine că r<strong>ăspund oricând la solicitările oricărui coleg.

Sunt multe de schimbat dar niciodată nu am fost mai plini de speranță că împreună vom ajunge acolo unde ne dorim! De aceea candidez pentru preşedenţia Colegiului.

Vă spun de pe acum că mandatul meu este pe masă, voi demisiona dacă nu voi face tot ceea ce vă propun azi.

Pentru ca viaţa ta să fie mai bună e suficient un singur vot: al tău!

Dacă eşti de acord trimite acest mesaj mai departe.

Datele mele de contact:
0744236510
tudorciuhodaru@yahoo.co.uk
https://www.facebook.com/TudorCiuhodaru
http://lookmedica.ro/blog/ciuho/

Leave a Reply

Your email address will not be published.