Category Archives: Garda

Cât ne costă?

Cât ne costă conducătorii?

Dacă pe președinte l-a costat zborul București - Paris - Bruxelles - București 89.000 euro, oare cam cât l-a costat pe Ponta zborul în USA sau în China? Care a fost scopul vizitei și care sunt beneficiile pentru România? România este o ţară prea săracă pentru a plăti demnitarilor asemenea excursii

Elveţienii, economi cum îi ştim, au grijă şi de banul public şi nu le este jenă să zboare cu Cessna. E adevarat că ei nu sant membrii în UE sau NATO, iar cine are nevoie de ei, şi sunt destui, vin ei în Elveţia.

Vedeţi cum votează?

Dobra-iii

Vedeţi cum votează senatorul Dobra? Bila albă în urna neagră. Adică împotriva ridicării imunităţii lui Vosganian. Pesedeii şi peneleii una spun şi alta fac. De aceea am depus un proiect de lege ce prevede ca procedura de ridicare a imunităţii să se facă numai prin vot deschis exprimat prin mijloace electronice.

Acest tip de vot asigură cea mai transparentă modalitate de vot, ce nu poate fi contestată ca identificare, evită erorile de numărare tip ,,Roberta” şi este uşor de accesat, pemiţând eliminare votului tip ,,senator Dobra”, adică clamarea unui tip de vot ,,sub puterea onoarei” deşi în realitate votează exact pe dos.

Concret, prin adoptarea acestui demers legislativ, oricine dintre noi va putea vedea cum a votat parlamentarul în cazurile de ridicare a imunităţii şi vom putea decide dacă mai merită să ne reprezinte. Să nu faci ce face Dobra. Vreau vot deschis!

Parlamentarii ţin cu dinţii de imunitate

manaProiectul meu de lege ce prevede eliminarea imunităţii parlamentare, prin abrogarea alineatului (2) al articolui 21 şi a articolului 24 din legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, şi prevede clar că ,,deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală, pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, fără încuviinţarea Camerei din care fac parte.”, prin modificarea alineatului (1) al articolului 23. e blocat de cinci luni în parlament şi are avizul negativ al guvenului.

Aşa că votul din aceste zile din senat nu e o surpriză pentru mine pentru că, în ciuda declaraţiilor de faţadă privind simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii. votul deschis, la vedere, sau de eliminare a acesteia realitatea ne arată doar dorinţa de a-şi menţine privilegiile.

Constituţia României nu conferă parlamentarilor imunitate pentru faptele penale, aceasta a fost stabilită transpartinic în Statutul deputaţilor şi senatorilor ce prevede o triplă barieră de protecţie în faţa justiţiei constând în acordul camerei din care fac parte, audierea obligatorie a parlamentarului şi votul secret. Pentru ca omerta să fie perfectă alineatul (4) al articolul 24 impune votul secret, permiţând atât solidaritatea infractorilor cât şi clamarea unui tip de vot deşi în realitate au votat pe dos.

Solicit public reanalizarea de către guvern a acestui proiect de lege şi urgentarea votului în parlament. Dacă acest lucru nu se realitzează ne vor confima doar că ţin cu dinţii de imunitate.

Eu sunt pentru unire

am votatMăsurile radicale se fac în perioade complicate. Putem să redevenim o Românie mare şi să reîntregim graniţele. Basarabia este România. Dincolo de podurile de flori, frumoase şi pline de simbolism dar cu eficienţă discutabilă, e timpul unor măsuri pragmatice pentru unirea Republicii Moldova cu România. Pentru a realiza cât mai repede acest lucru am constituit un grup parlamentar, format din deputaţi şi senatori de la mai multe partide, ,,Prietenii Unirii”, ce susţine proiecte concrete ce vizează dezvoltarea comună a celor două teritorii româneşti, de la armonizare legislativă până la interconectare infrastructurii rutiere, medicale, educaţionale şi energetice precum şi promovarea la nivel european a acestui deziderat.

Deocamdată acest grup numără patruzeci de parlamentari ce susţin acţiunile platformei unioniste Acţiunea 2012. Când se va realiza masa critică vom propune unirea Republicii Moldova cu România. Dacă lucrurile evoluează favorabil, în 2018 vom avea o nouă unire a românilor aflaţi de o parte şi de alta a Prutului.

Sfidare cât Casa Poporului

190058_190058_24122013_M_premiu_coruptie.mp4.snapshot.4Senatorii ne-au arătat din nou că legea nu mai este aceeaşi pentru toţi. Aşa ceva nu se poate! PNL şi PSD ridică iar zidul imunităţii pentru a-i proteja selectiv pe cei acuzaţi de corupţie. Când credeam că practica mafiei transpartinice s-a epuizat, politicienii ne-au arătat că au ajuns mai presus de lege.

Eu am fost primul parlamentar ce a renunţat în plen la imunitatea parlamentară, e un drept de care nu am avut niciodată nevoie. I-am invitat pe toţi să facă acest lucru şi să voteze proiectul meu de lege ce elimină imunitatea parlamentară pentru fapte penale, precuzând negru pe alb că pentru fapte penale nu e necesar avizul parlamentului pentru începerea anchetei sau a arestării.

După votul de azi solicit public explicaţii din partea celor ce ne-au demonstrat că parlamentul e doar maşina de spălat a corupţiei transpartinice

Renunţ la imunitatea parlamentară

vot bile iiiVă solicit ca, începând de azi, toate solicitările privind ridicarea imunităţii să fie votate deschis, cu bilele la vedere, aşa cum eu am făcut de fiecare dată. Dacă nu sunteţi corupţi, dacă nu sunteţi şantajabili, dacă nu aveţi dosare veţi face astfel iar dacă nu, asta înseamnă că aveţi ceva de ascuns faţă de cei care v-au trimis în parlament. Eu renunţ azi la imunitatea parlamentară, e un drept de care nu am şi nu am avut niciodată nevoie. Vă invit pe toţi să faceţi acest lucru şi să votaţi proiectul meu de lege ce elimină imunitatea parlamentară pentru fapte penale, precuzând negru pe alb că pentru fapte penale nu e necesar avizul parlamentului pentru începerea anchetei sau a arestării.

Constituţia spune că nu e mai precis de lege. Prin votul legii ce eliminară imunitătea parlamentară putem începe, pas cu pas, să recredibilizăm Parlamentul României