Category Archives: Garda

Am reuşit!

Autostrada Iaşi-Tărgu-Mureş şi drumurile naţionale ce străbat Bârladul, inclusiv şoseaua de centură sunt incluse în Buget şi vor fi finanţate în 2016. Amendamentele mele admise le puteţi vedea la punctul 8 şi 13 din raportul Comisiilor pentru transporturi din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Urmează votul final în plenul reunit.

http://www.cdep.ro/comisii/transport/pdf/2015/av876.pdf

Sportul olimpic românesc a fost abandonat

Halal parlamentari. S-au marit indemnizaţiile celor 46de prim-demnitari ai ţării dar pentru sportivii olimpici ce vor lua medalii nu s-a alocat nici măcar un leu în buget.

Şi sportul olimpic românesc a fost abandonat. Comisiile de buget-finanţe au respins amendamentul ce prevedea bani pentru premierea sportivilor care vor câştiga medalii la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.

Aveam şi noi o mână de sportivi calificaţi la Olimpiada de la Rio, cel mai mic din istoria sportului românesc. Oare ce buget trebuie unei delegaţii de 50 de sportivi cu tot cu antrenori?

Interesul guvernului pentru sport este reflectat în bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) ce va primi, în anul olimpic 2016, mult mai puţini bani decât a avut în 2015.


Bugetul MTS în 2015 a fost de 527,928 milioane de lei iar pentru 2016, an în care România va participa la Olimpiada de la Riose preconizează doar 445,356 milioane de lei, adică o scădere totală în lei de 82,5 milioane de lei sau peste 18 milioane de euro.

Cu asemenea finanţări România va dispărea şi de pe harta olimpismului. La revedere potenţială Nadia oriunde te-ai putea afla…

[embed]https://www.youtube.com/watch?v=Yi_5xbd5xdE[/embed]

Drapelul secuiesc a fost aprobat steag al judeţului Harghita

Două concluzii rapide după ce consilierii judeţeni din Harghita au aprobat, pentru a doua oară, după anularea în instanţă a primei hotărâri similare a aleşilor din 2009, drapelul secuiesc ca steag al judeţului:
1. Înverşunarea consiliuluiste e depăşită doar de inutilitatea demersului. Instanţa va anula de fiecare dată o astfel de hotărâre.
2. Aştia sunt cei care vor drepturi şi respect, însă când a fost cazul să dovedească ei înşişi că posedă ceea ce ei cer altora prin includerea frunzei de stejar ca simbol al românilor pe steag s-a dovedit ca trăiesc în lumea lor… de pe timpul iurtei.

Totuşi nu de unguri îmi este frică ci de lașitatea și indolența politicienilor români.

Switch off!

Inadmisibil. Iaşul a fost scos până şi din lista scurtă a oraşelor ce candidează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Continuă cursa Bucureştiul, Clujul, Timişoara. Baia Mare este!

Avem conducătorii pe care îi merităm. Acum plătim cu toţii. Poate îi mai schimbăm.


Iasi2021_wallpaper-Conferinta-Presa-Iasi-Capitala-Culturala-2021

Când vom avea un adevărat spital de urgenţă?

Ieşenii trebuie să ştie, tineţi-vă bine, nu este niciun leu în proiectul de buget pentru Spitalul Regional de Urgenţă. Guvernul are mereu alte priorităţi iar partidele din Iaşi fac doar paradă pentru voturi. Din Doboşul electoral n-a ramas însă nici măcar glazura. După cum se mişcă acum lucrurile nu va începe nimic mai devreme de vreo 10-15 ani.

Chiar nu erau bani măcar pentru un studiul de fezabilitate? Ba da, dar aici e vorba de priorităţi şi de strategie şi nu în ultimul rând de voinţa de a salva vieţi.

Rămâne o singură speranţă pentru a avea un nou spital. Trebuie ca toţi parlamentarii din Moldova să voteze amendamentului meu ce prevede alocarea de fonduri pentru SRU. Aveţi mai jos lista completă. Puteţi incepe să-i sunaţi.


http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.de?idl=1

Criza de vaccinuri: antitetanosul lipseşte din spitalele.

Trebuie să umblaţi ca pe un teren minat. Antitetanosul lipseşte din spitalele. Nici la urgenţe nu mai e vaccin. Şi de tetanos se moare! Cică se negociază cu furnizorul si cam atât! Apelez la bunul simţ al bacililor de Clostridium tetani să ia o pauză pentru a permite rezolvarea crizei şi să fie atenţi la ca cei care ne spun mereu că avem de toate!

Sau poate îi trimitem şi pe cei cu plăgi la spitalele din străinătate că acolo sigur au vaccin.

Atenţie! Vaccinarea antitetanică trebuie efectuată intramuscular în primele 24 de ore dacă plaga prezintă risc tetanigen şi pacientul nu a mai fost vaccinat antitetanic în ultimii 5 ani.