Stimate coleg,
Sistemul de sănătate nu funcţionează şi nu va funcţiona dacă rămâne la fel cum e organizat acum. Speranţa noastră de mai bine a fost practic spulberată. E ţeapă. O mare ţeapă. Cât Ministerul Sănătăţii. Măsurile cu care se laudă puternicii zilei nu au schimbat nimic. E chiar mai rău. Cu largul sprijin al laşităţilor unora din sistem şi mai ales al blatului şi incompetenţei conducătorilor noştri. Am ajuns ca profesia medicală să intre oficial în epoca feudală. Munca forţată e legiferată. Un mare abuz şi o mare umilinţă. S-a deschis calea spre colapsul ireversibil al acestei profesii în sistemul public de sănătate. Evident, baronii sănătăţii îşi conservă privilegiile.
E suficient să te uiţi pe propunerea de modificare a ordinului 870. Domnul acesta ori nu sţie, ori nu poate, ori nu vrea. O nebunie mai mare ca asta nu există: http://www.ms.ro/?pag=22
1. Se introduce obligativitatea respectării graficului de gărzi, făcut după bunul plac al şefilor de secţie şi al managerilor, sub ameninţarea sancţionărilor disciplinare. Celebru articol 58.1 dat de aşa-zis colegi, lipiţi veşnic de diverse ministere. Deja se cer liste cu cei ce vor face gărzi. Apoi vor da un revoltat afară şi au rezolvat problema.
2. Nici vorbă de opţiunea de a semna sau nu contractul.
3. Nici vorbă de opţiunea de a negocia numărul de ore suplimentare.
4. Plata orelor de gardă se va face la ,,salariu maxim tarifar din 2009”. Evident, pe durată nedeterminată.
5. Liberul de după gardă ori nu se aplică ori se recuperează. Eventual printr-o nouă gardă. Iertaţi-mi inocenţa dar credeam că e pentru odihnă unde vrei tu, nu tot la locul de muncă.
6. Gărzile medicilor rezidenţi rămân în continuare neplătite.
7. Baronii sănătăţii pot să nu facă gărzi. Chiar pot fi plătiţi din două locuri, spital şi UMF, în timp ce îşi desfăşoară activitatea de stăpâni de sclavi. Evident doar de şapte ore şi clar doar dimineaţa. Şi vă mai miră faptul că actuala conducere a colegiului, autoaleasă prin eludarea legii, în loc să ne apere drepturile, aşa cum scrie în statut, face blat cu mai marii tehnocraţi ai sănătăţii? Mda. Am aflat. ,,Sistemul de sănătate funcţionează”. Ne spune chiar preşedintele CMR. Se pare că întotdeauna spre folosul lor.
Soluţia e în mâinile noastre. Nu e nevoie de nicio nouă ordonanţă de urgenţă şi nici de vreo nouă lege. Actualele acte normative (ordonanţa 20, codul muncii, Constituţia României, directiva europeana 88/2003) permit ca toate, dar absolut toate, revendicările să fie puse imediat în aplicare. Ce mai aşteptepţi? E culmea. 100 de mineri blocaţi în subteran şi-au negociat imediat drepturile salariale. Asta înseamană putere. 40000 de medici n-au obţinut nimic.
Pentru reoganizarea sistemului de sănătate e nevoie însă să alegem oameni competenţi şi fermi. Cu legi reformatoare care să distrugă feudele, corupţia şi proasta organizare. De sus până jos. Tăiat în carne vie şi extirpat tumora. Altfel intenţiile râmân doar la stadiul de instrument de propagandă.
Dr. Tudor Ciuhodaru
P.S. Am văzut şi eu interviurile zilnice cu tehnocratul. M-am speriat. Am văzut un om nesigur pe el, care confundă lucrurile şi care nu are nicio idee despre ce să facă. Când accepţi o demnitate publică ar trebui mai întăi să fi pus la punct cu mecanismele ei. Nu doar să joci o coregrafie de reprezentare.
Pentru cei care îi mai suspectează de bune intenţii le reamintesc că tehnocraţii au dat aviz negativ proiectului meu de lege ce prevede ca toate gărzile medicilor rezidenţi să fie plătite precum şi celui ce prevedea acel dorit liber după gardă. Iar ceea ce încearcă să facă acum Consiliul Concurenţei e o mizerie deoarece vor să ia înapoi şi cei 25% de anul trecut- la ordinul guvernului-care în fapt nu a prevăzut bani şi pentru medici. Bani erau în buget dar au preferat să creacă preţurile la medicamente ca să dea bani la multinaţionale, nu la medici!
Mai semnaţi?!