Când ocupi o funcţie, trebuie să se vadă! E cod roşu în profesia noastră. Avem nevoie de alţi lideri.
Stimate Coleg,
Peste puţin timp se termină şi această dezbatere publică la propunerea de modificare a ordinului 870. Din nou ţeapă! Nici vorbă ca orele de gardă să fie considerate ore suplimentare, adică făcute doar cu acordul angajatului, cu acordarea sporurilor din codul muncii şi plătite la salariu din 2016. NU s-a îmbunătăţit nimic.
Ce aş face azi dacă aş fi preşedintele CMR.
Aş acţiona. Acum. Ferm. Având o strategie. Nu aş tolera să fie încălcate flagrant, din nou, drepturile colegilor şi pacienţilor mei. Aşa cum scrie în statut. Aşa cum e datoria unui lider. Sau mi-aş da demisia. Şi aş lăsă pe cei care ştiu, vor şi pot să acţioneze. După negocierile eşuate legate de gărzi şi după batjocura de propunere de modificare a ord. 870 mă aşteptam ca aleşii noştri să reacţioneze imediat, cel puţin la fel ca cei din Cehia sau Polonia. La noi e atât de cald, e vară, e altă Mărie. Protestari de canapea. După asemenea umilinţă ar fi mai bine să ne lase. Altfel ajungem sclavi în halate albe.
Soluţia e în mâinile noastre. Nu e nevoie de nicio nouă ordonanţă de urgenţă şi nici de vreo nouă lege. Actualele acte normative (ordonanţa 20, codul muncii, Constituţia României, directiva europeana 88/2003) permit ca toate, dar absolut toate, revendicările să fie puse imediat în aplicare.
Trebuie doar să acţionezi.
1. Asigurarea sprijinului acestui demers. Mobilizarea oamenilor printr-o structură unitară. Ne place sau nu, singurul care poate asigura rapid acest lucru este CMR. Pentru că vrem sau nu, toţi suntem înscrişi în CMR. Până şi rezidenţilor li se cere taxă. Nenumăratele organizaţii profesionale, care apar cu ciupercile după ploaie, s-au dovedit ineficiente.
2. Preşedintele solicită punerea imediat în aplicare a revendicărilor noastre. Şi redactarea unui nou ordin de ministru care să respecte aceste revendicări. Nu cârpeli penibile.
3. Doar eşec sau amânare din partea MS?
4. Demisia în bloc a conducerii CMR. E un semnal clar şi pentru ceilalalţi colegi.
5. Un nou eşec sau amânare din partea MS?
6. Demisia în bloc a conducerilor UMF şi şefilor de clinici şi de secţii.
7. Nu cedează?
8. Mulţumim. Noi plecăm. Va face şi guvernul gărzi.
Până când nu vom acţiona unitar nu se va schimba nimic. Dar nu avem lider. Ci nişte oameni slabi şi ipocriţi, interesaţi doar de beneficiile vreunei funcţii dobândite eventual prin instigarea la alegeri ilegale, ce aşteptă în genunchi dar ,,indignaţi de modul cum acţionează autorităţile” ca tocmai aceste autorităţi să aibă mărinimia de a le arunca, cândva, poate, nişte firmituri.
Asta arată, dacă mai era nevoie, că nici ei nu vor să se schimbe ceva în sănătate. Nu fac şi nu cer nimic. Nu i-am văzut niciodată prin parlament. Nici în plen şi nici pe la comisiile de specialitate. Acum înţeleg de ce nu mi-au susţinut propunerile legislative şi interpelările ce prevedeau clar, negru pe alb, ca:
1. Toate, dar absolute toate, gărzile medicilor să fie plătite, inclusiv ale medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire.
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=14547
2. Liber după gardă.
3. Deblocarea posturilor şi angajarea de noi medici aşa cum prevăd reglementările europene.
4. Salarizarea medicilor conform directivelor europene, echivalentă a 2-3 salarii medii pe economie.
5. Alocarea a minim 6% din PIB pentru sănătate.
6. Desfinţarea feudelor. Interzicerea cumului de funcţii de conducere. Un om o funcţie. Şi interzicerea obţinerii unei funcţii de către cei corupţi.
7.Construcţia de spitale noi.
E cod roşu în profesia noastră. Avem nevoie de alţi lideri care să rezolve problemele noastre. Ce mai aştepţi?!
P.S. Dacă vrei şi tu ca lucrurile să se schimbe în bine, mă poţi găsi oricând.
0744236510
https://www.facebook.com/TudorCiuhodaru/
tudorciuhodaru@yahoo.co.uk
E cod roşu în profesia noastră.
Leave a reply