Am promis, am realizat. Fiecare dintre aceste revendicări a devenit sau va deveni un proiect de lege. Unele sunt adoptate, altele sunt pe ordinea de zi a plenului iar alte sunt în dezbaterea Comisiei de Sănătate. Trebuie ca măcar acum sănatatea românilor să devină un proiect de țară.
Am reuşit prin legea Ciuhodaru să ofer personalului medical acordarea de suplimente în valoare a 2 salarii minime brute. Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor dar atacată la Curtea Constituţională de domnul Julien Cioloş, premierul României, care, culmea ipocriziei tehnocrate, avea prevăzut chiar în programul de guvernare acordarea de suplimente personalului medical, ca măsură antimigraţie. Un record demn de legile lui Murphy sau de Cartea Recordurilor: guvernul Cioloş şi-a atacat la Curtea Constituţională propriul program de guvernare. Solicitarea cioloşistă a fost respinsă de Curte dar preşedintele amână promulgarea acestei legi ce oferă stabilitate şi salarii mai mari celor ce lucrează în sănătate.
Nu am uitat depunerea de proiecte de lege privind alocarea a minim 6% din PIB pentru sănătate, deblocarea posturilor din sistem conform normativelor internaţionale de personal şi anularea acelei prevederi din ordinul 870 ce instituie munca forţată în sistemul de sănătate, mai precis în efectuarea gărzilor, sub ameninţarea sancţiunilor disciplinare. Şi nici a proiectului de lege prin care agresarea personalului medical să fie încadrată la ultraj.
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor (decizionale) am alte 2 legi extrem de importante. Restituirea celor 25% tăitaţi de guvernul Boc şi plata tuturor gărzilor medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire, sunt doar la un vot distanţă. Mai precis prin proiectul meu de lege:
precum şi celui ce prevedea acel dorit liber după gardă.
La Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor (decizională):
Mai există o speranţă şi pentru personalul medical. Vom corecta în parlament prevederile Cioloş+Voiculescu+Pâslaru din OUG 20/2016 și 43/2016 ce au creat doar haos și inechități majore. Plata gărzilor pentru medici a fost calculată la salariul din 2009, nu din 2016, bazele de referinţă pentru unele categorii de personal sunt diferite (se utilizează fie baza de referinţă 2009, fie baza de referinţă 2016), iar sporurile sunt total discriminatoriu aplicate. Sunt măsuri inacceptabile care nu fac decât să pună pe bună definitiv pe butuci sistemul public de sănătate.
Sper ca toţi cei ce declamă că vor binele sănătăţii românilor să voteze aceste proiecte de lege. Altfel în curând se vor opera singuri. Şi nu doar la sfârşit de săptămână.