Stimate Coleg,
Mai există o speranţă şi pentru personalul medical. Urmează o mișcare de amploare în Parlament. Până acum CSM-CMR: 500 la 0. Alţii pot. Judecătorii și procurorii au intrat în grevă pentru a-şi apăra drepturile. Ei acuză discriminarea salarială din rândul magistraților și modul discreționar în care sunt efectuate schemele de personal. Şi nu e orice fel de grevă. E cea mai mare grevă în justiţie din istoria României. 51 de judecătorii, tribunale și curți de apel, printre care și Curtea Militară de Apel București (!!!), și 18 parchete s-au coalizat pentru a-şi apăra drepturile în faţa măsurilor pe care Guvernul Cioloş le-a dispus prin modificarea OUG nr. 20/2016 şi adoptarea OUG nr. 43/2016 privind salarizarea în sistemul bugetar.
Au trei solicitări majore şi urgente: înlăturarea inechităților salariale, CSM să sesizeze CCR cu privire la existența unui conflict între puterile statului, demisia ministrului Justiției, Raluca Prună. În cazul în care Guvernul nu înțelege să soluţioneze rapid aceste solicitări, formele de protest vor escalada.
Şi nu ne-au mai spus 1 an şi jumătate că sunt gata de grevă. Doar au arătat cum se face. Ei sunt câteva sute, noi cică măcar peste 30000. Asta da eficienţă.
Mai există o speranţă şi pentru personalul medical. Urmează o mișcare de amploare în Parlament. Vom avea azi la 11 o întâlnire de lucru la grupul parlamentar cu reprezentanţii sindicatelor și cu toți cei interesaţi pentru a corecta în parlament prevederile Cioloş+Voiculescu+Pâslaru din OUG 20/2015 și 43/2015 ce au creat doar haos și inechități majore. Plata gărzilor pentru medici este calculată la salariul din 2009, nu din 2016, bazele de referinţă pentru unele categorii de personal sunt diferite (se utilizează fie baza de referinţă 2009, fie baza de referinţă 2016), iar sporurile sunt total discriminatoriu aplicate. Sunt măsuri inacceptabile care nu fac decât să pună pe bună definitiv pe butuci sistemul public de sănătate.
Aștept sugestiile dumneavoastră și pe tudorciuhodaru@yahoo.co.uk.
Conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru
Medic primar urgenţe
0744236510
https://www.facebook.com/TudorCiuhodaru/
Mai există o speranţă şi pentru personalul medical
Leave a reply