Aşteptăm să mai moară cineva?

O echipă medicală de la Bradu a fost ameninţată cu pistolul în timp ce încerca să resusciteze o pacientă de 70 de ani nu este singular. O astfel de situaţie se poate repeta oricând. De-a lungul timpului m-am confruntat în UPU cu zeci de situaţii similare. Ele au devenit un subiect uzual de breaking news dar şi cosmarul ce-l trăiesc colegii mei din Unităţile de Primire a Urgenţelor şi de la Salvare, puşi să plătească chiar cu propria integritate fizică condiţiile improprii în care se desfăşoră actul medical

Prin noul meu proiect de lege propun ca ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva persnalului medical aflat în misiune să fie încadrată la ultraj, similar celor celor comise asupra unui poliţist sau jandarm.

Toate cele trei profesii au drept scop binele cetăţeanului, dar în timp ce politiştii şi jandarmii au şi pregătirea şi echipamentul necesar pentru a răspunde unor astfel de agresiuni, personalul medical este expus direct la astfel de situaţii iar agresarea acestuia în timp ce îşi desfasoară activitatea se poate solda şi cu pierderea vieţii celor trataţi în acel moment. Am vrut şi vreau în continuare ca protecţia colegilor mei aflati în misiune să fie asigurată corespunzător. De aceea î-am interpelat pe miniştrii sănătăţii şi Justitiţei solicitând ca astfel de pedepse să nu poată fi reduse şi să se asigure victimelor o asigurare de viaţă implicită. Sper ca parlamentarii să nu aştepte să mai moară cineva...[embed]

http://https://www.youtube.com/watch?v=1FrMEr5OO9w[/embed]

Ministerul Sănătăţii executat

Toată compasiunea pentru cei ce şi-au pierdut copiii în incendiul de la maternitatea Giuleşti. Nimic şi nimeni nu poate compensa această suferinţă.

Azi părinţii celor şase nou născuţi arşi au inceput executarea silită a bunurilor ministerului sănătăţii în acest caz revoltător dar adevăraţii vinovaţi sunt bine merci. Nu am văzut măcar demisii de onoare sau retragerea din funcţii. Huzuresc fără nici o remuşcare pe bani publici în fotoliile lor călduţe de demnitari.

Vă mai amintiţi cine a blocat posturile în sănătate? Vă mai amintiţi cine a închis 62 de spitale? Vă mai aminitiţi cine justifica cu sârg morţile celor plimbaţi între spitale? Sau măcar cine s-a opus unei noi legi a sănătăţii…

vinovati

Je suis Medicins Sans Frontiers

spitalBombardarea unui spital plin de bolnavi, doctori si personal auxiliar e numită mai nou ,,pagubă colaterală”. Spitalul organizaţiei ,,Medici fără Frontiere”din Kunduz a fost bombardat azi de mai multe ori de aviaţia americană chiar dacă în momentul raidurilor în spital erau 105 pacienţi şi 80 de cadre medicale. Atacul s-a soldat cu cel puţin nouă morţi iar 30 de angajaţi ai organizaţiei sunt în continuare dispăruţi. Spitalul a continuat să fie bombardat ,,timp de mai mult de 30 de minute'’ chiar şi după ce a avertizat armata americană.

Je suis Medicins Sans Frontiers. Pentru că uciderea unui om în timp ce salvează vieţi nu este doar o ,,pagubă colaterală".

Priorităţi în sănătate

44Acordaţi-mi un minut. Să vă prezint pentru programul meu pentru sănătate. Pornim de la evidenţe-actualul sistem de sănătate reuseşte o triplă performanţă negativă-nemultumeşte pacienţii, cadrele medicale şi asiguratorii. În aceste condiţii avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii care să reglementeze atât Sistemul National de Sănătate Publică (SNSP) cât şi cel privat (SNSp). Programul Ciuhodaru pentru sănătate consideră că Sistemul Naţional de Sănătate (SNS) trebuie să respecte două articole din Constituţie: art.34-dreptul la ocrotirea sănătăţii-(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Şi art.47- nivelul de trai: (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii. Ce vreau să fac urgent în sănătate?

Ca elemente cheie Programul Ciuhodaru prevede alocarea minim 6% din PIB pentru sănătate printr-o finaţare bazată pe un tip de asigurare similar RCA-CASCO ce e şi deductibilă din impozit. Programul meu prevede şi acces rapid la serviciile de medicale prin înfiinţarea de noi UPU şi construirea de spitale regionale, cel de la Iaşi fiind considerat urgenţă zero, precum şi finanţarea prioritară a Serviciului de Ambulanţă, ce e considerat de importanţă strategică, fiind cel care asigură cele mai multe din serviciile medicale de urgenţă. Nu este uitată nici achiziţionarea de elicoptere medicale pentru fiecare din regiunile de dezvoltarea dar nici dezvoltarea medicinei şcolare sau a celei din rural, sub forma de centre multifuncţionale, asistenţă stomatologică gratuită pentru copii sau deblocarea posturilor şi salarizarea corespunzătoare.

Ca elemente de noutate sunt prevăzute înfiinţarea de noi programe naţionale de sănătate şi instituţii medicale de importanţă strategică pentru siguranţa epidemiologică şi medicamentoasă a României. Printre ele se numără programul naţional de traumă, necesar datorită creşterii numărului de accidente şi agresiuni, cel de stimulare natalităţii prin asigurare gratuităţii la investigaţii şi tratament pentru gravidă şi nou-născut dar mai ales crearea unei rezerve naţionale de sânge şi medicamente şi înfiinţarea Companiei Farmaceutice Române, având la bază resuscitarea Institutului Cantacuzino şi utilizarea potenţialului Antibiotice Iaşi, ca instituţii de importanţă strategică pentru siguranţa epidemiologică şi medicamentoasă a României.

Nu este uitată legea malpraxisului, eliminarea coplăţii, scăderea TVA la medicamente şi introducerea standardelor de cost ca soluţie pentru eliminarea corupţiei.

Totodată este prevăzută introducerea educaţiei pentru sănătate în instituţiile învăţâmânt unde se vor dobândi cunoştinţele şi deprinderile necesare în situaţii de urgenţă, de la cele de prim ajutor, resuscitare, până la modul de alarmare în situaţii de urgenţă sau reguli de protecţie individuală şi colectivă în incendii sau catastrofe.

Acum poate înţeleg şi cei care au fost manipulaţi în 2012 de cel mai longeviv demnitar de ce aveam şi mai avem nevoie de o nouă lege a sănătăţi
i




Principalele reglemetări se referă la modul de finanţare şi organizare a sistemului de sănătate precum şi serviciile medicale de care beneficiază cetăţenii români.

Avem 3 obiective majore Continue reading

Ups

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Teutonii reevaluează. Mii de imigranţi vor fi retrimişi în alte state, inclusiv în România.

După ce poliţia germană a raportat violenţele frecvente comise de refugiaţi, atacurile musulmanilor asupra altor grupuri religiose, violarea femeilor şi numeroasele agresiuni asupra copiilor, Germania nu mai este prietenoasă cu imigranţii. La numai câteva săptămâni după apelul pentru o primire călduroasă a refugiaţilor Germania şi Austria încep să aplice cu stricteţe procedurile de azil.

Şi noi ar trebui să luăm acest pericol în serios şi să aplicâm toate procedurile de azil pentru ca acest val de refugiaţi să nu capete atributele unei invazii.

Merkel

Unde dai şi unde crapă!

Care este legatura dintre imunitate şi maşinile parlamentarilor? Proiectul meu de lege, ce anula imunitatea parlamentară pentru orice faptă de corupţie şi impunea votul deschis la ridicarea imunităţii, a fost ciuntit şi amendat încât a devenit de nerecunoscut. După modificările operate în comisii a ajuns să se refere la maşinile parlamentarilor.

Propunerea legislativă, astfel amendată în Comisia de specialitate, a fost adoptată azi cu 293 de voturi ,,pentru”, două voturi ,,împotrivă” şi 31 de abţineri. Unde dai şi unde crapă!

Din păcate parlamentarii rămân cu imunitatea neştirbită în faţa justiţiei.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=14625

Mai trag un semnal de alarmă

mana Introducerea orelor de educaţie sexuală este necesară. Suntem ţara cu un avort la cinci minute şi cu cele mai multe sarcini la adolescente. De aceea, de „Ziua Mondială a Contracepţiei”, sărbătorită în fiecare an pe 26 septembrie, ce are drept scop conştientizării importanţei contracepţiei şi promovarea unei lumi în care fiecare sarcină este o sarcină dorită, sustin iar că este nevoie de educaţie pentru a preveni consecinţele dezastruoase datorate lipsei cunoştinţelor minimale privind viaţa sexuală. România se confruntă cu creşterea numărului de cazuri de boli cu transmisie sexuală, a sarcinilor nedorite şi a avorturilor precum şi a mamelor minore.

Pentru a rezolva problema educaţiei în acest domeniu am iniţiat un proiect legislativ, ce modifică şi complează Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, prin care educaţia pentru sănatăte, inclusiv cea privind sănătatea reproducerii, devine disciplină obligatorie de studiu în unitatile de învatamant, ce va fi predată de personal specializat.

Avem de ales. Ori ne ascundem în spatele pudibonderiei şi ne consolăm că suntem primul loc în Europa şi numărul doi în lume la avorturi, pe primul loc în Europa la mortalitatea cauzată de întreruperile de sarcină, pe locul unu în lume la numărul de copii abandonaţi în maternităţi şi mortalitate infantilă ori oferim cunoştinţele necesare privind sănătatea reproducerii la ore predate de personal specializat. Sau aşteptăm următorul breaking news cu mame minore sau boli cu transmie sexuală...