Revoltator

steaguri negre


Nu putem să nu facem nimic atunci când ziua naţională este atacată si este declarată zi de doliu. De Ziua Naţională a României am asistat la boicotul oficialilor de la UDMR si la arborarea steagurilor de doliu în secuime. În Covasna şi Harghita absenţa tuturor oficialilor udemerişti, de la consilierii locali, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene până la parlamentari a fost dublată de o arborare minimală, a tricolorului românesc pe bulevardele şi străzile celor două municipii. La Sfântul Gheorghe nu au fost prezenti nici măcar primarul Antal Arpad şi şeful Consiliului Judeţean, Tamas Sandor. Cât despre drapelul naţional, acesta a împodobit doar pe o singură parte porţiunea denumită 1 Decembrie a principalului bulevard şi o porţiune din zona centrală, în rest lipsind cu desăvârşire. La Târgu Secuiesc, proprietarii caselor din centrul oraşului, din zona unde s-au desfăşurat ceremoniile oficiale, au arborat, la porţi şi în ferestre, steaguri negre de doliu, având la capete câte o panglică roşu-alb-verde, culorile drapelului maghiar.

Prefectul de Covasna, Marius Popica, a demarat deja o anchetă dar sancţiunile legale nu pot fi aplicate întrucât prevederile referitoare la sancţionarea ofensei aduse însemnelor şi simbolurilor naţionale nu mai există în noua formă a legii.

Noul cod penal nu contine prevederi care sa condamne persoanele care manifesta dispret fara de însemnele României sau faţă de emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile de stat, asa cum era stabilit in art.236 din vechiul cod penal. Lipsa unor masurii care sa descurajeze si sa pedepseasca astfel de actiuni a dus la exacerbarea acestor manifestari de dispret atat ca numar cat si ca modalitati de realizare

Depun azi un proiect de lege care corectează acest vid legislativ. Practic se reintroduce in noul codul penal a vechilor prevederi ale art.236 ce stabilesc clar pedepsele pentru ofensa adusa însemnelor statului. Mai précis, prin aceast nou articol, orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani iar manifestarea prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Povesti nemuritoare

iliescu-oprescu-ponta-antonescu iii

Bunicuta scrie basme de adormit copiii. Partidul de care povesteste a existat doar in imaginatia sa. PSD a aparut in primul rand pentru conservarea privilegiilor unei părţi din nomenclatura de dinainte de`89 si nu din ratiuni ideologice.

Asta ca să nu mai vorbim de cei peste 1000 de români ucişi la revoluție pentru ca securiştii să se poată cocoţa în fruntea țării! Și nici de mineriadele „democratice” pe care le-a organizat într-o capitală europeană sau de duminica orbului din 20 mai 1990, de zilele în care sub deviza ,,IMGB face ordine!” si ,,"Moarte intelectualilor!" au fost ciomagiti la liber simpatizantii partidelor istorice.

O nomenclatură criminală dar care, prin comparaţie cu noua generaţie de pontişti ce se comportă ca nişte mafioţi fără niciun fel de scrupule, pare formată doar din ,,oameni de bine”.

Dragnea si Ponta au pierdut pentru că nu sunt de fapt de stânga. Au mimat dar nu au convins. Ei nu sunt nici de stânga si nici de dreapta, sunt doar o gasca care face politica având un singur ţel, pricopsirea rapidă, cât mai rapidă, prin orice mijloace. Sunt cei care ne-au furat până si votul.

Minciuna are picioare scurte

VICTOR PONTA - CAMPANIE ELECTOTALA - SPITAL - SIBIU

Ce ne-a ascuns tovarasu’până după alegeri? Un mizilic de 15 miliarde lei. Cum îl va acoperi? Nu vreau să par mama Omida dar parcă văd renunțarea la cota unică, introducerea impozitului progresiv precum şi majorarea impozitelor existente. Trei măsuri financiare dezastruoase ce ne vor goli imediat buzunarele si ne vor scădea puterea de cumpărare la nivel microscopic pe lânga transformarea milionului de locuri de muncă in milionul de someri din anul care vine. Păcat că minciuna nu se impozitează.

Vă rog din nou să donaţi sânge!

targa

Lipsa sângelui omoară pacienţii si face svaiter bugetul spitalelor. Poate nu stiaţi dar doar unul din trei români primeste sânge atunci când are nevoie. De aceea propun un program national de promovare a donarii prin care sa se asigure constant un flux eficient de donatori prin educatie si fidelizarea potenţialilor donatori.

Din cauza crizei de sânge pacienţii sunt nevoiţi să aştepte în spital chiar şi câte două săptămâni. Cresterea perioadei de spitalizare prin temporizarea intervenţiilor înseamnă atât suferintă, durere şi risc crescut de complicatii, mai ales in cazul vârstnicilor imobilizati la pat in urma fracturilor, o evolutie nefavorabilă şi un prognosticul întunecat cat si pierderi de minim 100 de euro pe zi pentru fiecare pacient ce ar putea fi folosiţi in altă parte. Pe lănga numarul redus de donatori şi personalul insuficient din centrele de transfuzii criza a fost agravată de o directivă emisă pe 1 august de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti prin care se interzice unitatilor sanitare sa solicite direct sangele necesar precum si centrelor de transfuzii să trimită direct sângele donat pentru un anumit pacient unităţilor sanitare.

Am interpelat Ministerului Sănătătii să renunte la aceste restrictii ce blochează birocratic actul de donare dar pâna acum nu am primit niciun răspuns.

Pe de altă parte este nevoie la nivel naţional de un proiect de promovare a donării in cadrul orelor de educaţie pentru sănătăte în instiţutiile de invătământ dar şi a unor parteneriate care să asigure constant donatori fideli cărora să le fie acordate facilitaţi in domeniul medical. Introducerea educatiei pentru sănătate ca materie de studiu in insituţiile de invăţământ, prevăzută in proiectul meu de lege, va face cunoscute etapele si condiţiile donării precum şi beneficiile acesteia pentru sănătate. In ţări in care aceste lucruri sunt făcute s-a ajuns la creşterea procentului celor care donează sânge la 9% in Danemarca, 8% in Elveția sau 5% Germania in timp ce în România numarul acestora ajunge cu greu la 1,7%, pe penultimul loc in Europa, devansând doar Albania în timp ce necesarul minim ar fi de 2,5%. E nevoie doar de adoptarea unui banal proiect de lege…

Frauda cu iz politic

buget

Nu exista vointa politica pentru stoparea fraudei din sanatate. Legile antifrauda sunt blocate de parlament in ciuda unei lungi serii de ilegalitati.

S-a ajuns ca serviciile medicale fictive precum consultatii si internari inexistente, examene de laborator si explorari imagistice neefectuate, tratamente inventate sau retete falsificate ajung la 10% din bugetul ministerul sanatatii.

Aceasta frauda creaza prejudicii pacientilor care au nevoie de tratatament cat si asupra desfasurarii activitatii normale in intreg sistemul de sanatate.

Proiectul meu de lege va reduce frauda din sistem prin implicarea in mecanismul de control a celor care platesc asigurari de sanatate.

Acest proiect prevede ca pacientii vor fi informati cel putin o data pe an, de catre casa de asigurari, asupra datei, tipului, furnizorilor si valorii serviciilor medicale decontate de catre casa de asigurari pe numele asiguratului, sub forma unei scrisori recomandate trimisa la adresa de domiciliu din baza de date a casei de asigurari. Asiguratii vor avea astfel posibilitatea sa sesizeze eventuale nereguli si sa opreasca frauda iar asiguratorul va fi informat asupra serviciilor medicale fictive sau abuzive si isi va putea orienta mecanismele de control in zonele de risc.

Voi solicita si in acest an alocarea a 6% din PIB pentru educatie

educatie

Incepand cu ianuarie 2011 legea educatiei prevede alocarea obligatorie a 6% din PIB pentru invatamant si 1% pentru cercetare. In toti acesti ani, legea a fost grosolan incalcata de toate guvernele care s-au tot succedat la putere. Si pentru anul 2015 bugetul este constituit pe aceleasi baze ilegale. Intrebarea este oare cati bani a pierdut deja Romania din acest motiv? De raspuns pot raspunde cei care isi permit vacante prin Dubai.

Si anul trecut am propus alocarea a 6% din PIB pentru educatie. Mi-au respins amendamentul si au dat bani pentru primari si pentru biserici. Cei scoliti nu prea voteaza cu PSD-ul si nici nu pleaca asa usor urechea la basmele BOR! Consecintele se vad. Romania este tara care aloca cel mai mic buget educatiei, din toata Uniunea Europeana; de doar 4,1% din PIB, valoare ce reprezintaatat cheltuielile bugetare cat si cele private din educatie. Fara acordarea a minim 6% din PIB vom pierde in urmatorii zece ani intre 12 si 17 miliarde euro, bani care se vor duce in asistenta sociala a celor ce nu isi vor putea gasi un loc de munca precum si cei care vor avea o sanatate precara din cauza saraciei.

Conform UNICEF, peste 6% dintre copiii de varsta ciclului primar sau gimnazial sunt in afara sistemului de invatamant, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au parasit timpuriu scoala. Un an in plus de scoala creste veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni somer cu 8% si reduce riscul de aparitie a unor probleme grave de sanatate cu 8,2%.UNICEF anunta ca daca s-ar mari treptat cheltuielile cu educatia pana la 6% din PIB, cresterea economica ar putea atinge un nivel de 2,7 - 2,95% in perioada 2015-2025, in loc de 2%.

Distrugerea invatamintului s-a facut prin reforme facute de politruci si de cei care au avut interese meschine de inavutire pe seama scolilor de toate gradele. Au premeditat distrugerile din invatamintul profesional si de meserii simultan cu distrugerea economiei. Romania nu poate sa revina la normalitate decit printr-un invatamint performant si nicidecum prin invatamintul formal, la apelul bocancilor sau in baza chitantei ca ti-ai platit taxa! Viitorul acestei tari este in educatie.

Cine a ingropat autostrada?

preotul-care-sustine-nichita-fata-lui-victor-ponta

Am aflat ca autostrada Iaşi-Tg Mureş nu există nici pentru ministrul Ioan Rus. Acesta a confirmat ca Ministerul Transporturilor nu a inclus autostrada în varianta revizuită a masterplanului naţional de transport, singurele modificari fiind legate de rute precum Sibiu-Piteşti, Făgăraş-Targu Mureş şi centurile ocolitoare Bucureşti şi Timişoara Sud.

Prin campanie, colegul de partid al domnului Nichita, domnul Rus spunea ca Moldova trebuie legata prioritar de Transilvania prin autostrazi, in caz contrar ,,vor fi probleme sociale mari, iar judeţele Moldovei se vor menţine la un nivel de dezvoltare scăzut”. De altfel si Nichita ne mintea pe 20 noiembrie 2013 spunand ca ,,Am cerut audienţă la Ponta. Am obţinut alocări bugetare pentru autostradă, aeroport şi spital” desi nu a obtinut nimic iar parlamentarii PSD de Iasi, dupa un scenariu desprins din noaptea mintii, tocmai respinsesera in decembrie 2012 finantarea autostrazii pe care am inclus-o ca amendament la proiectul de buget.

Cerem guvernului ca atunci cand va adopta masterplanul, pe 20 decembrie, sa includa acest proiect vital pentru dezvoltarea regiunii. Poate isi mai amintesc ca face parte din utopia pesedista numita ,,manifestul pentru Iasi” din 2012 alaturi de spitalul regional. Sper ca macar in 2014 parlamentarii PSD de Iasi sa nu-mi respinga amendamentul bugetar privind autostrada. Poate ii cautati pe la cabinetele parlamentare sa-i convingeti…