Peste 2000 de tentative de suicid!

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=3ad1Df5szDc[/youtube]

Statistici sumbre in 2009.

Peste 2.000 de persoane au incercat sa isi puna capat zilelor. Cel mai trist este ca majoritatea celor care recurg la astfel de gesturi sunt tineri cu varste intre 24 si 34 de ani. Medicii au remarcat ca in ultima perioada si batranii peste 60 de ani ajung in pragul disperarii si incearca sa isi incheie socotetile cu viata.

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgente "Sfantul Ioan" au ramas uimiti cand au vazut statistica persoanelor care au incercat sa se sinucida. Ingrijorator este ca cei care recurg la astfel de gesturi sunt in proportie de 70% tineri cu varste intre 24 si 34 de ani. "Pe primele locuri se claseaza intoxicatiile acute exogene, cu medicamente sau cu alte toxice gasite in gospodarie 0501 iar ceee ce ne ingrijoreaza este tendinta la egalizarea a sexelor si a scaderii varstei acestor pacienti ce comit gesturi suicidale", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru - coordonator UPU Spitalul Clinic de urgente "Sfantul Ioan".

Dupa un astfel de gest, 50% dintre pacienti sunt directionati catre Spitalul de Psihiatrie "Socola" , insa majoritatea refuza ajutorul. "Cand simtim ca pur si simplu nu mai putem, e bine sa cautam ajutor la un psiholog, la un psihoterapeut. Trebuie sa facem altceva decat gesturi extreme. Dupa ce au recurs la acest
gest, este foarte bine sa intre intr-un program de psihoterapie, de consiliere. Cu totii avem dificultati in viata. Uneori ele par atat de grave, incat ne gandim ca nu mai exista solutii. Insa, le spunem celor care ajung in astfel de momente ca pot apela oricand la psihologii de la Centrul CARTITA", a spus Catalina Neculau,
psiholog Spitalul de Urgente "Sfantul Ioan".

In 2009 doar 15% dintre persoanele care au primit aceasta recomandare, au si ascultat-o.Multi dintre cei care au ingnorat sfatul medicilor au revenit la Spitalul de Urgente "Sfantul Ioan".

"Cam 20% dintre pacientii care se prezinta in seviciul nostru au mai incercat o data sa faca acest lucru", a mai declarat r. Tudor Ciuhodaru - coordonator UPU Spitalul Clinic de urgente "Sfantul Ioan".

Medicii spun ca doar 1% dintre persoanele care au incercat de mai multe ori sa isi puna capat zilelor nu au mai putut fi salvate. In randul persoanelor cu tentativa de suicid se afla insa si norocosi. Aprope 100 de persoane au ajuns la spital in coma toxica, dar au scapat cu viata.

"Toti acesti pacienti ajung la Spitalul Clinic de Urgenta din Copou, unde beneficiaza simultan de terapie
medico-chirirgicala acuta, uneori chiar in terapie intensiva, din cauza gravitatii formelor de intoxicatie sau a leziunilor autoprovocate si simultan de suportul psihologic", a mai adaugat medicul Tudor Ciuhodaru.

Numarul persoanelor cu tentativa de sinucidere a crescut in 2009 fata de 2008 cu 20%. Statistica pe sexe indica ca 55% dintre pacienti sunt de sex feminin, iar 45 % barbati. Motivele principale sunt saracia, pierderea locurilor de munca sau conflictele familiale.(Raluca Secara, Mihai Boaru)(19 ianuarie 2010)

sursa:Tele M

Leave a Reply

Your email address will not be published.