Promisiune îndeplinită. Plata sporurilor şi a orelor de gardă se va raporta la salariul din 2016.

Promisiune îndeplinită. Plata sporurilor şi a orelor de gardă se va raporta la salariul din 2016. Azi amendamentele pe care le-am propus şi votat în parlament pentru mărirea cu 15 % a salariilor din sănătate şi educaţie pleacă la preşedinte pentru promulgare. CCR le-a declarat constituţionale.

Am avut din nou dreptate. Ce urmează prin legea pe care am propus-o? Am reuşit:
1. Dublarea plăţii pentru orele de gardă. Toate sporurile şi alte drepturi salariale din sănătate se vor calcula la salariul de bază din 2016 şi nu la cel din 2009 începând cu 1 ianuarie 2017.
2. Creşterea salariilor din asistenţa socială cu 15%.



Eram convins că CCR îmi va da din nou dreptate şi că atacul la CCR este doar o măsură care vrea să amâne punerea în aplicare a acestei legi normale şi corecte pentru toţi cei din sănătate şi educaţie

M-am obişnuit ca toate legile bune pe care le-am făcut pentru angajaţii din sănătate să fie atacate şi am văzut că de fiecare dată Curtea Constituţională ne-a susţinut legile adoptate. Ultimul caz a fost cel al legii Ciuhodaru ce prevede acordarea de suplimente pentru personalul din sănătate şi alocarea de fonduri suplimentare pentru tratamentul pacienţilor.

Timp de 4 ani am avut 8 inițiative pentru creșterea salariilor medicilor. 3 dintre ele sunt adoptate sau în curs de adoptare:

Prima adoptată şi promulgată ca legea Ciuhodaru prevede acordarea pentru tot personalul medical a două salarii minime brute ca suplimente. Asta după ce a fost contestată de Cioloş la CCR.
A doua prevede plata tuturor gărzilor medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire. Este pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi urmează să fie votată.
A treia prevede posibilitatea pensionării anticipate la 55 de ani pentru SMURD, SAJ, ATI şi UPU. Este la comisia de sănătate.

Sper ca toate aceste iniţiative să fie adoptate.
Mă bazez în continuare şi pe susţinerea dumneavoastră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.