Regulamentul ruşinii
Leave a reply
Voi vota cu ambele mâni respingerea regulamentului Camerei Deputaţilor.
Una, pentru încalcarea primei legi a democraţiei, cea în care majoritatea decide. Această regulă de aur nu va fi respectată şi în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor, ales şi revocat până acum de majoritatea parlamentară, iar după noul regulament revocat doar de un partid, partidul care l-a propus, eventual partidul unic. Le place sau nu, bună sau rea, decizia democratică e a majorităţii şi nu credeam că rolul noului regulament este de a ţine cu dinţii antidemocratic de o funcţie, fie ea şi cea de preşedinte.
A doua, pentru sfidarea cât Casa Poporului în ceea ce priveşte imunitatea. Prin acest regulament al ruşinii au stabilit că parlamentarii sunt mai presus de Constituţie şi Lege atunci când se vorbeşte de fapte de corupţie.
Prin acest regulament se naşte o nouă nomenclatură, o nouă oligarhie, ce nu ţine cont de democraţie. Nu voi susţine niciodată un astfel de demers, nu pentru asta au murit tinerii în 1989.