SMURD, Salvarea, UPU şi terapia intensivă vor beneficia de acelaşi statut ca demnitarii şi ca magistraţii.

Am propus ca SMURD, Salvarea, UPU şi terapia intensivă să poată beneficia de acelaşi statut ca demnitarii şi ca magistraţii. Prin amendamentele pe care le-am depus va fi un pic mai bine pentru toţi salvatorii din sistemul de urgenţă. Munca lor merită măcar acelaşi statut. Toţi cei de la SMURD, SAJ, UPU, ATI vor putea beneficia, la cerere, de reducerea vârstei standard de pensionare la 55 de ani, fără penalizare.. Mai exact, prin amendamentele mele la Pl-x 355/2016, toţi cei care efectuează activităţi medicale în condiţii grele şi extrem de dificile în cadrul SMURD, Salvare, Unităţile şi Comportimentele de Primiri Urgenţe precum şi cel din secţiile şi compartimentele de terapie intensivă vor putea beneficia, la cerere, de pensie de serviciu, cu reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplinesc, cumulativ, urmatoarele condiţii:

  1. a) au vârsta minimă de 55 de ani;

  2. b) au o vechime de cel puţin 20 de ani în activitatea medicală.
 

Tot personalul ce desfăşoară activitităţi medicale din sistemul de urgenţă poatefimenţinutînserviciupânăla împlinireavârsteistandard de pensionare,.la cerere,dacăstareadesănătate fizică şi psihică, evaluată şi certificată anual de medicul de medicina muncii, permiterezolvareaînfoartebunecondiţiia tutor atribuţiilor 

Conform acestui proiect normativ pensia de serviciu reprezintă 80% din valoarea salariului de baza brut cu sporurile legale şi din vechimea în muncă, anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare şi se actualizează cu majorările salariale.
Argumentele pentru acest demers legislativ:

  1. Activitatea medicală din aceste domenii are acelaşi specific.

  2. E vorba de muncă grea, suprasolicitare,stres, riscuri similare.

  3. Acest tip de muncă dificilă e recunoscut deja prin sporurile acordate în toate aceste activităţi ce deservesc urgenţe-

  4. Reglementările trebuie să cuprindă toate aceste tipuri de servicii de urgenţă pentru a nu crea discriminări.

  5. Vărsta de 55 de ani e pentru a realiza acelaşi statut cu alte domenii medicale în care activitatea este considerată dificilă precum radiologia..

  6. În unele din aceste domenii rata mortalităţii depăşeşte chiar 15-30%. Rata mortalităţii în rândul militarilor trimişi în zonele de conflict din Irak şi Afganistan este de sub 1%.

  7. Uzura fizică şi psihică sunt majore în aceste domenii şi pot crea probleme inclusiv pentru modul de reacţie în rezolvarea cazurilor.

saj-de-upu
Oare cum va sări din SMURD sau cum va alerga la un pacient în UPU cineva de 65 de ani?  

Proiectul a ajuns în dezbaterea Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor (decizională).

12 thoughts on “SMURD, Salvarea, UPU şi terapia intensivă vor beneficia de acelaşi statut ca demnitarii şi ca magistraţii.

  1. Adrian Veres

    Comisia juridica, de disciplina si imunitati a avizat negativ , in raportul ei din data de 11.10.2016, plx 355/2016 (Proiect de Lege privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov) : “Membrii Comisiei au examinat proiectul de lege supus avizării, expunerea de motive şi avizul negativ al Consiliului Legislativ nr.164 din 3 martie 2016. ” Insa Consiliul legislativ , in raportul nr. 164 din 3 martie 2016 avizeaza favorabil propunerea legislativa “cu unele observatii si propuneri”?? In inregistrarea video a sedintei Comisiei juridice din 11 octombrie, se vede clar ca dezbaterea asupra proiectului a durat cateva secunde( minutul 39 si 10 sec din inregistrare) motivul fiind “nu se indica sursa de finantare”.Ce sa intelegem?

  2. Tudor Ciuhodaru Post author

    Că plenul este suveran. Dar dumneavoastră cum o susţineţi?

  3. Raul Papalicef

    Domnule doctor, in aceiasi situatie sunt si cateva sute de salvatori montani profesionisti .
    Deja in sistem sunt salvatori care au depasit varsta de 55-60 de ani. Ar fi interesant din punctul de vedere al unei victime sa stie ca va fi salvata de o echipa cu o medie de vardta de peste 55 ani!!!

  4. rich

    Ideea este ca si medicii nu au grija de sanatea lor.fumeaza la greu, mănâncă adesea (din lipsa de timp)dulciuri sau produse de fast food sau patiserie.si lucrează (ptr cei dedicati, de fapt)in conditii de stres.totul s-ar rezuma la preventie, la o disciplina si autodisciplina.si ar trebui sa mai fie angajat personal, asa încât sa fie de ajuns.dar mai este un aspect, cei care nu isi fac treaba, cei de rea credinta, sa fie concediati. Daca si-ar face fiecare treaba ptr care este plătit, ar merge mai bine lucrurile.se vorbeste mereu despre SISTEM.a devenit un leitmotiv când lucrurile nu merg.aruncam repede vina pe sistem.ma întreb cine alcatuieste acest SISTEM?extratereștrii?n-as crede.acolo lucrează oameni.iar lucrurile merg prost când oamenii sunt dezinteresati sa isi facă treaba corect , onest, cu omenie si bun simt.

  5. Mirela sandoiu

    La cei care se ocupa de pacientii cu tulburari psihice -sectiile si spitalele de psihiatrie -cine se gandeste ? Aici nu sunt conditii deosebite ? Oare la 65 de ani mai poti contentiona un pacient ? Pe cine intereseaza asta ?

  6. tampau daniela

    Ar fi util de mentionat ca si pe U.S.T.A.C.C. , Unitate de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici , se munceste in conditii cel putin dificile si in consecinta poate ar trebui precizat explicit in propunerea Dv. de lege (alaturi de ATI SMURD si restul ) si USTACC PENTRU A FI EVITATE , ULTERIOR, “CONFUZII” SI INTERPRETARI (in pur spirit romanesc)
    Va multumesc mult

  7. Gabi

    Cine nu a lucrat măcar o oră în aceste servicii, nu are rost să comenteze. Subscriu cu toată sinceritatea.Semnat, o asistenta medicala din ATI.

  8. Miu Daniela

    Proiectul este legitim si il sustin cu toata taria!Lucrez in domeniu si este perfect justificat!Votez cu tarie pentru aprobarea legii!

  9. Badescu Mirela

    Sa nu uitati si de reducerea diferentei de salariu dintre medicii specialisti si primarie.I diferenta de 500 de ron e sufficient.desfasuram aceias munca,si avem aceleas responsabilitati.

Leave a Reply

Your email address will not be published.