● La inceputul lunii septembrie, tot sectorul de chirurgie, ATI, arsuri, laboratoare, UPU, sectorul administrativ se vor muta in trei tronsoane de la Institutul de oncologie
Unele clinici din cadrul Spitalului de Urgente Sf. Ioan vor fi mutate in trei tronsoane ale Institutului de oncologie, cladire construita in curtea unitatii medicale. Cel mai probabil acest lucru se va intampla la inceputul lunii septembrie. Cladirea in care functioneaza departamentul administrativ si laboratoarele Spitalului Sf. Ioan va fi demolata.
Dupa cum a afirmat dr. Lucian Popa, manager la Spitalul Sf. Ioan, in Institut vor fi mutate sectorul de chirurgie, de ortopedie, traumatologie, chirurgie generala, plastica, Anestezie si Terapie Intensiva si, posibil, arsurile.
Trei dintre salile de operatie din Institutul de oncologie vor fi atribuite Spitalului de Urgente si conducerea va face demersurile necesare la Ministerul Sanatatii Publice pentru completarea necesarului de aparatura medicala. In primul rand vor fi inlocuite mesele de operatie care au o vechime de 30 de ani si necesita frecvent reparatii.
"Avem promisiuni ca de la 1 septembrie ne mutam in cele trei tronsoane din Institutul de oncologie. Acolo vom muta sectorul administrativ, laboratoarele si tot ceea ce inseamna chirurgie, terapie intensiva. Din moment ce vom muta Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) este normal sa mutam colo si sectorul de arsi, deoarece acesti pacienti nu pot fi separati de terapia intensiva. De asemenea, vom muta si Unitatea de Primire Urgente. Cladirea in care functioneaza acum sectorul administrativ si laboratoarele va fi demolata. Ne vom muta in cele trei tronsoane cu aparatura medicala pe care o avem si vom solicita fonduri de la minister pentru completarea necesarului. Obligatoriu trebuie sa inlocuim mesele de operatie pentru ca cele existente au o vechime intre 25 si 30 de ani si necesita foarte des reparatii. In Institut vom avea saloane cu maximum 3 paturi, ceea ce mi se pare foarte corect si normal", a declarat dr. Lucian Popa.
Spitalul de Urgente va functiona in Institutul de oncologie pana la finalizarea lucrarilor de constructie la Spitalul Regional din Dancu. Este posibil ca anul acesta sa inceapa deja lucrarile, iar termenul de executie este de patru ani.
Sursa: Buna Ziua Iasi (Magda OLTEANU)
pana la urma au facut ce au vrut din spitalul de urgente – Spital de Oncologie. una se incepe , alta se finalizeaza . pacat