Spitalul de Urgente, tot mai cautat de iesenii in suferinta

In ultimele zile, numarul pacientilor care au avut nevoie de ajutorul medicilor de la Spital de Urgente a fost destul de mare.Iesenii care au fost internati au prezentat diferite traumatisme, incepand cu cele provocate de intepaturile unor insecte si terminand cu cele cauzate de agresiuni sau accidente casnice.

Albina ucigasa

Numarul iesenilor care ajung la spital din cauza intepaturilor de insecte este in continua crestere. Astfel, in ultimele zile, La Spitalul de Urgente au fost tratate 13 persoane cu astfel de afectiuni, dintre care trei in soc anafilactic.

"O pacienta de 41 de ani, din Valea Lupului, prezenta, la momentul sosirii in UPU, dispnee, eruptii maculopapuloase si prurit, simptomatologie care a inceput sa apara la scut timp dupa ce a fost intepata de o insecta. Un alt iesean, de 32 de ani, a fost adus la noi dupa ce a fost intepat de o albina, acesta fiind cunoscut cu alergie la aceasta insecta. Ambii pacienti au ajuns in stare grava, cu tulburari respiratorii si circulatorii ce au necesitat suport respirator si volemic", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU.

Cel de-al treilea pacient internat in soc anafilactic este un iesean de 43 de ani, care nu a respectat indicatiile de regim. Medicii de urgenta recomanda iesenilor ca, imediat dupa ce au fost intepati de o insecta, sa se prezinte la cea mai apropiata unitate de primire a urgentelor, pentru ca evolutia poate fi rapida, grava, iar, in absenta tratamentului, chiar letala.

Injunghiat de un prieten

Doi ieseni, o femeie de 50 de ani si un baiat de numai 17 ani, au ajuns ieri la Spitalul de Urgente in urma unor agresiuni. In timp ce femeia a fost stropita cu spray paralizant, baiatul a fost injunghiat cu un cutit de un prieten.

"Prognosticul intoxicatiei inhalatorii si a dermatitei de contact ramane rezervat in cazul pacientei", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU a Spitalului de Urgente.

Baiatul de 17 ani, din Tomesti, prezenta o plaga taiata la nivelul hemitoracelui drept. Dupa evaluare clinica si stabilizare, baiatul a fost transportat la Spitalul de Copii "Sf. Maria". "Cum rezultatele radiografiilor nu au evidentiat nici o leziune interna, plaga a fost suturata, baiatul fiind externat", a spus dr. Catalina Ionescu, purtatorul de cuvant al Spitalului "Sf. Maria".

Accidentele casnice fac victime

Ieri, inca doi ieseni au ajuns la spital ca urmare a unor accidente casnice. O ieseanca de 31 de ani a necesitat ingrijiri medicale dupa ce s-a oparit cu borsul din oala pe care a rasturnat-o, iar un barbat de 35 de ani a ajuns la spital dupa ce, in timp ce pregatea gratarul, s-a ars cu benzina la nivelul gambelor. "Pacienta de 31 de ani prezenta arsuri de gradul I-IV la nivelul abdomenului si al coapselor. Dupa interventia medicilor reconstructivi, a fost internata in Sectia de Arsuri. Prognosticul este rezervat", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU a Spitalului de Urgente.

Sursa: Iasi Plus (Marta Vieriu)

Leave a Reply

Your email address will not be published.