Peste 50 de voluntari îi ajută pe medici să prevină sinuciderile în rândul studenţilor din universităţile ieşene
Medicii ieşeni, specializaţi în prevenirea şi tratarea cazurilor de sinucidere, se pregătesc pentru sesiunea de vară. Ei au reuşit să coopteze peste 50 de voluntari, studenţi ai Facultăţilor de Medicină şi Psihologie, pentru a participa la un proiect-pilot unic în România. Voluntarii vor face de gardă sau îi vor instrui pe şefii de cămine din campusurile universitare din Iaşi să raporteze cât mai urgent posibilele tentative de sinucidere în rândul studenţilor.
Până cel târziu la sfârşitul lunii mai, în campusul „Tudor Vladimirescu", cel mai mare din Iaşi, va fi deschisă prima "cameră de gardă", care va avea ca scop prevenirea, monitorizarea şi consilierea studenţilor cu tentative de sinucidere.
"Principala problemă care apare la o tentativă de sinucidere este că nu se ştie ce a luat. Un voluntar care lucrează cu noi poate să afle foarte repede de la colegi. El mai trebuie să ştie cum să acorde un minim prim-ajutor, să sune la ambulanţă şi să informeze corect medicul care vine să trateze pacientul", a precizat Andrei Hristov, student în anul IV la Medicină, unul dintre voluntarii proiectului numit ESTUDIS.
15 cazuri în sesiunea de iarnă
Voluntarii, coordonaţi de medicul Tudor Ciuhodaru, şef al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului "Sf. Ioan", fac demersuri şi pentru înfiinţarea unui TELVERDE, o linie telefonică gratuită dedicată sinucigaşilor. "Sesiunile sunt momente delicate.
În ultima, cea din iarnă, am tratat cel puţin 15 cazuri de tentative de suicid în rândul studenţilor. Vara este şi mai complicat, pentru că se adaugă căldura, nopţile târzii, consumul de alcool, stresul suplimentar aferent sfârşitului de an. Anul trecut, în vară, am avut ca vârf patru cazuri într-o singură zi", a declarat Ciuhodaru. Acesta spune că cel mai adesea tinerii înghit medicamente ori se automutilează.
ESTUDIS este un proiect al Centrului Integrat Regional Tratamente Intoxicaţii Traume Arsuri (CIRTITA), un centru-pilot unic în ţară, orientat pe combaterea sinuciderilor şi consilierea celor care au scăpat după tentative de suicid. Medicii de la Spitalul "Sf. Ioan" au tratat anul trecut 1.700 de cazuri. Între 150 şi 200 dintre pacienţi au fost studenţi.
"N-aş vrea să trăiesc ziua în care un student va scoate arma şi va începe să tragă prin campus, cum s-a întâmplat la americani" (Tudor Ciuhodaru, medic)
Sursa: Adevarul
Stmate domn dr,
Va rog sa-mi spuneti si mie ce tip de psihoterapie se aplica in cazul sinucigasilor; din cate stiu eu un psihoterapeut – fie el medic sau psiholog, urmeaza cursuri de specializare ce insumeaza in jur de 2000 de ore intinse pe vreo 4 ani dupa terminarea facultatii. Mai bine ati preciza ca este vorba de consiliere antisuicid, ar fi mai corect.
In al 2-lea rand nu faceti nici o diferentiere intre tentativa de suicid reala si parasuicidul – semnalul de alarma al persoanei in dificultate catre anturajul sau; ele se trateaza in mod clar diferit. Multe din parasuiciduri apar la personalitati imature dau dizarmonic constituite; in cazul lor tentativa este recurenta cu exceptia situatiei cand se aplica o terapie de restructurare a personalitatiii. Ori, sa fim seriosi… nu cunosc nici un specialist in Iasi care sa faca asa ceva, nici macar in Romania, intrucat este un demers sisific… majoritatea tehnicilor sunt de inspiratie freudiana, iau mult timp si rezultatele sunt indoielnice.
Sunt constient ca va adresati nespecialistilor, insa nu-i induceti in eroare, s-ar putea ca eroarea sa se intoarca impotriva acestei asociatii CARTITA, ar fi pacat, ca proiectul e frumos in principiu…
Lucrurile sunt prezentate ca pentru nespecialisti insistind pe dimensiunile fenomenului. Cred ca este util sa putem lua unele masuri imediat dar fara a avea pretentii exhaustive atit timp cit lucram cu voluntari. Multumim pentru sugestii. Poate veniti alaturi de noi… si nu numai cu sfatul. Va asteptam.
ceva practic aceasta unitiativa
e super initiativa asta dar ma intreb doar in Iasi si doar printre studenti sunt astfel de probleme…..stiti ca suntem singura tara care nu are un hotline ptr sinucigasi …un telefon sau o adresa de email …free hotline chat…pana si Rusia si Reunion are un hotline…sa nu mai vorbim de nr. 1-800- ale USA…eu caut din 2003 o astfel de hotline si nimic ….nu numai ptr emo si studenti desi este super binevenit dar mai sunt si altii pe lumea asta….ptr ca cu cine sa vorbesti la 2 -3 noaptea cand iti vine sa ….
cu terapeutul?…stiti foarte bine ca noi nu avem voie sa-i deranjam ziua daramite….poate astfel ar mai scadea din cazurile de la urgenta …
Am si eu o intrebare, m-as bucura daca ar reusi cineva sa ma ajute. Vreau sa-mi fac lucrarea de licenta pe aceasta tema si am nevoie la partea practica de 20-25 de persoane care au avut tentative de suicid, sa stau de vb. putin cu ele sau sa-mi completeze un chestionar. La Iasi nu exista cumva o zi in care sa se faca terapie de grup in cadrul programului respectiv?
Mi-as dori tare mult sa fac tema asta da partea practica incep sa cred ca e cam imposibil de realizat; numa daca fac planton vreo 2-3 luni la Urgente unde bineinteles ca n-o sa ma lase nimeni sa stau……. oooooofffffff