Ultraj

Ciuhodaru doctor 2Cazul doctoritei din UPU Pitesti, recent agresate de fiul unei paciente, nu este singular. Ele au devenit un subiect uzual de breaking news dar si cosmarul ce-l traiesc colegii mei din Unitatile de Primire a Urgentelor si de la Salvare, pusi sa plateasca chiar cu propria integritate fizica continua deteriorare a conditiilor in care se desfasora actul medical. Cazurile acestea au devenit atat de numeroase incat putini isi mai amintesc de doctorul Dan Velcelean, din localitatea timişeană Variaş, ucis pe 13 iulie 2008 cu un cutit de bucatarie de ruda unui pacient. Se pare insa ca personalul medical va mai avea de suportat multe abuzuri si agresiuni in timp ce isi desfasoara activitatea.

Prin noul meu proiect de lege ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva persnalului medical aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii se sanctioneaza cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate, la fel ca in cazul celor comise asupra unui politist sau jandarm.

Toate cele trei profesii sunt au drept scop binele cetateanului, dar, in timp ce politistii si jandarmii au si pregatirea si echipamentul necesar pentru a raspunde unor astfel de agresiuni, personalul medical este expus direct la astfel de situatii iar agresarea acestuia in timp ce isi desfasoara activitatea se poate solda si cu pierderea vietii celor tratati in acel moment.



Concret, Alineatul (4) al articolului 257, din Legea nr. 286/2009 privind Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

,, (4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist, jandarm sau asupra personalului medical, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.”

In urma mai bine de patru ani am propus parlamentului un proiect legislativ privind inasprirea pedepselor pentru cei care agreseaza personalul medical aflat in misiune.

Motivele acestei legi sunt clare. Pe de o parte din ce în ce mai mulţi dintre cei care încearcă să salveze vieţi sunt agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi, de multe ori chiar de către cei cărora le salvează viaţa iar pe de alta parte asa zisele sisteme in care s-au investit sute de mii de euro au dovedit doar ca nu exista mijloace eficente de protectie sau acestea sunt iluzorii.

Consider ca sanctionarea ferma actelor de violenta impotriva personalului medical va descuraja aceasta agresivitate si va permite cadrelor medicale sa poata actiona eficient in interesul pacientilor.

Actuala lege, adoptat in 2012 in varianta guvernamentala, pe langa meritul de a fi un copy paste a proiectului meu de lege, duce in derizoriu o astfel de initiativa prin faptul ca a imblanzit pedeapsa pentru astfel de fapte ce pot fi reduse la simple amenzi.

Reamintesc ca proiectul meu legislativ prevedea si autosesizarea organelor abilitate pentru rezolvarea acestor cazuri in timp ce proiectul guvernamental trimite victimele sa bata din poarta-n poarta pe la diverse institutii.

Am vrut si vreau ca protectia colegilor mei aflati in misiune sa fie asigurata corespunzator. De aceea ii voi interpela pe ministrii sanatatii si Justitiei solicitand ca astfel de pedepse sa nu poata fi reduse si sa se asigure victimelor o asigurare de viata implicita.

One thought on “Ultraj

  1. Pingback: Ultraj | Asociatia Medicilor de Familie Mures

Leave a Reply

Your email address will not be published.