Un Crăciun tot mai letal

Tot mai mulţi pacienţi ajung în această perioadă la urgenţe în urma tentativelor suicidare. Un pacient de 30 de ani a avut nevoie de asistenţă medicală după intoxicaţia voluntară medicamentoasă. Chiar dacă sinuciderea e considerată din punct de vedere teologic unul dintre păcatele capitale constatăm că în ultimele zile de post şi în perioada Crăciunului sunt cele mai mult sinucideri, adesea pe fondul depresiei de sărbători. Femeile sunt de două ori mai predispuse la depresie decât bărbaţii iar una din şapte are un risc crescut pentru această afecţiune. Principalele motive ale depresiei de sărbători sunt aşteptările nerealiste de la viaţă şi familie, autoanaliza excesivă asupra vieţii personale şi presiunea socială de a fi împreună cu rudele şi prietenii.

Tentativele de sinucidere din aceasta perioadă sunt caracterizate prin gravitate extremă şi utilizarea frecventă a asocierilor medicamentoase, a toxicelor din gospodărie, adesea insectid sau substanţe de curăţat corozive şi caustice sau chiar plăgi autoprovocate şi au loc frecvent pe fondul condiţiilor socio-economice precare, consumului de alcool şi a conflictelor casnice.

DSCN5381
Recomandăm o atenţie sporită din partea familie pentru cei cu vulnerabilităţi psiho-emoţionale care îşi petrec sărbătorile singuri şi apelarea de urgenţă la psiholog sau psihiatru pentru a preveni gesturile extreme.

În cazul de intoxicaţiilor măsurile de prim ajutor vizează eliminarea toxicelor prin provocarea varsăturii şi prezentarea de urgenţă la spital. Vă avertizăm că provocarea emezei sau administrarea de ,,antidoturi” pot fi riscante atunci când nu ştim tipul de toxic ingerat pentru că leziunile se pot agrava (de exemplu în cazul substantelor corozive) iar,,antidoturile" precum laptele sau albuşul de ou pot creşte absorbţia toxicelor ducând la forme severe de intoxicaţii.

Pentru a evita finalul tragic sau prezentarea tardivă la spital e nevoie de informare ce va fi realizată corespunzător doar atunci când va fi adoptată legea mea prinvind introducerea ca materie obligatorie de studiu a noţiunilor de prim ajutor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.