Autor: Dorin SPINEANU

Ceea ce am sa va spun eu acum o sa vi se para destul de bizar, dar e adevarat. Am descoperit o scurtatura pana la Venetia, un oras lacustru, cunoscut da mine doar dan poze si alte vederi de vedenii.

Dintr-o intamplare destul de nasoala (Ancuta mea o facut o criza renala dura, pa langa alea de nervi, istericale, vai, te las, ma lasi? Hai sa ne... completati pe linia punctata) am ajuns cu un taxi violet la Spitalul de Urgenta si, intre explorarile fiintei mele dragi si doua perfuzii, am tras o fuga la Venetia.

Ho, nu-s nebun! Normal, ca de obicei, ca intotdeauna, doctorul Ciuhodaru era acolo, gata sa scoata cutitele dan spinarea tiganilor, gata sa glumeasca cu falsii muribunzi, ocupat cu fragedele sinucigase din caminele studentesti, dar mereu disponibil, afabil si iaca cum (IaKacum e-un prieten din Germania venit din Turcia, alungat de armeni, cu sange amestecat, probabil o bunica de-a lui IaKacum s-o fi culcat cu vreun kurd) ma pui si eu pa pupat in fund un om cari m-o ajutat.

Da, oameni buni (si aici renuntam la proza), Tudor Ciuhodaru mi-o grijit iubita si, ca sa ma destinda, mi-a aratat neste poze de-ale domniei-sale intr-un oras pe cari si eu l-as visa noaptea: Venetia. Fac o paranteza si ma jur ca, inainte de a da coltul cu orice spital, fie el si Coltea, tot o sa apuc o primblare cu gondola pe-un vechi canal cari asa bine mai miroase a vechi cimitir prin care se preumbla viitorii morti si inchid paranteza pe care n-am deschis-o niciodata.

Calator cu timpul dramuit, doctorul nostru stie sa mearga la obiectiv, nu pierde vremea si se pozeaza exact in locurile relevante. Pe un pod, langa un zid plin de istorii ciudate, la o cafenea unde am sa beau si eu odata o cafea.

Din pacate, Omul nostru de la Urgenta o ajuns deputat. Mama l-o votat si, sunt convins, toti cei cari or trecut de voie ori de nevoie pe acolo. Are o vorba buna, stie sa organizeze echipele, linisteste pe cei cari insotesc pe cei dragi ajunsi in stare grava.

Sigur, ca vechi pacient al acestui spital, nu ma intimidez usor, dar tot am avut o strangere de inima la vederea Ancutei cu perfuzii in brat, palida, cu ochii dusi si care vroia s-o tin de mana ca sa-i mai treaca ei durerea. A, daca era vorba numai despre mine, era misto: stateam lungit pe patul alb, trageam dintr-o tigare si ma jucam cu Moartea mea. Dar cand e vorba despre alta suferinta, ma implic, devin tribal, vreau asupra mea sa iau chinul fiindca-s barbat si nicio femeie, copil ori animal nu trebuie sa-ndure suferinti. Barbatii sunt cei pacatosi si lor li se cuvine Intristarea si Durerea si amintirea unei Morti cari va veni o data, de doua ori, de multe ori, pana o carte se va naste...

Chestii din astea voroveam cu doctorul de la Urgenta, Tudor Ciuhodaru, in timp ce lacrimele din perfuzii curgeau in sangele Ancutei.

Nasol, dar dupa vreo zece minute de calm aproximativ, conversatia noastra despre Venetia a fost sfasiata de cutitele unor sirene de Salvare. Veneau dintr-o data nenorocirile omenesti si veneau la un singur loc, la Urgente, la Tudor, si Venetia s-a departat si iarasi am fost singuri si streini, fiecare cu misiunea lui...

P.S. Doctore, fiindca vine Craciunul, nu-ti trimit niciun client. Iert. Si am sa vin si eu dupa Boboteaza cand Ancuta iar ma va mai parasi.

Sursa: Flacara Iasului