Nu mai putem aştepta ca Spitalul Regional de Urgenţă să devină o prioritate pentru guvernanţi. Dacă nu vom face nimic alţi oameni vor muri stând cu orele prin săli de aşteptare sau plimbaţi prin ploaie şi prin frig printre pavilioane insalubre vechi de secole.
Voi începe o campanie de strângere de semnături de susţinere pentru construirea unui nou spital pentru ieşeni în special, dar de care vor beneficia toţi moldovenii. Voi depune legea atunci când reuşim să strângem 25000 de semnături.
E momentul să punem presiune, prin acţiuni concrete, pe cei care ne conduc pentru urgentarea rezolvării acestei probleme. Eu îmi doresc un nou spital, voi nu? Asta e soluţia sănătoasă pentru viaţa noastră. Hai să folosim această şansă!
Dacă Spitalul de Urgenţă nu începe să fie construit în acest an cu fonduri europene, vom mai putea lua în discuţie abia din 2020 o asemenea investiţie, în viitorul exerciţiu financiar. Acum este momentul să insistăm. Împreună putem reuşi.
Sustin total ac. proiect care ar fi f.benefic pt. Iasi si pt. toata Moldova sau pt. cei care sunt in trecere pe ac.meleaguri si au vreo urgenta medicala.Va felicit pt. toate initiativele si pt. felul cum va implicati sa se realizeze chiar daca sunteti ca picatura de apa care insista .
Mult succes!