Zero imunitate- blocaj in parlament

vot bile 111Alesii tin cu dintii de imunitate. Proiectul meu de lege ,,imunitate zero”, prin care parlamentarii raman fara protectie in fata justitiei, este blocat in parlament. Prin acest demers legislativ, pentru inceperea urmarii penale si a arestarii parlamentarilor nu va mai fi necesar avizul camerei din care fac parte. Daca va fi adoptata de catre 2/3 din parlamentari, aceasta lege ii trimite direct in fata justitiei, imediat si fara alte avize, pe parlamentarii suspecti de coruptie.

Concret, alineatul (2) al articolui 72 din Constitutie, se modifica si va avea urmatorul continut ,, Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

Conform alineatului (2) al articolui 16 din Constitutia Romaniei: nimeni nu e mai presus de lege. Asta in teorie. In practica, desi conform alineatului (1) al articolului 72 din aceeasi Constitutie deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, exista numeroase situatii in care majoritatea parlamentara s-a opus ridicarii imunitatii in cazul alesilor suspectati de coruptie. Majoritatea parlamentara a refuzat sa aprobe inceperea urmaririi penale a patru alesi, pe numele lor de palamentar Vosganian, Borbely, Dobre si Chitoiu asa cum a refuzat si ridicarea imunitatii in vederea arestarii a altor doi deputati: Cosma si. Stan.

Pentru ca parlamentul sa nu mai poata obstructiona actul de justitie, este o urgenta pentru Romania adoptarea acestui proiect de lege.

Leave a Reply

Your email address will not be published.