Chiar si guvernul trebuie sa respecte Constitutia Romaniei. Le place sau nu, conform legii fundamentale a acestei tari, organizarea generala a invatamantului se reglementeaza prin lege organica (art. 73,lit.n).
Tot pe acolo, cei drept la art.115, se precizeaza la punctul (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice iar putin mai jos, la punctual (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Si ca sa trecem putin si pe la Avocatul Poporului tot Constitutia Romaniei precizeaza la articolul 59 ca acesta îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de lege.
Imi este greu sa cred ca aceste lucruri nu erau cunoscute macar de cei cu pregatire juridica dar pentru a-i ajuta sa respecte Constitutia i-am solicitat azi Avocatului Poporului sa atace ordonanta la Curtea Constitutionala.
Cer public Guvernului si Avocatului Poporului sa respecte Constitutia Romaniei pentru ca altfel inseamna ca am intrat cu premeditare in era dictaturii! Si nu doar in educatie…
Zorii dictaturii
Leave a reply